Povăţuiri Duhovniceşti

by

POVĂŢUIRI DUHOVNICEŞTI

PARTEA I.

Diverse poveţe duhovniceşti în 25 puncte

de Pr. Veniamin Ilie

1. Trecând vremurile şi anii, Biserica Ortodoxă, ca o făclie de lumină purtătoare, a dăinuit lăsând în urma sa o istorie bogată şi plină de tâlc. În inimile Sfinţilor a rămas ca o izbăvitoare care şi-a păzit mădularele sale de toată suferinţa. Cu toate acestea, nu toţi au ascultat de predania Bisericii, ci din mândrie şi-au făcut predanii omeneşti pline de păcate şi nedreptate. Dintre cei ce au aflat izvorul mântuirii în Biserică, îi avem pe Sfinţii Părinţi care, deşi prigoniţi şi nedreptăţiţi de lume, au lăsat în Biserica Ortodoxă nenumărate izvoare duhovniceşti, pline de Duh Sfânt şi de înţelepciune.

2. Iubiţilor fraţi creştini, ne bucurăm cu toţii de a fi mădulare ale Sfintei Biserici Ortodoxe, având asupra noastră pururea mâna Lui Dumnezeu şi purtarea de grijă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Toate darurile ce sunt peste noi, sunt pline de lucrarea Sfântului Duh, fiind noi ascultătorii de Biserică şi de Predania Bisericii.

3. După cum spunea şi Sfântul Apostol Pavel, nu toţi cei ce sunt între noi, sau peste noi, în Biserică, Episcopi şi preoţi, diaconi şi monahi, mireni şi catehumeni, au ascultare de Predania Bisericii. Mulţi stau ascunşi, şi se ridică spre eresuri, alţii spre a câştiga cele ce nu le sunt spre folosul sufletesc, iar alţii, poate cei mai puţini dintre noi toţi, sporesc duhovniceşte şi se înalţă smerindu-se, spre câştigarea comorilor veşnice din Împărăţia Lui Dumnezeu.

4. Vedem cu toţii cât de vremelnică este această viaţă; dar, oare câţi ne folosim de această înţelegere? Ştim cu toţii cât de viclean este diavolul şi cu câte ispite şi meşteşuguri încearcă ca să ne tragă spre prăpastia pierzării; dar, oare câţi ne şi îndepărtăm de tot lucrul cel rău şi pierzător?

5. În timpul Predicilor, Bisericile se umple de ascultători; iar altarele sunt pline de purtători de veşminte. Este greu de judecat, dar foarte puţini înţeleg ce este viaţa aceasta în lume şi cât de mult ne putem folosi de pe urma ei.

6. Privim în spate la anii care necontenit se scurg şi la zilele care nu am lucrat nimic pentru sufletele noastre. Ne umplem minţile de păcate şi nu vedem cât de repede trece timpul în care am fi putut să lucrăm ca să ne şi mântuim.

7. Au fost pe acelaşi pământ mulţimi de oameni. Mulţi au agonisit atâtea bogăţii, încât mulţi se miră chiar şi acum de prisosinţa lor. Alţii au trăit toată viaţa în simplitate şi nu au dus grijă de nimic. Toate acestea s-au făcut pentru că au fost rânduite de  Dumnezeu, dând libertate oamenilor. Dar să fim şi cu luare aminte şi la cei bogaţi şi la cei săraci, să privim ceea ce a mai rămas din trupurile lor după moarte.

8. Bogăţia şi sărăcia nu sunt rele, nu sunt doar bune, ci fiecare om le întrebuinţează cum pofteşte fiind liber lăsat de către Dumnezeu. Un singur lucru foloseşte: ceea ce rămâne în urma omului, care nu se vede şi nu se aude, ci se trăieşte: credinţa cea dreaptă. Dacă ar fi lăsat Dumnezeu spre osândă bogăţia, atunci nu ar mai fi fost virtute încununată cu cinste milostenia. Dacă s-ar fi încununat sărăcia mai mult ca bogăţia, atunci nu ar mai fi fost viaţa cea veşnică şi omul ar fi fost lăsat pribeag, veşnic pe pământ. Dar pentru că Dumnezeu a iubit lumea cea dreaptă, pe toate le-a zidit trecătoare, doar pe om făcându-l veşnic.

9. Nu numai dintre cei bogaţi sunt parte din Biserică, ci întocmai şi cei săraci. Nu numai dintre cei buni a ales Domnul să fie mădulare cinstite ale Bisericii Sale, ci şi dintre cei răi. Datoria tuturor, fie bogaţi sau fie săraci, să sporească în toate spre folosul sufletelor lor. De aceea nu trebuie sa facem deosebire între fraţi, căci pentru toţi s-a răstignit Domnul. Însă dintre toţi, se cuvine să dăm ascultare doar celor ce păzesc Predania Sfinţilor Părinţi.

10. Dintre noi se ridică în ocârmuire şi smeriţi, dar şi plini de mândrie. Unii smerindu-se, păzesc Sfintele Canoane, iar alţii, mândri fiind, urmează Predania ca să nu fie ei înlăturaţi din scaune. Ei bine, noi ne folosim ascultând şi de acei ce se smeresc, dar şi de aceea ce se mândresc, pentru că aceea Predanie păzim. De eretici şi de nelegiuiţi, însă, datori suntem să ne ferim căci toată lucrarea lor şi virtuţile lor sunt nelegiuiri înaintea Sfântului Duh pe care aceştia îl hulesc prin necredinţă sau rea credinţă.

11. Pentru a se păzi turma dreptslăvitoare, de vătămările ce vin de la eretici, Sfinţii Părinţi ne-au lăsat Sfintele Canoane. Ereticii le calcă în toată vremea şi aduc tot timpul cuvinte de dezvinovăţire; pe când purtătorii de Dumnezeu şi de har, le păzesc cu sfinţenie. Şi dintre cei dreptslăvitori sunt unii care calcă întru neştiinţă Sfintele Canoane; dar, cu pocăinţă se ridică din greşeală. Ereticii le calcă totdeauna şi niciodată nu se îndreaptă prin pocăinţă ci se dezvinovăţesc. Este greu să credem că Sfinţii Părinţi nu ar fi putut călca peste Sfintele Canoane aducând dezvinovăţire; ci dimpotrivă, au înlăturat orice dezvinovăţire ce vine de la ispititorul, păzind spre mântuire toată Predania Bisericii Ortodoxe.

12. Iubiţilor fraţi creştini, vremurile noastre sunt pline de tulburarea diavolilor şi de ridicarea ereticilor. Uneori creştinii sunt mult mai greu ispitiţi de către eretici, decât de diavol. Nu este de mirare aceasta, dar toate acestea s-au scris în Scriptură că se vor împlini şi într-adevăr aceasta este vremea lor. Unii dintre eretici îşi fac adunări în popor, ca să tragă cu viclenie la eres pe cei ce nu cunosc Predania Bisericii Lui Hristos. Alţii, plini de toată răutatea, vin în Biserici şi încercă să primească încuviinţarea preoţilor de a se ruga şi ei împreună cu dreptslăvitorii creştini. Aceştia tulbură duhul rugăciunii şi grea povară aduc pe umerii celor ce-i primesc pe ei.

13. Antihrist când vine să se roage la un loc cu creştinii, aduce cu el şi mărturii de la unii care s-ar fi îndreptat din erezie, prin participarea la Sfintele Slujbe; dar el nu vine cu gând de îndreptare, ci ca să răpească încrederea creştinilor şi să-i pogoare la iad. Aşa şi ereticii şi sectarii.

14. Bine este să păzim Predania, care nu de la oameni sa dat, ci de la Duhul Sfânt prin Sfintele Canoane. În Biserică, este rânduit lor pentru fiecare suflet, fie de parte bărbătească fie femeiască. Locul fiecăruia în Biserică este acesta: întâi Episcopii şi preoţii, diaconii şi clericii din orice treaptă s-ar afla, apoi monahii şi monahiile, bărbaţii, femeile, iar, pridvorul este al catehumenilor. Bine, este ca fiecare să-şi ţină locul său. Pentru eretici şi schismatici, vinovaţi de eres sau nu, loc nu este în Biserică; iar de vin spre Ortodoxie, catehumeni se numesc şi în locul catehumenilor se rânduiesc, fie de parte bărbătească, fie de parte femeiască.

15. Printre oamenii tulburaţi de acest veac, găsim şi ,,preoţii” şi ,,episcopii”, care primesc a se ruga sau a sluji cu ereticii. Ce folos dacă nu ascultă mai mult de glasul Sfinţilor Părinţi, decât de al lor? Este drept că toţi trebuie să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină; dar până nu împlinesc cele ce s-au rânduit de Sfinţii Părinţi, nu se înalţă spre dobândirea darurilor Sfântului Duh; ci uşor câştig având, uşor îl pierd şi se vatămă mai mult ca prima dată. Aceasta este vinovăţia neascultătorilor de glasul Sfintei Predanii, care-şi născocesc predanii omeneşti şi dezvinovăţiri pe care diavolul le insuflă.

16. Vrăjmaşii unui popor nu vin ca şi dezbinătorii, ci arătând gând de pace. Aşa vin şi ereticii în Biserică, arătându-se smeriţi, dar smerenia lor nu rămâne aceeaşi, ci trecând vremea, se răcesc de Ortodoxie şi-şi propovăduiesc fărădelegile lor. Dovada voinţei lor dezbinătoare este lepădarea Sfintei şi frumoasei Tradiţii.

17. Iubiţilor fraţi creştini, săraci fiind noi şi puţini în lumea aceasta plină de tristeţe, suntem ca nişte oi între lupi; dar, staulul nostru este îngrădit bine de Predanie şi Tradiţie, iar lupii vicleni nu pot să ne răpească până ce nu rod gardurile şi surpă staulul. Aceasta este singura lor nădejde de a răpii cât mai multe suflete, vârându-se printre noi şi stricându-ne Predania şi Sfânta Tradiţie. De aceea se cuvine să luăm aminte la păstrarea acestor mărgăritare de mare preţ ale Bisericii Ortodoxe.

18. Au fost vremuri de tristeţe pentru Biserica Lui Hristos, când preoţii slujeau prin peşteri fiind prigoniţi de stăpânirile acestei lumi pieritoare; stăpânirea a trecut precum cenuşa spulberată de vânt. Au fost şi s-au dus prigonitorii, în adâncul iadului, iar Biserica a rămas vie şi a strălucit lumina mântuitoarei şi sfintei Evanghelii. Acele vremuri în care şi regii şi domnitorii erau ortodocşi au trecut, iar acum Biserica trece iarăşi prin şi mai grele încercări. Datoria noastră, fiind printre puţinii dreptslăvitori care au mai rămas, să propovăduim Ortodoxia aşa cum am primit-o de la Sfinţii Părinţi, şi să o lăsăm fiilor şi fiicelor noastre fără de adăugire şi fără a lepăda măcar o cirtă din Predanie.

19. Propovăduind noi Ortodoxia, se cuvine a nu ne încrede în puterile noastre de pricepere, grăind nu ca din înţelepciunea noastră mărginită, ci ca nişte ucenici ai Sfinţilor Apostoli de la care am primit Învăţătura mântuirii şi dreapta Credinţă. Dacă ne încredem în mintea noastră cea învăluită de grijile lumeşti, putem cădea pradă foarte uşor ispititorului şi săgeţilor aruncate de acesta, prin mândria cea neplăcută Lui Dumnezeu. Aşa s-au pierdut mulţi dintre marii cărturari şi învăţători, ca odinioară străluceau ca luceafărul, iar mai apoi coborât în întunericul mândriei şi slavei deşarte.

20. Ostenelile noastre, fraţilor, suntem datori a le aduce înaintea Lui Dumnezeu ca nişte jertfe de mulţumire pentru jertfa Sa de pe Cruce, ca să ne mântuim. Ce folos dacă primim lauda cea vremelnică a lumii acesteia trecătoare, dacă pierdem darurile cele veşnice ale Împărăţiei Lui Dumnezeu? Cu cât mai mult suntem următori smereniei Lui Dumnezeu, cu atât mai mult facem părtaşi cununilor veşnice de care s-au învrednicit Sfinţii toţi. Acesta este scopul vieţii noastre pe pământ, ca să ne mântuim, împlinindu-ne toate datoriile pe care le avem faţă de misiunea noastră dreptslăvitoare.

21. Se cuvine dar nici măcar privind să nu ne apropiem de locurile unde se adună ereticii să se roage, căci mânia Lui Dumnezeu este peste ei şi peste cei ce se roagă împreună cu ei; căci şi postul şi rugăciunea şi jertfele lor sunt fără de folos şi în loc de mântuire le aduc lor osânda veşnicelor munci, căci s-au arătat ca nişte potrivnici Sfântului Duh,  Cela ce pururi străjuieşte Biserica Ortodoxă care drept învaţă şi păzeşte toată Predania, fără adăugire sau schimbare.

22. Avem în Biserici preoţi şi Arhierei, ascultăm cuvintele lor şi ne minunăm adesea de înţelepciunea ce le-a dăruit-o lor Dumnezeu. Unii dintre credincioşi ascultă cu luare aminte şi se folosesc de învăţăturile păstorilor. Alţii ascultă ca nişte puşi spre îndreptare, căutând să corecteze pe cel ce predică, vrând să-şi vădească înţelepciunea lor. Câţi dintre aceştia se vor mântui? Acei ce ascultă cu smerenie şi păzesc învăţătura, nicidecum cei ce caută filozofia şi vorbele cele academice; căci a grăi nu este tot una cu ascultarea, dar nici ascultătorul cu cel ce păzeşte.

23. Se cuvine ca în Biserică să se predice în fiecare zi când se slujeşte. Dacă sufletul are trebuinţă de rugăciune, are nevoie şi de cuvântul de folos. Nu este rugător care să nu caute pe preoţii care cu trăire predică, întocmai cât se şi roagă. Chiar şi din gurile celor ce nu ştiu a grăi filozofii şi cuvinte măreţe, creştinii se folosesc. Uneori mai de folos este grăirea cea săracă în cuvinte, dar care izvorăşte din inimile celor ce-l iubesc pe Dumnezeu.

24. Ereticii se bucură văzându-şi preoţii plini de înţelepciunea cea dobândită din şcoli. Noi, însă, ne mulţumim cu acei preoţi chiar şi fără multe şcoli, care nu numai grăiesc, ci şi trăiesc întru Dreapta Credinţă. Aceasta este cea mai mare biruinţă a propovăduitorilor, când graiul inimi lor se revarsă cu tărie şi cu căldura duhovnicească. Nu este nimic mai roditor pentru propovăduitori, decât grăirea de cele pe care le şi trăiesc. Asemenea seminţei celei căzute pe pământul bun şi bogat este cuvântul cel izvorât din inimă curată şi plină de dragoste.

25. În Biserici fiind noi, se cuvine cu toată cucernicia să stăm, să ascultăm cu luare aminte Sfintele slujbe şi să ne aducem aminte de jertfa Mântuitorului căci pentru noi a primit a se răstigni şi prin Învierea Sa ne-a dăruit nouă viaţă veşnică, făcându-ne moştenitori ai Împărăţiei Lui Dumnezeu. Acestei jertfe se cuvine a ne arăta veşnic mulţumitori, că nici un stăpân nu-şi pune viaţa pentru slugile sale precum Hristos şi-a dat-o pentru mântuirea noastră.


%d blogeri au apreciat asta: