Archive for Februarie 2010

Părintele Veniamin Ilie – Cuvânt despre Postul Mare

23 Februarie 2010

A apărut articolul „Cuvânt despre Postul Mare” semnat de „Parintele Veniamin Ilie” în revista de „cultură ştiinţifică” publicată de dl. Vicu Merlan numită „Lohanul” în nr. 11 al acesteia. Articolul apare în pagina 38.

Accesaţi adresa următoare pentru a citi articolele de cultură ştiinţifică şi diferite teme religioase de pe adresa:

https://veniaminilie.files.wordpress.com/2010/02/lohanul-nr-11.pdf

sau pe site-ul oficial al reviste LOHANUL:

http://www.lohan.slizhusi.ro/Lohanul%20%20Nr.%2011.pdf

Pr. Veniamin Ilie

A bătut la uşa ta cineva!

20 Februarie 2010

Cine are glas, să cânte! Cine are urechi, să asculte!

Veniamin Ilie: Sondaj

19 Februarie 2010

Cu ceva timp în urmă am deschis un sondaj pe http://www.petitieonline.ro Deşi nu am dat public pe blog acest lucru până acum, cred că v-aţi dat seama că este sondaj realizat de mine, după cum vedeţi şi în căsuţa ultimei întrebări din sondaj. Răspundeţi şi dumneavoastră pro sau contra, bifând răspunsul corect. Dacă aveţi timp să faceţi acest lucru, Dumnezeu să vă răsplătească efortul!

Votaţi şi dumneavoastră, exprimându-vă părerea în doar 10 răspunsuri simple, referitor la ecumenismul modernist!

Veniamin Ilie: despre cinstirea Sfintelor Icoane

19 Februarie 2010

Cuvânt duhovnicesc

La Duminica Întâi din Postul Mare,

(Duminica Ortodoxiei)

Veniamin Ilie

Cu bunăvoinţa Lui Dumnezeu, cu ajutorul şi milostivirea Sa, iată-ne aflaţi la sfârşitul primei săptămâni din Sfântul şi Marele Post al Patruzecimii. În această zi, Sfinţii Preacuvioşi Părinţi ai Bisericii Ortodoxe au rânduit să se facă pomenire unui eveniment mare în istoria Ortodoxiei. Este vorba despre biruinţa Bisericii Ortodoxe în lupta cu iconoclasmul, adică potrivnicii Sfintelor Icoane. Aceşti eretici spuneau că Sfintele Icoane sunt idoli şi chipuri cioplite, iar ortodocşii se închină la ele ca şi la un dumnezeu. Cu toate acestea, în mărginita lor pricepere, nu puteau înţelege că rolul Sfintelor Icoane este acela de a ne alina dorul către cerescul nostru Părinte, către Sfinţii care sunt reprezentaţi pe ele prin pictură. Asemenea este şi alinarea soldatului care se duce departe de cei dragi, şi numai văzând fotografia cu chipul lor, se umple de alinare şi mângâiere sufletească. Lupta contra Sfintelor Icoane a început în perioada împăratului Leon Isaurul, la anul 725, şi a ţinut până în anul 842, în perioada împărătesei Teodora şi a fiului ei Mihail al III-lea. Lupta aceasta de peste o sută de ani a făcut multă pagubă în Biserica Ortodoxă, pentru că fusese scoase Sfintele Icoane şi trecute dincolo de legea statului. Însă, cu biruinţa Lui Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au trecut peste această potrivnică prigonire, şi au fost învingători, deşi nu au luptat cu arme materialnice, ci cu credinţa şi cu rugăciunea. Astfel, în anul 725 Sfintele Icoane au fost aduse cu alai mare în Biserici, iar credinţa Ortodoxă a început să înflorească duhovniceşte, lăsând în urma sa mulţime de Sfinţi Mucenici şi Cuvioşi Părinţi.

(more…)

Veniamin Ilie: despre roadele propovăduirii şi roadele faptelor bune

19 Februarie 2010

Cuvânt duhovnicesc

în prima Vineri a Sfântului şi Marelui Post al Patruzecimii

Roadele propovăduirii şi roadele faptelor bune

de Veniamin Ilie

Fiind fii ai Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti, ce-şi are ca temelie pe însuşi Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, datori suntem să cunoaştem învăţătura Părintelui şi Fondatorului Bisericii noastre, al singurei Biserici Ortodoxe. De aceea, Sfinţii Părinţi ne-au lăsat ca nişte mărgăritare de mare preţ, Sfintele Scripturi, pentru a cunoaşte adevărul despre Dumnezeu, insuflet Proorocilor şi Apostolilor şi întărit de către adevărul Sfintei Tradiţii; Sfintele Dogme predanisite de la Domnul nostru Iisus Hristos, întărite de către Sfinţii Apostoli şi de către Sfintele Sinoade Ecumenice, întocmai şi de către Sfinţii Părinţi primite, asemenea şi de noi; Predania şi Sfintele Canoane, prin care să ajungem la dobândirea cunoştinţei celor folositoare şi a celor pierzitoare.

După cum zice Domnul nostru Iisus Hristos, „Eu sunt tulpina viţei, voi sunteţi mlădiţele” (Ioan. XV, 5). Mântuitorul este începutul şi sfârşitul, Alfa şi Omega, trecutul, prezentul şi viitorul. El este lumina lumii, El este scăparea celor necăjiţi, ajutorul săracilor, bucuria întristaţilor, vederea orbilor, auzul surzilor, grăirea muţilor, deplasarea schiopilor. El este „sulpina viţei”, adică temelia creştinismului. Toată baza Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti este însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica este dogmatisită ca fiind „Trupul Lui Hristos”, iar dreptslăvitorii creştini sunt mădularele. În Sfânta Evanghelie, Domnul ne mai aseamănă şi cu viţa viei. El – Mântuitorul Iisus Hristos – este tulpina viei, iar noi suntem mlădiţele. Lucrătorul este Dumnezeu. Deci, precum orice lucrător aruncă în foc mlădiţele cele neroditoare, aşa va secera şi Dumnezeu pe oameni, şi-i va blagoslovi pe cei ce au adus roade şi au săvârşit tot lucrul cel bun, iar pe cei ce au cheltuit toată viaţa lor în păcate şi-n fărădelegi lumeşti, fără să facă roade vrednice de mântuire, ca pe nişte mlădiţe uscate de arşiţa zilei, îi va arunca de la El, în focul cel nestins al iadului, după cum Însuşi făgăduieşte aceasta: „Pe orice mlădiţă care este în Mine şi nu aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roade, El o curăţă, pentru ca şi mai multă roadă să aducă” (Ioan. XV, 2). Pe orice om care fără de rodire stă în vrednicia numelui de creştin, dar nu aduce roade vrednice de mântuire, ca pe o mlădiţă neroditoare, Dumnezeu îi taie; iar pe dreptslăvitorii care aduc roadă, îi curăţă de păcate şi fărădelegi, şi-i blagosloveşte, pentru şi mai multă roadă. Roadele pe care trebuie să le aducem, sunt date prin porunca Mântuirorului, şi sunt de două feluri. În primul fel, adică cel personal, rodirea constă în curăţirea trupului şi a sufletului de întinăciunile şi impedimentele care-l îndepărtează pe omul păcătos de Dumnezeu; iar în al doilea rând, adică în sensul plenar, rodirea însemnă sporirea credincioşilor, prin propovăduire şi misiune Ortodoxă. În Sfânta Evanghelie, găsim această îndatorire, când ascultăm porunca Mântuitorului, care zice: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Marcu. XVI, 15). Iar Sfântul Apostol Petru, zice: „Căci vouă vă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru” (Fapte II, 39).

(more…)

Veniamin Ilie: despre felul rugăciunii bineplăcute Lui Dumnezeu şi roadele acesteia

19 Februarie 2010

Cuvânt duhovnicesc

în prima Miercuri a Sfântului şi Marelui Post al Patruzecimii

Felul rugăciunii bineplăcute Lui Dumnezeu şi roadele acesteia

de Veniamin Ilie

Mă gândesc la cuvântul pe care l-a rostit Domnul Iisus Hristos către Sfinţii Apostoli: „toate câte cereţi când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua, şi le veţi avea” (Marcu XI, 24). Aceasta o înţelegem, dar sunt altele pe care mintea noastră nu le poate pricepe până ce nu ne vom învăţa de la Sfânta Tradiţie tâlcuirea lor. Mântuitorul ne învaţă cum să ne rugăm cu adevărat, căci de multe ori nu ştim cum să ne rugăm cu folos, ce să cerem, de ce să cerem şi dacă cerem ceea ce este folositor nouă.

Mântuitorul ne cere un singur lucru: să păzim Poruncile. Deci, dacă El ne cere un singur lucru, iar din împietrirea inimii noastre nu păzim nimic; cum, dar, El va împlini rugăciunile noastre cele multe? De aceea se roagă zadarnic unii; căci de nu păzesc legea Domnului, din fire, ascultând de Sfânta Evanghelie, rugăciunea lor nu este auzită de Domnul, pentru că nici ei nu aud glasul Lui Dumnezeu şi nu pun început bun de pocăinţă.

Dumnezeu niciodată nu a cerut omului ceea ce nu a putut el duce. Însă, niciodată omul nu a căutat să fie în relaţie bună cu Dumnezeu. Zic aceasta, generalizând conştient, pentru că majoritatea, mai bine zis toţi oamenii, caută cumva la poftele trupurilor lor, la cererile patimilor, la voinţa celor vremelnice. Dar, dacă toţi greşesc în acest sens, nu înseamnă cu toţi rămân în greşeală. Precum nici toţi cei ce primesc Botezul, nu îl ţin cu vrednicie până la sfârşit, ci se leapădă prin păcat sau erezie. Însă, nici tot sufletul cel ce a căzut, nu înseamnă că a căzut până la sfârşit, pentru totdeauna, ci mai are o şansă, pentru că Dumnezeu îl cheamă şi-l primeşte ca pe fiul cel rătăcit şi risipitor (Luca; XV, 11-32) . Dar, dacă ne aducem aminte, nici fiul risipitor nu a venit pur şi simplu la tatăl său, să-l reprimească, ci s-a rugat lui, zicând cu lacrimi în ochi: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău” (Luca. XI, 21). Adică s-a rugat cu umilinţă. El nu mai avea curajul să-i ceară tatălui său nimic, nu mai dorea nicio avere, nici-un dar, ci dorea numai să-l primească şi să-l lase să se bucure numai de cinstea că este fiul lui. Oare, aşa facem şi noi, fraţii mei? În loc să conştientizăm că ne-am aclimatizat cu păcatele, ne-am făcut comozi în patimi şi tindem spre o cumplită lenevire, în loc să luptăm cu păcatul, noi mergem cu neruşinare la Icoana Domnului, şi-i cerem să ne dăruiască, poate chiar şi lumea întreagă, poate chiar şi viaţa veşnică, dar nu dincolo, ci aici! Ei bine, nu ne dăm seama că noi ne-am depărtat de Dumnezeu, ca nişte fii care fac numai probleme părinţilor lor, şi încă mai îndrăznim să cerem, încă înzecit mai mult decât merităm. Poate, nu merităm nimic; însă, noi cerem. Destul ne este şi că ne mai lasă să trăim, şi nu ne mistuie ca oarecând pe nefireştii sodomiteni, care fără ruşine sălăşluiau în păcate cumplite, fără să se gândească la Legea Lui Dumnezeu, fără să se gândească că sunt pasibili de condamnarea la cumplitele chinuri ale iadului. Aşa sunt şi în zilele noastre oameni. Dar, nu ne întrebăm: de ce sunt încă şi de ce Dumnezeu îi lasă să sporească? Ei bine, nu Dumnezeu îşi are vina aici, ci noi, care nu ne dăm deloc silinţa să propovăduim Credinţa şi Evanghelia, fiind ca o lumină înaintea oamenilor, ca ei văzând câtă bunătate se sălăşluieşte în dreptslăvitorii creştini, să renunţe la păcat şi necredinţă, şi să vină la Ortodoxie. Acestea ni le zice destul de lămurit Domnul Iisus Hristos, când ne învaţă: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Matei. V, 16). Dar, noi ce facem? Arătăm lumii că suntem păcătoşi, că suntem călcători ai Sfintei Evanghelii, că nu păzim nimic din ceea ce ne zice Domnul Dumnezeul nostru. Deci, cine va veni şi se va Boteza, atâta vreme cât ceea ce le zicem lor, noi nu păzim?! Întâi trebuie să ne facem noi împlinitori ai Legii şi păzitori ai Poruncilor, şi apoi toate cuvintele noastre vor fi umbrite de puterea Duhului Sfânt, şi roade asemenea apostolilor vom face. Să luăm aminte că păcatul ce se sălăşluieşte multă vreme în noi, ne robeşte; iar Duhul Sfânt nu se sălăşluieşte în acelaşi loc cu păcatul, ci numai în locul cel frumos şi împodobit cu podoabele virtuţilor. Zic aceasta pentru că nici filosofia, nici arta, nici stiinta nu-l face pe om puternic în cuvânt, dacă el nu are credinţă puternică, trăire curată şi nu păzeşte poruncile Lui Dumnezeu, Sfânta Evanghelie şi legea dată din fire. Iată, Arie era unul dintre cei mai învăţaţi teologi ai lumii, şi multe grăia el. Însă, dacă acesta nu a avut temelie duhovnicească, tot ce a grăit s-a făcut armă ucigătoare, şi pentru ereziea pe care o propovăduia el, moarte şi-a agonisit. Aşa se întâmplă cu toţi care doar citesc literelie, chiar şi tâlcuirile Evangheliei, dar nimic nu se ostenesc să păzească. Evident că nu au putere în cuvântul lor. Dar, noi să ne învăţăm acum, că trebuie să şi grăim, dar să şi trăim ce propovăduim. Pentru că, de vom sălăşlui în Credinţă şi în hotarele bineplăcute Lui Dumnezeu, se va împlini asupra noastră cuvântul Domnului: „Aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel care va zice acestui munte, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce va zice se va face, orice v-a zice el se va face” (Marcu. XI, 22 -23). Căci, credinţa şi rugăciunea îl înalţă pe om către Dumnezeu; iar pentru această apropiere, Domnul îl aude şi-i împlineşte cererea. Însă, zice Domnul: Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri” (Matei. 7, 21). Deci, dacă nu păzim ceea ce Dumnezeu ne cere, nici El nu va împlini ceea ce cerem noi. Mântuitorul ne cere aceasta: “Deci voi asa sa va rugati: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău” (Matei. VI, 9-13). Păzim noi această rugăciune? Mulţi vor răspune la această întrebare: “păzim”. Dar, dacă vom întreba: plinim ce zicem? Atunci toţi ne vom aduce aminte că în această rugăciune, am rostit cuvintele “şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Atunci ne ruşinăm şi vedem cu adevărat că nici cea mai simplă rugăciune, nu putem să o păzim, nici această foarte cunoscută rugăciune nu ştim să o ascultăm, ci doar cu buzele să o rostim, şi doar atât. Ei bine, dacă dorim cu adevărat să păzim această rugăciune, dorim să păzim şi această învăţătură pe care ne-o dă Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: “Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre. Căci, dacă voi nu veţi ierta, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greşelile voastre” (Marcu. XI, 25-26). Iată ce ne îndeamnă Domnul! Iată câtă bunătate! Aici învăţăm ce înseamnă reciprocitatea şi ceea ce este mai mult decât această calitate. Aici învăţăm că avem datoria să iertăm cu mult mai mult decât nouă ni se iartă. Această iertare pe care noi o vom acorda celor ce ne greşesc, ne va ajuta în acea clipă când, în faţa scaunului de judecată, vom da răspuns pentru toate faptele pe care le-am făcut. Iar, dacă printre multele noastre fapte rele şi urâcioase înaintea Lui Dumnezeu, se va afla multă iertare şi multă dragoste, şi Dreptul Judecător, Mântuitorul Iisus Hristos, ne va ierta greşelile noastre. Vom avea noi tăria să facem acest lucru? Vom avea tăria să iertăm pe cei ce ne-au greşit sau ne-au păgubit cu ceva? Vom avea noi puterea să trecem peste relele cele grele şi rănile cele vătămătoare ce ni le-au lăsat potrivnicii noştri? Ei bine, eu zic: vom avea! Pentru că Dumnezeu asta ne cere, iar dacă vede la noi bunăvoinţă de îndreptare şi de păzire a Legii Dragostei, pentru că El ne cere acest lucru, ne va ajuta şi mai uşor vom răzbi drumul, isprăvind la poarta Împărăţiei Lui Dumnezeu. Aceasta este dragostea creştinească. A ierta mai mult decât ni se iartă şi a primi toate cu bucurie, îngăduind aproapelui să greşească faţă de noi, mai mult decât el ne îngăduie nouă să-I greşim. Aşa făcând şi cu păgânii, ereticii şi cu toţi rătăciţii, pentru dragosea pe care o avem faţă de dânşii, şi pentru luminata pricepere a noastră, ei se vor înţelepţi şi vor asculta cuvitntele noastre cele de chemare la Dreapta Credinţă.

Fraţilor, vedem cu toţii cât de mult a fost strâmtorată Ortodoxia în acest veac. Vedem câte secte s-au ridicat din oameni răi, şi luptă Bisericia Lui Hristos. Simţim strâmtorarea ce ne-o fac papistaţii şi marile puteri diavoleşti ale lumii, încercând să ne depărteze de Dreapta Credinţă, şi să ne tragă la eresuri, pentru că aceasta este voia diavolului. Ei bine, dacă dorim să luptăm, armele grăirii mulţi dintre noi nu le au. De aceea, protestanţii, papistaşii, ereticii şi schismaticii luptă prin cuvinte contra noastră, înşelând pe mulţi. Dar, noi, cât de puţini am fi, să nu avem, ca ei, pe buzele noastre cuvintele cele bune, iar în inimă şi-n fapte numai urâciune şi patimile răutăţii. Să luăm aminte şi să păzim ceea ce grăim, pentru că aceasta ereste tăria cea tainică a cuvântului duhovnicesc. De pildă, Sfinţii Apostoli, purtaţi fiind prin Sfântul Duh, în întreg pământul, au adus mulţime de oameni la credinţa cea bună, pentru că şi păzeau ceea ce ziceau oamenilor. Că, de ar fi zis numai, şi nimic nu ar fi păzit, atunci era lucrare cu viclenie şi minciună, iar Duhul Lui Dumnezeu nu se sălăşluieşte şi nici nu lucrează în cei vicleni, pătimaşi şi grăitori de neadevăruri.

Trei lucruri îl zideşte pe om şi-l face corabie purtătoare de mărgăritarele cele mult folositoare ale grăirii celor duhovniceşti. Acelea sunt specificate destul de clar în Sfânta Evanghelie, zicându-ne Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi se va deschide vouă” (Matei. VII, 7). Adică să cerem cele necesare trăirii noastre, iar în rugăciuni să cerem cele folositoare mântuirii, nicidecum cele de care nu avem trebuinţă sufletească, ci vremelnică şi vătămătoare. Să nu cerem averi, comori, lucruri scumpe, bijuterii, bani, aur, argint şi pietre preţioase, obiecte scumpe şi costisitoare, ci să cerem “pâinea noastră ce-a de toate zilele”, pentru că nu ne folosesc nicio comoară, nicio avuţie, nu ne duce nimic la fericirea ce aveşnică, decât faptele noastre cele bune. De aceea, Domnul ne zice: “Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.” (Matei. VI, 19). Şi iarăşi zice: “Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. (Matei. VI, 20).

Al doilea fapt ce ne apropie de Dumnezeu, pe lângă rugăciunea cea curată şi echilibrată, este fapta căutării Lui Dumnezeu, adică a căuta Legea Sa şi a o împlini. După cum este scris: căutaţi şi veţi afla”. Aşa este în orice filosofie, în orice ştiinţă, cultură şi artă. La orice şcoală şi orice instituţie de învăţământ, cercetarea este un factor foarte impotrant ce favorizează rezultate excepţonal de bune. Aşa şi în această şcoală a creştinismului. Ne naştem, toată viaţa avem datoria să învăţăm; iar când murim, tot fără să ştim ceva ne ducem la mormând. Cu alte cuvinte, oricât am cerceta şi am căuta, tot nimic nu aflăm. Însă, dacă vom căuta cele ce ne povăţuiesc la cărarea ce duce către Împărăţia Lui Dumnezeu, cu adevărat ceea ce vom căuta, vom şi afla. Însă, celor ce nu au cunoscut Legea Lui Dumnezeu, îndreptăţire multă le este faptul că ei greşesc cu neştiinţă, şi aşa se duc spre prăpastia iadului. Însă, mult mai greu va fi de sufletele celor ce au descoperit Legea Lui Dumnezeu, au cunoscut creştini, s-au botezat şi l-au primit pe Hristos în inimile lor, iar apoi, prin păcate, l-au alungat şi l-au răstignit pentru a doua oară, pentru robia patimilor în care zac trupurile lor. Dar, să luăm aminte că toţi ne catalogăm în această situaţie, în acest stil de pătimire şi de batjocorire a Lui Dumnezeu prin păcate. Însă, precum fiul risipitor, întărcându-se şi rugându-se Tatălui său, iarăşi l-a primit şi l-a lăsat să-I fie fiu. Aşa şi noi, să ne întoarcem, şi să batem la tainica uşă a pocăinţei, zicând “Braţele Părinteşti, sârguieşte a mi le deschide mie, dătătorule de viaţă, că în desfătări mi-am cheltuit toată viaţa mea. Spre bogăţia cea necheltuită a îndurărilor Tale, privind Mântuitorule. Acum nu trece cu vederea inima mea cea săracă. Căci către Tine, Doamne, cu umilinţă strig: am greşit, Părinte, la cer şi înaintea Ta” (Tropar, glasul al V-lea, din timpul tunderii în sfânta Schimă). Deci, al treilea pas ce ne apropie şi mai mult de Dumnezeu este acela de a avea curajul, după atâta timp petrecut în păcate, ne ştiind vremea când va veni glasul Îngerului şi ne va cere sufletul, să venim la Mântuitorul cu Pocăinţă şi să batem la uşile Împărăţiei Sale, cu lacrimi de pocăinţă, să ne primească şi pe noi, măcar ca pe unii dintre slugile sale, nicidecum cerând ceva, pentru că nu merităm nici măcar a avea onoarea de vedea porţile Împărăţiei celei cereşti. Dar, până a ajunge noi la vremea cea din urmă, să împlinim ceea ce ne zice Domnul: “bateţi şi se va deschide vouă”. Să batem şi noi la uşile pocăinţei, şi cu curaj şi lacrimi de umilinţă, să-L rugăm pe Stăpânul şi Ziditorul a toate, să ne ierte greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi să ne numere între oile cele cuvântătoare ale turmei Sale celei dreptslăvitoare. Amin!

Cu multă dragoste întru Hristos şi pentru toţi rugător către Domnul,

Un nou episcop mason în Serbia?

18 Februarie 2010

Episcopul de Zahumlje şi Herţegovina al Bisericii Ortodoxe sârbe, , a fost numit ca interimar. Decizia de a-l înlătura pe Artemije a apărut în urma reuniunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe care a concluzionat că Artemije nu a „dus la îndeplinire deciziile Sinodului…,” (sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/ )

Ei bine, Arhiepiscopul Artemie a fost înlăturat pentru că „nu îndeplinea deciziile Sinodului” şi a fost înlocuit imediat cu unul care îndeplinea condiţiile… Iată-l în fotografie pe noul episcop de Cosovo! Ce face acesta în fotografia de mai sus? Depune flori la un mormânt cu o inscripţie cam ciudată. Ia să ne interesăm puţin ce inscripţie este aceea şi la ce fel de mormânt ducea flori Atanasije Jevtic, adică cel ce a fost ales în locul Arhiepiscopului Artemie: Este simbolul Masoneriei. Aşadar, noul episcop ducea flori la un mormânt masonic. Spre uimirea noastră, din „smerenie” îşi ascunde în buzunar icoana Maicii Domnului, adică persoana de care se vor ruşina cei însemnaţi cu simbolul acela, pentru felul în care batjocoresc pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în unele ritualuri ale lor. Aşadar, un episcop Ortodox nu se putea să rămână în Arhiepiscopia de Cosovo, şi de aceea papistaşul patriarh Irineu al Serbiei alege un episcop mai puţin canonic, care venerează „marii maeştri ai marilor loje”.

Bravo! Frumos! Încă o dată ne-au făcut Biserica Ortodoxă de râs dezertorii şi trădătorii Ortodoxiei! Iată însă ce fel de atitudini au luat credincioşii sârbi:

Este impresionant gestul făcut de credincioşii şi clericii sârbi care şi-au manifestat întristarea şi opunerea lor, slăvin dîn acelaşi timp pe Dumnezeu! Voi, români, faceţi aşa ceva? Dacă nu ar fi Părintele Justin Pârvu, dacă nu ar vorbi Maica Ecaterina, Părintele Amfilohie, Părintele Filoteu, Danion Vasile, Victor Roncea şi alte câteva nume, nu am avea nicio sursă de informaţie corectă şi demnă de crezut. De ce doar atâtea guri vorbesc? Oare, ţara aceasta este plină numai de trădători şi dezertori de la Ortodoxie, care nu fac nimic altceva decât să mănânce, să doarmă, să mintă şi să aştepte toate la nas? Oare, sârbii cum pot să-şi apere credinţa, tradiţia, ierarhii buni? Oare, românii ştiu să apere numai foştii agenţi de securitate deghizaţi în episcopi, ca să mai aibă ce turna şi ce misiune antihristă îndeplini? Din 20.000.000 de români care mai sunt în ţară, doar putem să îi numărăm pe degete pe cei ce fac ceva! Ei bine, cred că este vremea de pe urmă şi toţi stau cu mâinile în sân! De ce? Pentru că aşteaptă cu toţii cu bucurie iadul şi chinul pe care-l vor suferi acolo.

Trist şi jalnic în acelaşi timp!

Citiţi şi:

http://piatza.net/content/view/410/250/

PERSECUTIE FATISA SI FULGERATOARE IMPOTRIVA EPISCOPULUI ARTEMIE DE KOSOVO. Informatii despre abuzurile, manipularile si tradarile grele ale “fratilor” din Sinod

18 Februarie 2010

...Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. (Luca, 21, 16-17) .

Fărădelege şi prigoană la Mănăstrirea Graceaniţa

14 Februarie 2010 15:25

Atanasie Jeftici şi Teodosie Şibalici au intrat cu forţa în chiliile episcopului Artemie şi ale colaboratorilor săi din Graceaniţa. Forţele armate sprijină măsurile ce vin din partea lui Atanasie Jeftici.

Nelegiuitul Atanasie Jeftici şi mercenarii săi hălăduiesc din nou prin Eparhia de Ras – Prizren.

În Sâmbăta de 13 Februarie, la numai un ceas după terminarea şedinţei Sfântului Sinod la care s-a hotărât ca Atanasie Jeftici să fie numit administrator al Eparhiei de Ras – Prizren, el deja se afla la reşedinţa episcopală a Episcopului Artemie şi începea impunerea măsurilor sale samavolnice. Cum a putut ajunge aşa de repede dacă hotărârea nu era luată deja cu câteva zile în urmă iar şedinţa Sinodului din 13 Februarie nu a fost decât o piesă de teatru?

În suita sa se afla credinciosul său ucenic Teodosie Şibalici şi câţiva călugări de la Mănăstirea Deceani, deja cunoscuţi pentru comportamentul lor necuvincios şi samavolnic, care în vara lui 2008 l-au brutalizat pe egumenul mănăstirii Baniska – Simeon, rănindu-l grav. Unul din din apărătorii principali ai acestor călugări şi acestor fărădelegi a fost Atanasie Jeftici.

Îndată după năvălirea în mănăstire pe 13 Februarie, cu câteva ore înainte de a se întoarce Episcopul Artemie de la şedinţa Sinodului, au început să spargă uşile chiliilor Episcopului Artemie, spre groaza călugărilor care se aflau acolo. Au pătruns în chilii şi au răvăşit lucrurile întocmai ca la o percheziţie. Însă cu ce împuternicire, după ce legi şi în temeiul căror canoane?

Cu toate că Artemie trebuia să dea în primire administraţia abia în ziua următoare, Duminică 14 Februarie, grozava ură a făptaşilor se răspândea fără zagaz din poarta Sfintei Mănăstiri Graceaniţa. De această dată nu mai era vorba de ura agarenilor sau albanezilor, ci a celor ce se înfăţişau ca propovăduitori ai Dragostei.

În aceeaşi zi de 13 Februarie, înainte de preluarea mandatului de administrator al eparhiei şi în absenţa Preasfinţitului Artemie, Atanasie Jeftici l-a înlocuit pe Secretarul Scaunului Eparhial, ieromonahul Irinei, şi a numit unul nou – preotul Srdjan Stankovici, care în timpul mandatului său de Secretar în perioada 2003 – 2006 a făcut multe probleme eparhiei prin speculaţiile şi nesupunerea sa.

Tragic este că toate cele pomenite se întâmplă cu blagoslovenia Preafericirii Sale Irinei, Patriarhul Sârbilor, ca şi a membrilor Sfântului Sinod, dintre care unii încă sânt priviţi cu respect de către Sârbi.

Venirea lui Atanasie Jeftici la Graceaniţa a fost semnalul şi pentru năvălirea câtorva călugări de la Deceani în Mănăstirea Gorioci din Metohia. În atmosfera de teroare şi frică i s-a spus Egumenei Antuza că “poate să o şteargă” din mănăstire, şi îndată a fost numită egumenă maica Marta Şibalici, mama lui Teodosie Şibalici. De mult îşi dorea Teodosie ca să o pună pe mama sa egumenă, iar acum dorinţa sa a fost înfăptuită, chiar dacă prin teroare şi ameninţari.

Duminică, la liturghia pe care au slujit-o Atanasie Jeftici şi Teodosie Şibalici, doar câteva călugăriţe din Gracianiţa au luat parte. Poporul credincios a stat afară, iar trupele KFOR “păstrau ordinea”. Însă în biserică au fost prezenţi doar aşa numiţii sârbi albanizaţi, adică sârbii care au participat la alegerile de curând organizate de Haşim Taci, şi care astăzi au salarii mari şi funcţii în instituţiile albaneze.

Brutalitatea şi ameninţările neîncetate cu care Atanasie Jeftici realizează “epurarea” eparhiei de Ras şi Prizren au înspăimântat cinul călugăresc al eparhiei şi poporul credincios Sârb, care nu se aştepta ca Sfântul Sinod să îi dăruiască o astfel de binecuvântare.

După douăzeci de ani de prigoniri din partea Albanezilor, se putea oare aştepta cineva ca Eparhia de Ras – Prizren să pătimească atâta din partea Sfântului Sinod?”

Viitorul episcop Artemie, alaturi de Sfantul Iustin Popovici; de la stanga la dreapta se afla si Amfilohie si Atanasie, viitorii Iuda ai fratelui si impreuna-ucenicului Artemie.

http://www.eparhija-prizren.info/staro/Eparhija%20Prizren/www.eparhija-prizren.com/default9130.html?s=vesti&idvestep=3935

***

Episcopul Atanasije Jevtic, fotografiindu-se langa un mormant cu un insemn explicit francmasonic si purtand Crucea pectorala ascunsa in buzunarul de la piept

Poliţia Albaneză şi trupele străine acoperă nelegiuirile lui Atanasie Jeftici

14 Februarie 2010 16:09

Îndată după sosirea în Eparhia de Ras – Prizren, Atanasie Jeftici şi însoţitorii lui au tăiat conexiunea la internet şi linia telefonică în reşedinţa Episcopului Artemie. De ce se tem atât, se pune întrebarea, oare ca să nu se afle despre teroarea dezlanţuită?

Deja anunţata epurare şi pentru zilele următoare, urmează mănăstirile Baniska şi Ţârna Reka. E limpede că trebuie distrus şi şters tot ce e apropiat de Preasfinţia Sa Episcopul Artemie. Pentru împlinirea acestui ţel, din păcate, nu refuză nici ajutorul poliţiei Albaneze şi al trupelor internaţionale.

Tot aşa sânt ameninţaţi şi călugării care se află în Graceaniţa lângă Episcopul Artemie, că trebuie să părăsească astăzi mănăstirea şi că lângă Episcopul Artemie nu pot rămăne mai mult decât 1-2 călugări. Ca sprijin pentru Episcopul şi duhovnicul lor au plecat spre Graceaniţa călugări din mai multe mănăstiri ai eparhiei, dar forţe KFOR şi KPS (Poliţia kosovară) au înconjurat mănăstirea şi nu permit intrarea nimănui. În jurul mănăstirii Graceaniţa se află şi popor credincios care este împiedicat tot de forţele armate să intre în mănăstire pentru a îşi sprijini episcopul şi călugării.

Poliţia Albaneză din Vucitrn a oprit un microbuz cu care mergeau nişte Sârbi spre Graceaniţa în semn de sprijin al Episcopului Artemie. L-au arestat pe M. Raikovici, i-au pus cătuşe, spunându-i că au ordin să îl aresteze pentru că este unul din organizatorii manifestaţiei din faţa Patriarhiei de la Belgrad.

Fărădelegile şi silniciile care se întâmplă în Eparhia de Ras – Prizren au toate caracteristicile inchiziţiei: judecăţile sânt fără temei şi fără mărturii, nu se respectă nici un fel de procedură, se calcă toate legile omeneşti şi dumnezeieştiClevetiri, neadevăruri, construcţii şi regii de procese sânt metodele la care este supus Episcopul Artemie şi Eparhia de Ras – Prizren deja de câţiva ani, mai exact cinci.

La întrebarea Episcopului Artemie după şedinţa Sinodului – de ce se face în aşa mare grabă proces împotriva lui, tocmai la începutul Postului Mare, unul din siondali i-a răspuns că nu e vorba de nici o grabă, ci dimpotrivă, totul durează de cinci ani împliniţi!

Oare acest proces este manevrat din Washington de Joseph Biden, aşa cum tot din Washington, acum cinci ani, a venit recomandarea de a se semna Memorandumul pentru restaurarea bisericilor din Kosovo şi Metohia? Să nu uităm că ambasadorii ţărilor occidentale la Belgrad de multă vreme şi cu stăruinţă cer îndepărtarea Episcopului Artemie din tronul episcopiei de Ras – Prizren.

http://www.eparhija-prizren.info/staro/Eparhija%20Prizren/www.eparhija-prizren.com/default3a2b.html?idvestep=3936

Traducere: Ionut Gurgu

Sfantul Iustin Popovici catre fostii sai ucenici si tradatorii Mitropolitului Artemie: Atunci intreba Domnul [pe Cain]: Unde e fratele tau Abel?

Nota noastra:

Din informatiile pe care le-am primit, in Serbia s-a declansat o intreaga campanie mediatica de denigrare a Episcopului Artemie, in special de posturile apropiate de linia occidentala (cum ar fi B92).  Episcopul este acuzat indeosebi pentru ca a refuzat sa colaboreze cu institutiile albaneze din Kosovo si, de asemenea, cu trusturile de constructii ale liderilor UCK – ceea ce ar fi insemnat, practic, reconstruirea manastirilor de catre cei care le-au distrus (!). De fapt, avem toate motivele sa credem ca episcopul Artemie a stat inaintea atat intereselor politice americano-albaneze, cat si in fata intereselor mafiote legate de “reconstruirea” manastirilor sarbesti, pe bani grei, de catre teroristii care au le-au vandalizat.

Afacerea reconstruirii manastirilor din Kosovo de trusturile conduse de lideri albanezi a depins de un Memorandum propus de Washington prin care  institutiile albaneze ar fi fost recunoscute oficial chiar de Biserica Sarba, in conditiile in care nicio alta institutie a statului sarb nu recunoaste, pana in prezent, statul kosovar.

In joc mai era si o strategie de refacere a imaginii Kosovo-ului albanez, care trebuia prezentat drept “tolerant” pentru a sterge din faptele pentru care gruparile inarmate ale albanezilor s-au facut cunoscute: ucideri, trafic de organe omenesti, distrugerea manastirilor, trafic de droguri ce s-a dezvoltat exponential, mafia albaneza depasind in putere chiar si pe cele “clasice”, in conditiile in care zona este… “supravegheata” de NATO. Cum sa dai, asadar, pe mana talharilor si a celor care le-au distrus cu deosebita ravna, manastirile ortodoxe?

Mitr. Amfilohie si episcopul (pensionar) Atanasie (cei care acum l-au tradat pe Artemie) au insistat foarte mult pe langa Patriarhul Pavle ca Memorandumul sa fie semnat, insistente care nu au avut succes datorita episcopului Artemie.

Vladica Artemie a platit greu impotrivirea fata de planurile americane si fata de terorismul albanez local (iata, asadar, cum lupta SUA impotriva terorismului, girand grupari ca UCK si finantandu-le afacerile)… Marea durere este ca fratii sau, unii fosti impreuna-ucenici ai Sf. Iustin Popovici, au putut ajunge la o treapta atat de joasa a tradarii si a inhamarii la planurile masonice…

Episcopul Artemie este unul dintre cei mai incomozi din Serbia (si, probabil, din intreaga Biserica Ortodoxa Universala). Pe langa faptul ca a fost singurul din Serbia care a semnat Marturisirea de credinta de la Volos, a sesizat in mod repetat Sinodul Sarb cu privire la problemele dogmatice grave care sunt ridicate de Acordul de la Ravenna, contestand utilitatea participarii la “dialogul” cu catolicii (aici se afla o adresa oficiala a Mitr. Artemie pe tema dialogului, datata 28 sept. 2009).

Un alt eveniment prin care s-a facut remarcat a fost vizita intreprinsa de Joe Biden in Serbia, in mai anul trecut. Episcopul Artemie a refuzat sa ii dea binecuvantarea pe vicepresedintelui american Joe Biden de a vizita manastirea Decani din Kosovo. P. S. Artemie a refuzat sa il primeasca pe Biden deoarece acesta vizita Kosovo ca stat independent. Sinodul sarb a criticat insa decizia episcopului, cerandu-si scuze oficialului american…

P.S. Artemie a mai fost hartuit si in trecut, de aceasta data de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care a incercat sa-i interzica accesul la Muntele Athos! (vezi aici raspunsul mitropolitului…)

Preluat de la adresa: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/02/16/persecutie-fatisa-si-fulgeratoare-impotriva-episcopului-artemie-de-kosovo-informatii-despre-abuzurile-manipularile-si-tradarile-grele-ale-fratilor-din-sinod/

Inadmisibilul devine admisibil în Serbia, iar erezia dogmă, după venirea noului patriarh

18 Februarie 2010

Mitropolitul Serafim de Pireu: „Este inadmisibilă hotărârea Bisericii Serbiei”

Profundă amărăciune a exprimat astăzi Mitropolitul Serafim de Pireu, în ceea ce priveşte hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei, care l-a suspendat din functie pe Episcopul Artemie de Raşca şi Prizren. De semnalat că Agenţia de Ştiri Bisericeşti „Romfea.gr” a scris despre ancheta judiciară încă de duminică, 14 februarie 2010.

Mitropolitul Serafim de Pireu despre Episcopul Artemie:

“Cu profundă amărăciune, întristare şi durere am aflat despre hotărârea din ziua de 13 a lunii în curs a.c. a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei, care s-a întrunit sub preşedinţia nou-alesului patriarh, Preafericitul Irineu al Serbiei, despre suspendarea şi, în esenţă, îndepărtarea de la îndatoririle lui canonice a Preasfinţitului Episcop Artemie de Raşca şi Prizren, bărbat împodobit cu virtuţi apostolice, luptător pentru Credinţă şi mărturisitor al ei.

Simţim o profundă repulsie pentru această inadmisibilă hotărâre a Bisericii Ortodoxe a Serbiei, dar nu ne uimeşte, pentru că – după cum se vede – aceiaşi oameni care l-au condus pe fericitul întru adormire patriarh al sârbilor Pavle la rugăciunea-în-comun cu romano-catolicii din Croaţia – care liturghisesc în mod ilegal şi eretic şi care [romano-catolici din Croatia] l-au „sanctificat” pe cardinalul Aloijio Stepinats, criminalul băutor de sânge şi falsul sfânt al para-sinagogii („adunăturii”) romano-catolice, pe autorul moral şi fizic al sângerosului asasinat (genocid) prin schingiuiri neînchipuit de dureroase a opt sute de mii (800.000) de sfinţi, slăviţi, noi mucenici ai poporului sârb şi ai Preasfintei noastre Biserici de către hoardele ustaşilor romano-catolici – orchestrează acum anihilarea canonică şi fizică a unui sfânt, neprihănit, iubitor de Dumnezeu şi iubitor de popoare, care este culmea duhovnicească a poporului sârb, luptând pentru drepturile credinţei şi ale patriei lui, prin acuze voalate, care în lumina adevărului nu pot sta în picioare.

Invocăm de-Dumnezeu-primitele rugăciuni către Domnul -Întemeietorul Bisericii, ale Sfântului contemporan al poporului sârb şi profundului teolog ortodox – care a demonstrat prin excepţionalele sale opere kakodoxia (reaua-slăvire) eretică a papismului potrivnic lui Dumnezeu – fericitul întru adormire Stareţ Iustin Popovici, părintele duhovnicesc al ierarhului anti-ecumenist prigonit şi al altor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe, ca să înceteze îndată prigoana orchestrată împotriva lui.

(traducere: L. Mh. cf. romfea.gr)

Preluat de pe: http://www.razbointrucuvant.ro

Monahi bătuţi pentru că nu vor să se adapteze la ecumenism şi să-l accepte pe filocatolicul Irineu ca Patriarh

17 Februarie 2010

Un grup de monahi au fost bătuţi de către un grup de huligani puşi de Patriarhie ca să le interzică acestora de a intra în Biserica mănăstirii pentru că sunt împotriva ecumenismului şi împotriva catolicilor. Filocatolicul Irineu, noul Patriarh ales al Bisericii Ortodoxe Sârbe a dovedit prin faptele sale că Serbia este ultima Patriarhie care deja a intrat în conducerea Satanei.

O altă gafă a noului Patriarh ecumenist al Serbiei a fost înlăturarea din scaun a Episcopului Artemie. Cu aceste două fapte de cruzime şi răutate inexplicabilă, fiara cu colţi de drac a pus stăpânire pe Patriarhia Serbiei. Iată încă o dată dovada că nu numai România a fost declarată ţara fără Sfânt Sinod, ci şi alte state, datorită ereziilor pe care le fac ierarhii lor şi abuzurile pe care aceştia le-au făcut dealungul celor 100 de ani de nou-papistăşism şi ecumenism. Cu aceste cuvinte, nu ne rămâne decât să ne mai punem încă o dată întrebarea:

De cine ascultăm fraţilor? De cine să ascultăm? De care ierarhi? Ce Spun Sfinţii Părinţi? Să urmăm fiarei care va susţine că este pace, fraternitate, egalitate, şi care îşi bate joc de Ortodoxia strămoşilor noştri? Dacă de acum nu facem/faceţi nimic, o să vină o vreme în care chiar nu vom/veţi mai avea ce face.

________________

Un nou ecumenist în scaun Patriarhal

17 Februarie 2010

Pe zi ce trece văd mai multe cazuri ce dovedesc că episcopii din zilele noastre nu sunt numai ecumenişti, ci de-a dreptul atei! Iată, noul patriarh al Serbiei a făcut primul pas în „misiunea” sa ca patriarh al Serbiei prin înlăturarea Episcopului Artemie de Cosovo, relata http://www.razbointrucuvant.ro

Tot aici mai aflăm următoarele:

„DEŞI CATOLICII I-AU UCIS, I-AU DEVASTAT ŞI PRĂDAT PE SÂRBI, NOUL PATRIARH IRINEU AL SERBIEI NU A APUCAT SĂ-ŞI IA BINE ÎNDATORIRILE ŞI IZGONEŞTE UN EPISCOP ORTODOX ANTICATOLIC! INDEPARTAREA EPISCOPULUI ARTEMIE DE KOSOVO INSEAMNA INAUGURAREA OFICIALĂ A PRIGOANEI ÎMPOTRIVA ANTI-ECUMENIŞTILOR?”

Evenimentele se derulează într-un ritm alert. Erezia ecumenismului se întărâtă şi turbează. Dar Părinţii ne-au pregătit şi ne-au informat suficient: Fiecare erezie este îndrumată de către diavolul. Şi ecumenismul n-ar putea constitui o excepţie. Câte se scriu, câte vedem zilnic, câte se derulează incognito, şi în poporul credincios şi la noi ajung ecourile lor, amintesc de ceea ce este scris:

„S-a coborât diavolul la voi, având mare mânie, ştiind că mai are puţină vreme” (Apocalipsa 12, 12).

Credincioşii au protestat faţă de decizia de a le fi înlăturat Arhiereul pentru faptul că este Ortodox convins!!!

În fotografii sunt clerici şi laici, care în ciuda zăpezii, s-au adunat să protesteze împotriva acţiunii fără precedent a noului patriarh Irineu al Serbiei, de a-l elibera din îndatoririle sale pe Înaltpreasfinţitul Episcop Artemie de Kosovo (cf. http://aktines.blogspot.com/).

Nu avem încă traducerea celor spuse de episcopul Irineu Bulovici de Başca, care a şi comunicat evenimentul şi nu cunoaştem cauza exactă. Ştim însă că episcopul Artemie de Kosovo era unul dintre cei şase arhierei (acum opt – n.tr.) care au semnat „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Cunoaştem şi (am denunţat din primul moment) declaraţiile filocatolice ale noului patriarh, care a vorbit de o colaborare cu papa. Deci episcopul anti-ecumenist Artemie era greu de manipulat şi incomod. Se mai ştie şi faptul că părintele protopresbiter Gheorghios Tsetsis, mitropolitul Ioannis de Pergam şi însuşi patriarhul ecumenic Bartolomeu au încercat prin scrisori să-i timoreze pe toţi aceia care au semnat „Mărturisirea…” şi să îi împiedice pe alţii care ar fi vrut să o semneze. Desigur, patriarhul Bartolomeu a cerut Ierarhiei Bisericii Eladei să fie pedepsiţi toţi cei care au semnat „Mărturisirea…”. Însă nu au reuşit până acum să îngenuncheze împotrivirea Ierarhiei. Să presupunem că au căutat şi au găsit cel mai slab inel?

Suntem solidari cu episcopul şi cu fraţii noştri sârbi nevoitori şi ne rugăm. Însă trebuie ca în acelaşi timp să înţelegem că acum este nevoie de o mai mare priveghere. Postul Mare să ne fie un prilej pentru rugăciune mai multă, ca Dumnezeu să ne lumineze şi să înţelegem dimensiunea exactă a situaţiei şi să ne întărească pentru luptele care vin, căci va fi nevoie de mari jertfe pe toate fronturile.

„Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” a fost prima treaptă. Să mai urcăm una, înainte de a ne coborî din tren. În perioada Sinodului III Ecumenic, râvnitorul episcop Celestin, deci în perioada unei alte erezii, a nestorianismului, scria:

Acum este nevoie de o mai mare priveghere şi grijă. Acum, când înăuntrul Bisericii se făptuiesc şi se zic „cele potrivnice Bisericii”. Pentru că cei care au „război civil nu sunt în nelucrare. Totuşi, în acest război intern, în această luptă casnică, să ne fie nouă zid credinţa, iar împotriva acestei necredinţe pe ea să o preferăm în ciuda săgeţilor duhovniceşti… pe aceasta, pentru că păzită fiind, ne va păzi pe noi”.

Simatis Panaghiotis

___________________

Preluat de pe: http://www.razbointrucuvant.ro/2010/02/17/cazul-episcopului-artemie-inceputul-oficial-al-prigoanei-impotriva-anti-ecumenistilor/

Vă anunţ că…

16 Februarie 2010

Am observat în statisticile blog-ului https://veniaminilie.wordpress.com/ că sunt foarte multe persoane care caută (la motoarele de căutare wordpress) calendarul Ortodox pe stil vechi 2010. Aici veţi găsi o formă de calendar Ortodox, în care sunt cuprinse nu numai datele praznicelor, ci şi Evangheliile care se citesc în fiecare zi în Biserica Ortodoxă. După cum am mai specificat acum câteva luni, CALENDARUL ORTODOX PE STIL VECHI 2010 nu va fi publicat pe blog. Cu toate acestea, mă îndoiesc de acest lucru, văzând cât de mulţi sunt cei care caută calendarul acesta. Dacă sunteţi încântaţi de noua variantă a calendarului, de la <această adresă> puteţi să cereţi trimiterea sa prin Email, în format Mircosoft Office Word 2003-2007, în format PDF sau RAR. Noul calendar este chiar o bijuterie şi de foarte multă însemnătate pentru sufletele creştinilor ortodocşi, conţinând nu numai rânduiala praznicelor şi sărbătorilor, duminicilor şi posturilor, ci şi fiecare Sfântă Evanghelie ce se citeşte în fiecare zi în Biserica Ortodoxă.

Email-ul la care puteţi trimite cerea dumneavoastră, este:

pr_hristofor@yahoo.com sau la telefon: 0727820219 (din străinătate formaţi prefixul +4 sau 004).

Autorul calendarului sunt eu (Veniamin Ilie); de aceea aş prefera să mi se respecte acest drept încât să nu fie preluat calendarul şi publicat pe alte blog-uri/site-uri/forumuri, ci numai pentru a fi folosit de fiecare persoană în parte care îl primeşte gratuit. Tocmai de aceea am şi decis la începutul anului să nu fie publicat pe blog, dar văzând numărul mare de persoane interesae, mi-am schimbat părerea şi am hotărât să-l dăruiesc, tuturor celor ce îl cer, în forma în care se află acum.

Bineînţeles, normele de protexie ale documentului sunt făcute încă de la realizarea sa, astfel încât să nu poată fi falsificat. Diferenţele sunt trecute în diferite zile din an, în care s-au adăugat caractere specifice, care nu sunt observate cu uşurinţă de ale persoane. Prin acele caractere se dovedeşte autenticitatea textului. Cât pentru uzul personal, nu am nimic împotrivă, întrucât nu l-am realizat pentru mine, ci pentru dumneavoastră, adică pentru creştinii fideli blog-ului https://veniaminilie.wordpress.com/ care nu accesează pagina numai să citească şi să iscodească, ci şi să înveţe dintre rânduri ceea ce este de folos pentru fiecare suflet creştinesc dornic de Cuvântul Lui Dumnezeu!

semnat de pr. Veniamin Ilie

Plânsul Călugărilor (11 părţi)

15 Februarie 2010

(more…)

Scandal în curtea mitropolito-informatorului Nicolae Corneanu

15 Februarie 2010

Mitropolia Banatului este zguduită de un nou scandal, ce are în prim-plan secţia de Teologie din cadrul Universităţii din Timişoara. Înfiinţată în anii ‘90, secţia este inclusă în prezent într-un conglomerat ce poartă numele de Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie.

Potrivit regulilor laice, facultatea de teologie din universităţi este obligată să respecte regulamentele universitare, cum ar fi de pildă desemnarea şefului de catedră (care este ales în mod democratic de titularii catedrei). Potrivit regulilor ecleziastice însă, mitropolia „recomandă“ un anumit candidat. Aşa s-a ajuns la situaţia ca, în urmă cu un an, Mitropolia Banatului să impună un şef la Teologie, în persoana lui Nicolae Belean, un apropiat al celui care conduce de facto instituţia, consilierul Ionel Popescu, fapt cunoscut de altfel de clerul bănăţean. Teoretic, treburile instituţiei ar trebui gestionate de mitropolitul Nicolae Corneanu, care însă, la cei 86 de ani, nu mai poate să găsească tăria de a se apropia de treburi atât de lumeşti cum ar fi şefia unei catedre de Teologie din parohia pe care o păstoreşte. Alegerea lui Belean urma să fie confirmată de Senatul Universităţii de Vest. Izbucneşte însă un scandal ce îl vizează pe candidatul Mitropoliei, aşa că acesta este respins de către Senatul universităţii.
(more…)

Botez în bani

14 Februarie 2010

Iată un caz şocant în care un copilaş este botezat în cristelniţă, între bani aruncaţi de oameni de culoare. Este şocant să vezi că preotul acceptă această situaţie! Patriarhia nu a luat nicio măsură, şi chiar Patruarhul Daniel a preferat să tacă în această ipostază. Asta denotă indiferenţa faţă de Tainele şi Tradiţia Bisericii Ortodoxe, cât contează pentru ei tradiţiile laicilor şi a oamenilor nedemni de cinste şi ce dovedesc o lipsă de civilizaţie cum nu am mai întâlnit.

Asta e… poporul român trebuie să-şi lepede tradiţiile şi credinţa şi să facă totul cum vor mai marii lor, care nu dau doi bani pe credinţă şi tradiţie, ci pe interesele proprii.

Veniamin Ilie

_______________________

Sedinta tensionata in Adunarea Nationala Bisericeasca, care cuprinde atat clerici cat si mireni, ce s-a derulat marti si miercuri la Patriarhie, in Aula Magna „Teoctist”, sub patronajul Patriarhului Daniel. Laicii au fost mult mai vehementi decat clericii, episcopi si membri ai Safantului Sinod.

Patriarhul Daniel a fost interpelat de unul din laici (vom pastra numele acestora in anonimat in materilaul nostru) pe tema lui Bercea Mondialul: „Ce facem cu aceia care arunca bani in cristelnita si o spurca, isi bat joc de taina botezului?” Patriarhul si-a iesit din fire si a inceput sa se rasteasca: „Ce va intereseaza pe voi, acum de cazul asta?!” Un alt laic a reclamat: „Prezenta lui Pavel Corut pe posturile de televiziune cu tampeniile lui pe care le propaga… de ce tace Biserica, de ce nu ia atitudine?” Patriarhul s-a ratoit din nou la ei: „De asta ne arde noua acum… ” „Da, dar ataca Biserica, pe Fiul lui Dumnezeu…” Daniel a dat din mana, enervat. Alta reclamatie, tot de la un laic: „Catedrala Mantuirii Neamului poate fi vazuta ca o prostie in situatia asta de criza… Cade foarte prost sa ridici o catedrala de 400 de milioane de euro cand lumea n-are ce manca…” Daniel s-a enervat si de aceasta data si a ridicat vocea la reclamant: „Ce stiti ce e bine si ce e prost?!…” „Pai de ce mai facem Adunarea, atunci!…” Un alt punct nevralgic a fost cand laicii au acuzat episcopii precum Sofronie de la Oradea, sau Nicolae Corneanu: „Cum de mai sunt episcopi daca au tradat Biserica Ortodoxa?”, cu referire la faptul ca au oficiat slujbe impreuna cu greco-catolicii. De data asta, Patriarhul nici n-a mai vrut sa stea de vorba si a intrerupt Adunarea si a iesit furios din sala.

Sursa: http://www.agentia.org/