O religie păgână, o învăţătură criminală

by

Chiar dacă vor fi prezente criticile unora, legat de titlul acestui articol, nu îl retrag de nicio culoare. De ce? Pentru a nu se vedea public numai crimele, ci şi lupta cea bună.

În noaptea de 6 spre 7 Ianuarie, când Ortodocşii prăznuiesc Naşterea Domnului, iar Vaticanul Botezul Domnului, 8 credincioşi şi un poliţist au fost ucişi de un grup de 3 musulmani. Şi anul trecut de Învierea Domnului, satul Nagaa Hamadi, din Egipt, a fost atacat de un grup de musulmani, soldându-se cu 3 tineri creştini morţi.

Sângeroasele şi înfiorătoarele scene ce s-au petrecut săptămâna trecută în Egipt, şi-au şi găsit motivaţia, din partea criminalilor necreştini. Aceştia susţin că un tânăr creştin a răpit o tânără musulmană şi a abuzat sexual de ea, ceea ce mie mi se pare penibil. Aceeaşi părere a avut-o şi episcopul de Luxor,  Youhannes Zakaria, care a precizat: „un plan evident de a transforma zilele de sărbătoare creştină în zile de durere”, şi nicidecum ca fiind o răzbunare personală, răzbunare care să se repete an de an, şi în fiecare sărbătoare de o aşa mare semnificaţie, să moară oameni.

Cu ceva timp în urmă, la data de 19 Noiembrie 2009, musulmani din Caucaz l-au ucis pe părintele Daniil Sysoev pentru că era un adevărat păstrător al Învăţăturii Ortodoxe. Preotul ortodox rus a devenit mucenic la vârsta de doar 35 de ani.

În anul 2006, un musulman „impresionat” de caricaturile lui Allah din presa europeană, la doar 16 ani, acesta a pătruns înarmat într-o biserică din Turcia şi l-a împuşcat pe preotul catolic, Andrea Santoro, în vârstă de 61 de ani.

***

NOTĂ: religia lor nu le impune aşa ceva. Le impune un război „sfânt” dar nu să batjocorească pe Dumnezeu. Ei sunt asemenea evreilor de pe vremea Mântuitorului nostru Iisus Hristos care, deşi nu împlineau în niciun fel Legea, o impuneau celorlalţi, în special cărturarii şi fariseii care erau datori nu numai să cunoască Legea, ci să o păzească.

Mi se pare destul de dureros ca în zilele cele mai frumoase, în perioada sărbătorilor, când tot omul merge la Sfânta Biserică să se roage, să se pocăiască, spre curăţirea sufletului său, vin o gaşcă de oameni plini de păcate, plini plini, cum sunt majoritatea ereticilor de acest tip, care spun că „luptă pentru Alah”. Dacă Dumnezeu a fost un om al răzbunării, să luăm aminte că nu s-a răzbunat pe eretici, în Vechiul Testament, ci pe păcătoşi. De aceea au fost nimiciţi oamenii la potop, de aceea au fost arse cetăţile Sodoma şi Gomora, de aceea a fost ucis Faraon prin înnec în Marea Roşie. Nicidecum Dumnezeu nu a fost un om al răzbunătilor. Chiar şi Mântuitorul spune despre cei ce fac sminteală multă, că mai de folos le era să-şi fi legat o piatră de gât şi să se arunce în mare; asta a spus-o în sensul că şi aşa, şi aşa, tot în focul iadului se duc acei nelegiuiţi.

M-am uimit de câtă teroare poate să fie în această religie a musulmanilor. Sincer să fiu, mă rog la Dumnezeu să trimită pe Arhanghelul Mihail peste ei şi să nimicească toată sămânţa cea răufăcătoare! Să fie trimis chin mare peste ei şi să sufere veşnic, nu numai trupeşte, ca să vadă cât de mult au greşit că nu s-au întors săre Dumnezeu cum trebuie şi au stat în păcat şi-n terorism păgân.

Veniamin Ilie


%d blogeri au apreciat asta: