Cadou de Naşterea Domnului

by

 

Anul acesta, doresc să vă fac o bucurie virtuală, digitală, prin care să arat încă o dată că într-adevăr ţin foarte mult la cititorii mei, îi respect şi încerc să le ofer, străduindu-mă foarte mult, numai informaţii bune, frumoase şi din care să poată lua ceva folositor, ceva util. Pentru unii sunt un om dur, un duhovnic prea aspru; dar, nu este deloc aşa. De pildă, anul acesta se împlinesc 7 ani de la moartea primului meu duhovnic. Era un om foarte dur, se purta ca un bătrânel morocănos cu mine, îmi dădea canoane foarte grele, sute de metanii, canoane pe care nu mereu puteam să le duc. Eu credeam că mă urăşte părintele meu duhovnic. Însă, abia mai târziu am cunoscut adevărata dragoste cum se manifestă. Când a fost să plece din această lume, părintele a cerut să fiu şi eu chemat să-şi ia oarecum rămas bun de la mine. Am mers grăbit la Mănăstire, m-a îmbrăţişat, mi-a dat blagoslovenie şi a început să plângă. Şi acum mă trec fiorii când îmi aduc aminte ce fel de părinţi duhovnici am avut. Aba atunci mi-a arătat că el tot timpul cât s-a comportat ca un moşneag rău, el avea o inimă de aur, avea o iubire de aproapele nemaipomenită. Aşa doresc şi eu, să iubesc aproapele, însă nu şi cu vorbe, cu fapte vizibile, cu cu fapte, dar care vor lucra în timp.

Şi pentru a nu spune că sunt un om chiar aşa de rău, cum zic unii că sunt, acum de praznicul Naşterii Domnului, vă dau un cadou foarte frumos şi din care aveţi ce învăţa. Filmul se numeşte „ŢARUL” şi are subtitrare în limba Română. Este un film în care găsim personaje din „OSTROVUL„, film care a impresionat o întreagă lume. Mai multe nu vă spun, ci vă las să-l vizioanţi cu bucurie şi să descoperiţi adevărata fascinaţie duhovnicească.

Naşterea Domnului să răsară în inimile dumneavoastră spicele dragostei celei roditoare, pacea adevărată şi liniştea cuvenită, puterea necesară ostenelilor şi mai ales înţelepciunea pentru a înţelege cu adevărat care este rolul omului, rolul nostru, pe acest pământ, şi după ce ne vom vedea scopul adevărat, cu ochii cei tainici ai minţii, să spunem un „STOP!” la anumite lucruri.

Dumnezeu să vă blagoslovească şi să vă întărească cu multă dragoste şi iubire de oameni pe care a dovedit-o prin Naşterea Fiului Său, a Unului Născut, din Fecioară mai pe urmă, Iisus Hristos, Dumnezeu Omul şi Mântuitorul Sufletelor creştinilor care vin după dânsul şi-l urmează!

La mulţi ani!

Veniamin Ilie

VIZIONAŢI FILMUL ŢARUL APĂSÂND CLICK AICI

PENTRU A MĂRI IMAGINEA PE TOT ECRANUL, APĂSAŢI DUBLU CLICK PE VIDEO

VIZIONARE PLĂCUTĂ

 


%d blogeri au apreciat asta: