Archive for Noiembrie 2009

Catehumen

25 Noiembrie 2009

DESPRE CATEHUMENI

Semnat de Veniamin Ilie

Puţin cunoscut este termenul „catehumen” între credincioşii zilelor noastre. Această necunoştinţă se datorează faptului că nu mai sunt aşa mulţi catehumeni cum erau în primele veacuri creştine. Cu toate acestea, destul ne este să vedem cum trec ortodocşii pe la alte religii mincinoase care pretind că sunt adevărate credinţe, deşi au apărut foarte târziu în această lume, pe când Ortodoxia avea deja o istorie foarte bogată în mărturisire şi în trăire, în mucenicie şi în suferinţă pentru Hristos. Dacă tot am ales acest subiect (CATEHUMENUL), să-l dezbatem puţin pentru a înţelege termenul şi rolul catehumenului.

Întru început, trebuie să defimin termenul: Catehumenul este un om, de orice altă credinţă, care nu este creştin şi care vine la Biserica Ortodoxă să primească Botezul. Cu alte cuvinte, toţi cei care nu au primit Botezul Ortodox, corect, în cele 3 afundări, după rânduiala Sfintelor Canoane, şi venind spre Biserica Lui Hristos, se aşează în rândul catehumenilor şi a celor ce se catehizează spre a se învrednici de unirea cu Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică.

Catehetul, adică cel ce are sarcina de a-i învăţa pe catehumeni Dreapta Credinţă, Dogmele şi Predania care sunt datori şi mirenii a o cunoaşte, este preotul duhovnic, sau un alt cleric pregătit în formarea catehumenilor şi a celor ce se apropie de Biserica Lui Hristos (din exteriorul acesteia).

Perioada de catehizare diferă de la om la om. Aceasta pentru că nu toţi au bunăvoinţa de a se îndeletnici foarte repede cu Învăţătura Ortodoxă, ori că nu o pricep cu uşurinţă, sau din alte motive. Un lucru este cert: nimeni nu trece peste perioada de catehizare şi se apropie de Sfântul Botez dacă nu s-a dovedit că a învăţat Sfintele Dogme, Predania şi Mărturisirea Dreptei Credinţe. Perioada majoritară de catehizare este de până la 3 ani de zile, timp în care catehumenul învaţă Învăţătura Ortodoxă. Dar, cum am mai spus, perioada aceasta oscilează de la om la om şi nu toţi sunt catehizaţi 3 ani, ci unii mai puţin, alţii mai mult. Sunt unii care încă dinainte de a veni să se înfăţişeze înaintea preotului duhovnic sau a arhiereului a cules buna învăţătură a Bisericii Ortodoxe. Acestora le este scăzută perioada de catehizare la 40 de zile, termenul minim al catehumenilor mai înlesniţi în pricepere, timp în care li se cercetează felul în care au deprins învăţătura Ortodoxă şi mărturisirea pe care au dobândit-o prin fapt şi cuvânt. După care, preotul sau arhiereul, în zile precum Învierea Domnului, Naşterea Domnului, Botezul Domnului, Pogorârea Sfântului Duh, sau în zilele celorlalte praznice împărăteşti legate de cinstirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, li se săvârşeşte Taina Sfântului Botez.

În perioada de catehizare sunt diferite catehorii de oameni care nu pot păşi sub nicio formă de cei 3 ani, fără a li se prescurta, posibil chiar a li se lungi termenul acesta. În aceste categorii sunt clasificaţi:

 

din primele veacuri şi până astăzi: ucigaşul, desfrânatul, curvarul, molaticul, vrăjitorul şi descântătorul, ghicitorul şi astrologul, fermecătorul şi prezicătorul, ghicitorul în stele, slujitorii la idoli şi făcătorii de amulete, dar şi cei ce în perioada de catehizare au alunecat de la Dreapta Credinţă spre învăţătura de cele pierzătoare de suflet.

 

din zilele noastre: masonii şi francmasonii, evreii şi musulmanii cu toate ramurile religiilor lor, baptiştii şi penticostalii, literanii şi calvinii, catolicii şi armenii, cât şi ateii şi cei ce au prigonit Biserica Ortodoxă, ca nu cumva să vină la Biserica Lui Hristos ca nişte lupi spre a dezbina turma şi spre pierderea sufletelor dreptslăvitorilor creştini.

(Fragment)

STRAJĂ ORTODOXĂ

23 Noiembrie 2009

STRĂJUIREA ORTODOXĂ ÎN ACEST VEAC TULBURAT

De Veniamin Ilie

Precum luna în miez de noapte străjuieşte deasupra aşezămintelor cereşti, precum străjerul străjuieşte în vremea nopţii, păzind bunurile ce-i sunt încredinţate, aşa şi omul trebuinţă multă are de a-şi păzi sufletul de vicleniile diavolului, pentru că lumina Lui Hristos luminează întunericul, iar cel ce-şi voieşte sufletul în lumină, străjuieşte în mijlocul nopţii să-şi ferească sufletul de toată răutatea din întunericul păcatului. Mai mult ca totdeauna, acum omul trebuie să-şi ferească sufletul de rătăcirile satanei, căci sfârşitul este aproape, iar diavolul a ieşit printre oameni, în chipuri felurite, înşelând pe tot sufletul care nu-şi are pază bună asupra sufletului său, ca să-l viclenească şi să-i răpească sufletul.

Orice om, când vine vremea să-şi lase din trup sufletul să iasă către cereştile judecăţi, să meargă înaintea Domnului şi să dea socoteală pentru faptele ce le-a săvârşit în viaţă, diavolul caută ca în acel ultim ceas să-l prindă pe dânsul în încuietorile pierzării prin capcanele vicleşugite cu măiestrie. Asemenea, veacul acesta fiind aproape de ultimul ceas, diavolui a ieşit în lume, să prindă şi să piardă sufletele prin tot felul de înşelătoare păcate, încât omul să nu-şi dea seama dacă nu are pază bună asupră-şi.

 

Cu toţii ne întrebăm în mintea noastră: -De ce acest veac a adus după sine mai multă tulburare şi întinăciune decât cele de până acum?

Acesta este momentul în care diavolul poate să mai răpească pe oameni, căci venind vremea Judecăţii celei drepte, nu va mai avea timp să-şi culeagă suflete pe care să le cinuiască şi să le batjocorească în focul iadului, şi de aceea acum caută cu mult interes să surpe câte mai multe suflete. Acum este vremea în care străjerul sufletului – trupul – are datoria de a întări straja, în noaptea cea grea a Apocalipsei, în care multe viclenii s-au strecurat printre oameni, însămânţate fiind de diavolul cel mult înşelător de suflete şi păgubitor de trupuri. Dar, omul care-şi păzeşte rânduiala creştinească şi nu se abate de la săvârşirea faptelor bune, împlinirea poruncilor şi hrănirea constant-duhovnicească cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi, va avea puterea de a trece peste vicleniile lumii şi ale satanei.

După cum ştim, patima este pricina a multă răutate, iar pătimaşul se cufundă cu repeziciune în noroioasa prăpastie a iadului. Ei bine, diferenţa dintre patimă (viciu, obiecei rău) şi obiceiul sporirii duhovniceşte este radical. Repetarea deasă a primirii bunelor învăţături soborniceşti, deşi are acelaşi caracter notoriu, are o mare diferenţă faţă de patimă. Patima ucide, iar sporirea duhovnicească dăruieşte omului înţelepciunea de a dobândi viaţa veşnică. Patima ucide, duhul blândeţii împuterniceşte pe om spre dobândirea darurilor celor făgăduite de Dumnezeu celor ce-şi vor bine rândui trăirea în curată petrecere duhovnicească, cu post şi rugăciune, cu smerenie şi înfrânare, cu citirea deasă a Sfintelor Scripturi în contextul Ortodox, şi nu după „tălmăcirile” cele pline de neadevăr, născocite după atâtea veacuri de către sectari şi eretici, care până la această vreme au fost păgâni şi potrivnici voinţei Lui Dumnezeu, iar acum, la vremea de pe urmă s-au vădit înaintea oamenilor ca pe nişte înţelepţi şi de bine cuvântători, pe când istoria lor este plină de crime trupeşti şi sufleteşti, pline de orgoliu înşelător, de agonisirea banilor şi de multe alte nedreptăţi şi nelegiuiri.

– Dar, ce vorbesc eu despre sporirea duhovnicească prin citirea Sfintelor Cărţi Ortodoxe?

– Oare, omul îşi mai află cărţi folositoare?

(more…)

SFATURI DUHOVNICEŞTI

22 Noiembrie 2009

Sfaturi Duhovnicesti

În varianta întai,

obraz_tserkvi.jpg

Autor: Pc. Părinte Veniamin Ilie

Au colaborat la realizarea materialului:

Codrin Constantin, Camelia,

Gabriel Claudiu, Emanul,

Mihaela, Anton, Silviu, Vali si Nicusor.

1.Gândurile sunt porțile prin care diavolii însămânțează în mintea omului toate necurațiile, toate deprinderile spre păcate, și pornirea cea rea a patimilor. De aceea Sfinții Părinți ne învața să lepadam gândurile de la noi, pentru că ele pătrund în mintea omenească având chipuri diverse, ca întru început să pară a fi spre folos, spre mângaiere, spre vindecare, dar, dupa ce pun rădacinile lor în inima omului, se prefac în obiceiuri rele și devin începutul a multe răutăți. Astfel, gândurile primejduiesc mântuirea sufletului. Pentru a pune pază minții noastre de gândurile cele viclene și rele, se cuvine ca dintru început să le oprim atunci când ele pătrund în mintea noastră, și așa luptandu-ne până le vom îngradi departe de la noi, vom afla răsplătirea cea dumnezeiască și odihna. Gândurile sunt cele ce depărtează mintea omului de la rugaciune și, in zadar se roagă creștinul dacă mintea sa nu este întru toate cu atenție. Pentru a birui acest război al gândurilor, avem trebuință de a ocupa timpul zilelor cu rugăciunea minții și a inimii, și cu lucrul mâinilor, că acestea două sunt potolirea pornirilor dintru fierbințeală trupească, sunt izbăvirea de patimi, de poftele cele nefolositoare și rele, de tot meșteșugul prin care diavolul încearcă să-l tragă pe om spre iadul cel vesnic. Deci, rugându-ne în toată vremea cu adevărat, bineplăcând Lui Dumnezeu, ne va izbăvi de toată lucrarea cea rea a celui potrivnic, și așa vom dobândi mântuirea, pentru că prin rugăciune și prin osteneală, mulți Sfinti Părinți s-au mântuit, împletindu-le pe acestea în toată vreme.

2.Viața aceasta pe pământ este precum scara. Fiecare treaptă pe care o săvârșim este spre înalțare ori spre coborâre. Deci, de săvârșim lucrul bineplăcut Lui Dumnezeu, pășim cu o treaptă spre înălțimea împărăției celei cerești, unde Dumnul îi fericește pe cei ce bine i-au plăcut întru viața lor; iar orice faptă nelegiuită și orice păcat este asemenea alunecării de pe scara cea către cerurile desfătărilor celor veșnice și cădere spre iadul chinuitorilor diavoli. Scara vieții este povățuită pe o parte de către îngerii Lui Dumnezeu care ne cheamă la viața cea curată și frumoasă, care îi place Domnului; iar pe de cealaltă parte este influiențată de către înșelătorii diavoli care așteaptă să pună mâna pe sufletele celor ce le urmează prin faptele cele rele, și să-i chinuie veșnic. Deci, de vom asculta pe îngerii Lui Dumnezeu care ne povățuiesc pe calea mântuirii, când vom termina a pași pe ale vieții trepte, la veșnica fericire vom ajunge; iar de vom urma influiențelor diavolilor, vom cădea în focul iadului celui veșnic. Deci, să ne păzim de gândurile care ne viclenesc și de la adevărata cale ne răpesc, ducându-ne spre iadul celor ce au slujit trupurilor și patimilor. Nici răula pe care ni-l-au făcut alții să nu-l ținem în minte, nici altora rău să facem, ca nu cumva să ne facem bucurie diavolilor care așteaptă să chinuiască sufletele celor păcatoși, ci bineplăcuți înaintea Domnului să fim, pentru a moșteni viața cea veșnică întru împărăția Lui Dumnezeu. Atunci când suntem înconjurați de gândurile viclene și de ținerea în minte a răului, să alergăm întru rugăciune la Dumnezeu, și El ne va izbăvi, văzând credința și puterea rugăciunii noastre.

3.Domnul nostru Iisus Hristos întâi i-a învățat pe Sfinții Apostoli cuvântul Evangheliei și Sfintele Scripturi, le-a dăruit înțelepciune multă, puterea cuvântului, apoi i-a blagoslovit și i-a inițiat în misiunea de a propovădui tot ceea ce au învățat de la Dânsul, și pogorându-și Duhul Sfânt peste ei, i-a trimis la neamurile toate să binevestească Dreapta Credință și să-i unească întru Sfânta Sa Biserică. Asemenea și creștinii zilelor noastre au trebuință de a învăța cuvintele Sfintei Evanghelii și Sfintele Scripturi, apoi cu luare aminte să se înțelepțească din învățăturile Sfinților Preacuvioși Părinți și din predaniile Sfintelor Sinoade, pentru a înțelege puterea cuvintelor pilduitoare ale Sfintei Scripturi, și prin această putere să depărteze de la dânșii toată răutatea și patima, ca vindecându-se de toată vătămarea păcatului, să dobândească darul grăirii celor mântuitoare, având întru toate blagoslovenia duhovnicului, care, de va fi întru buna rânduială a Lui Dumnezeu, cu luare aminte îi va iniția în misionarismul pravoslavnic, spre a propovădui Dreapta Credință la toți cei apropiați lor, la cunoscuți și necunoscuți, dobândind și meșteșugul predicării și al vorbirii cu oamenii, roade fiind acelea de a spori credința și slujitorii Ortodoxiei. Deci, de acestea toate fiind cuprins creștinul ortodox, primind blagoslovenia duhovnicului, să învețe cuvintele Sfintei Evanghelii și învățăturile Sfinților Părinți, învățături cu temei în Sfintele Scripturi. Deci, se cuvine ca până cineva Nu va împlini acestea toate întocmai rânduielilor date de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, toate câte va învăța vor fi spre osânda sufletului său; căci, fără toate acestea și fără blagoslovenie, nimic nu este bineplăcut înaintea Lui dumnezeu, ci prilej de bucurie diavolilor, pentru că harul Duhului Sfânt nefiiind dat în dar prin această rânduială, statornicia nu va dăinui în mărturisirea aceea și nici în cuvânt. Să se păzească ortodocșii creștini de toți cei ce învață fără a avea blagoslovenia preoților s-au arhiereilor, că aceștia învață oarecum greșit și pot avea minciuni pe buzele lor și scopuri primejdioase în mintea lor, ci mai cu seamă să primească învățăturile cele mântuitoare din gurile bineplăcute de Dumnezeu, din buzeie preoților , arhiereilor, diaconilor și a monahilor. Așa luând seama credincioșii Bisericii Lui Hristos, numai întru buna rânduială să se îndrume la calea mântuirii, căci, după cuvântul Evangheliei, cunoscut este că mulți propovăduitori mincinoși se vor ivi între oameni, lucrând întru înșelăciune și surpând pe cei neascultători de Sfîntele Învățături ale Sfinților Preacuvioșilor Părinți.

4.Se cuvine a ști că nici a învăța pe cineva nu este spre folosul celui ce nu s-a vindecat pe sine de patimile trupului, de cugetul întinat, de îmbuibarea pântecului și de băutură, de viclenie și ură; că precum doctorii nu sunt iscusiți până ce nu cunosc cu adevărat ce medicamente se administrează fiecăreii boli în parte; asemenea și cel ce învață pe alții, iar pe sine rău se ocârmuiește, își pierde și pe al său suflet, dar vatămă și pe cel pe care-l povățuiește, căci povățuirea este întru neștiință și în primejdie de pierzare. De aceea, mai-nainte a ne apuca de vindecarea sufletelor altora, pe noi înșine să ne vindecăm de întinăciunea diavolilor și luminată înțelepciune să dobândim, ca lumea văzând faptele noastre cele bineplăcute Domnului, să slăvească pe Dumnezeu și să vină la cunoștința adevărului. Așa orânduială bună să avem, spre sporirea Bisericii Lui Hristos să lucrăm, ca bineplăcându-i, să ne învrednicească și pe noi de Împărăția cerurilor, cea făgăduită Sfinților.

5.Cea mai mare grijă a creștinului trebuie să fie mântuirea sufletului, pentru că toate celelalte pe care le are omul, sunt vremelnice, iar sufletul veșnic este. Deci, de suflet să se îngrijească și pe toate cele trecătoare să le facă unelte cu care sufletul să-și croiască drum spre împărăția Lui Dumnezeu. Sufletul în toate zilele are trebuință de hrană duhovnicească, adică de citirea Sfintelor Scripturi și deprinderea învățăturilor Sfinților Preacuvioși Părinți, culegând înțelepciunea ca pe o hrană a sufletului și a trupului; căci, orice hrană mâncăndu-o, iarăși flămânzește, dar din hrana duhovnicească constantă, din Sfintele Cărți ale Sfinților Părinți, niciodată nu va mai flămânzi nimeni, metaforic vorbind. De aceea, orice facem noi creștinii, să fie cu temei în Sfintele Scripturi, urmând vieților Sfinților. Înainte de toate, să-l avem pe Dumnezeu în mintea și-n faptele noastre, toate spre slava Lui să le facem, mintea să i se roage permanent, faptele să-i fie bineplăcute, inima noastră să-L dorească neâncetat iar inima să-l iubească mult și curat, fără de păcat, fără de ură și invidie, fără de răutate și viclenie. În tot locul să luăm aminte la noi înșine și la păcatele noastre, cu mintea mereu trează la rugăciune, ca nu cumva să fim prinși în ispitele vicleanului și să mâniem pe Dumnezeu, pentru a nu ne tragem osândă asura noastră. Acestea toate păzindu-le pravoslavnicii creștini, împlinesc datoria față de suflet, apropiindu-se cu pași mărunți de fericirea dobândirii împărăției Lui Dumnezeu.

6.Bine este ca în fiecare seară să stăm în liniște înaintea Lui Dumnezeu întru rugăciune și cerându-i iertare pentru toate greșelile noastre pe care le-am săvârșit în decursul zilei, pe parcursul vieții și în tot ceasul. Așa amintindu-ne de toate prin care l-am mâniat pe Dumnezeu, să conștientizăm că trebuie să ne îndreptăm și cu umilință să cădem la dânsul întru rugăciuni și în pocăință sinceră. Aceasta să o facem întru sfârșitul fiecărei seri, iar în decursul fiecărei zile, cu evlavie să zicem: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiște-mă pe mine păcătosul, robul tău!’’ și ,,Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Mântuiește-ne pe noi!”. Aceste rugăciuni să nu ne lipsească niciodată, ci mereu să le rostim cu inima și cu mintea. Așa împlinim cuvăntul Scripturii, care zice: Neâncetat vă rugați! Că datori suntem să depărtăm de la noi toată răutatea, și plini de Duh Sfânt făcându-ne, să trecem peste toate ispitele cele ce ne vin nouă de la trup, de la lume și de la diavoli. Biruitori ai acestor trei felui de ispite au fost Sfinții Părinți, căci aflându-se în ispite, luptau până ce le biruiau, și niciodată nu cereau de la Dumnezeu să-i scutească de ispite, ci cu toată dorirea se rugau Domnului să le dăruiască putere pentru a trece peste ispite. Asemenea și noi, fraților, să nu ne lenevim când suntem întru ispite, ci cu rugăciuni la Dumnezeu, să luptăm ca să ne învrednicim de cununa biruitorilor, și vrednici de împărăția Lui Dumnezeu să ne facem; că ispitele sunt pentru a încerca starea fiecărui creștin, ca prin răbdare și smerenie să-și dovedească tăria sa și dragostea față de Dumnezeu. Așa să luptăm și noi, cerând mijlocirile Prea Curatei de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria și ale tuturor Sfinților.

7.Atunci când suntem ispitiți foarte mult, nu trebuie să ne întristăm, ci mai cu seamă se cuvine să luptăm întru bucurie și să nu ne lăsăm biruiți de diavoli, că așa biruind noi ispitele, ne învrednicim de o cunună ca a biruitorilor mucenici, de împărăția cerurilor, de fericirea cea de veci. Că precum ostașii care luptă cu vitejie, biruiesc pe potrivnicii patriei lor; asemenea și lupta noastră cu ispitele este un război plin de primejdii, plin de nesiguranță și, niciodată nu trebuie să ne biruiască, nici noi să fugim cu lenevie și așteptând să se sfârșească, pentru a nu ne asemăna ostașilor care, atunci când văd că lupta este puternică, cu mare lenevie cedează și sunt luați prizonieri. Că păcatul vine atunci când te-a biruit lupta ispitelor, iar de nu te ridici repede, te prinde în lanțuri, îți devine patimă și face orice voiește din tine, făcându-te bucurie a diavolilor și întristare îngerilor Lui Dumnezeu. Deci, să luăm aminte și mereu cu mintea trează să fim, gata să biruim orice ispită cu ajutorul Lui Dumnezeu, că de ne vom ruga atunci când suntem ispitiți, negreșit Dumnezeu ne va trimite într-ajutor pe Sfinții Îngeri și împreună cu dânșii biruitori vom fi.

8.De multe ori diavolul ne înșeală în așa fel încât ajungem să ne nădăjduim în propria noastră minte, în priceperea noastră limitată. În acest timp el, diavolul, își face loc în mintea noastră și însămânțează mândria cea omorâtoare de trup și de suflet. Așa au fost înșelați ereticii, că în mintea lor limitată punându-și încrederea, socotind că pot pricepe, îndată diavolul i-a întunecat la minte, și ei au început să răstălmăcească Sfintele Scripturi și Sfânta Tradiție, fără să-și dea seama că sunt în înșelăciunea satanei. Tot așa s-au înșelat și toți cei ce s-au depărt de Sfânta Biserică Ortodoxă a Răsăritului, încredințăndu-se în eretici și-n erezii, în modernisme și-n concepte greșite și fără temei în Sfintele Scripturi și-n Sfînta Tradiție, neștiind că toți cei ce nu-și au comuniune cu Sfânta Ortodoxie, nu sunt de la Dumnezeu, ci de la diavolul care i-a înșelat și i-a lepădat de la calea cea mântuitoare. De aceea, să luăm aminte și, socotind slăbiciunea minții noastre, să ne statornicim a păzi ceea ce Duhul Sfânt ne-a lăsat prin gurile Sfinților Preacuvioși Părinți, și să păstrăm adevărata Credință, curată și neschimbată, precum Sfintele Sinoade ne-au predat-o, precum au mărturisit-o Sfinții Mărturisitori dându-și viața pentru dânsa. Nu ni se cuvine nici nouă și nici altora, chiar ierarhi de ar fi, să modifice ceva din cele predanisite de către Sfinții Părinți și de Sfintele Sinoade; că tot ceea ce ne-au predanisit dânșii, Duhul Sfânt le-a dictat datorită înaltei smerenii și sfințeniei faptelor lor; iar, a modifica ceea ce Dumnezeu a grăit, este mare erezie! Să luăm aminte și să nu greșim călcând peste Sfintele Așezăminte, că acest fel de greșeală este mai mare decât toate, este erezie, este voia satanei; că, fiecare literă din Sfintele Dogme, din Sfintelor Canoane, din Sfintele Așezăminte, se face temelie a scaunului pe care se sălășluiește Duhul Cel dumnuzeiesc! A modifica ori a lepădat literele și înțelesurile Sfintelor Predanii, armă drăcească este, că prin acest fel de păcat se tinde spre surparea Unității Bisericii Lui. Prin acest păcat Nu se vatămă Biserica, ci cei ce se depărtează, prin el, de la Ortodoxie și de la adevăratele Dogme și Așezăminte, făcându-se biruită armă împotriva Unității Bisericii Ortodoxe. Ceea ce pot vătăma ereticii prin modificarea Predaniei, nu este spre primejdia Bisericii, ci pot surpa pe creștinii care nu se limitează la citirea cu folos a Sfintelor Scripturi, a Vieților Sfinților, a învățăturilor sfintelor Sinoade și a Sfinților Părinți. Încă de la înființarea Bisericii Lui Hristos, diavolii au tot încercat să o clatine, să o doboare, dar nu au reușit și nu vor reuși; că Biserica a rămas în aceeași stare în care a fost la început. Chiar de mulți nelegiuiți și dornici de nelegiuiri se vor lepăda de Biserica Ortodoxă, Ea nu va fi primejduită; că întru început doisprezece Apostoli au fost într-ânsa, și așa a crescut și mult a sporit Ortodoxia! Unitatea Bisericii nu este globală, nu este mondială, Unitatea Bisericii este în Dogmă, în Sfânta Tradiție, în Sfintele Așezăminte, în întreaga Predanie a Sfintelor Sinoade.

(more…)