DUMINICA ORTODOXIEI

by

Sâmbătă, 27 Februarie / 12 Martie 2011, la Mănăstirea „Înălţarea Sf. Cruci” a fost oficiată slujba privegherii de către ÎPS. Arhiepiscop Andrian, Arhiepiscopul Chişinăului şi Pământurilor Moldoveneşti, înconjurat de un sobor de preoţi în frunte cu PS. Serafim Vasluianul. După slujbă a urmat Spovedania tuturor clericilor participanţi. A doua zi, după slujba ceasurilor, ÎPS. Andrian a oficiat Sf. Liturghie şi un Tedeum închinat în cinstea Duminicii Ortodoxiei, precum şi toate Anatematismele ROCOR-ului date asupra Ecumenismului şi a tuturor eresurilor. După Sf. Liturghie, ÎPS. Andrian a rostit o frumoasă predică despre biruinţa Bisericii Ortodoxe asupra eresurilor, în întreaga istorie de de 2000 de ani, urmat fiind de cuvântul rostit de PS. Serafim Vasluianul. După Agapa de obşte, a urmat Adunarea Eparhială anuală formată din: ÎPS. Andrian, Arhiepiscopul Chişinăului şi Pământurilor Moldoveneşti; PS. Serafim Vasluianul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Pământurilor Moldoveneşti, delegat pe Vaslui; Pr. Protoiereu Teodor, Pr. Ieromonah Ioan, Pr. Iconom-Stavrofor Veniamin Ilie, Pr. Exarh Gherasim, Pr. Protosinghel Irinarh, Preot Simeon şi Preotul Valeriu. Adunarea Eparhială s-a finalizat în jurul orelor 19:00. În cadrul adunării s-au discutat probleme interioare ale Bisericii noastre, punându-se accent pe activitatea PS. Serafim Vasluianul. În cadrul Adunării Eparhiale, IPS. Andrian i-a înmânat documentele canonice de ridicare în rangul de Exarh al Munteniei şi Dobrogei, fiind delegat pentru administrarea canonică şi coordonarea activităţilor desfăşurate de preoţii Bisericii noastre. De asemenea, s-a decis o comisie formată din Pr. Veniamin Ilie şi Pr. Exarh Gherasim pentru a se ocupa de Consistoriul Eclesiastic al Vicariatului Românesc. Rugăm ca toţi clericii Bisericii noastre, care nu au putut participa la conferinţă, să solicite prin Email informaţii despre ceea ce s-a discutat, fiind probleme foarte importante din viaţa Bisericii noastre şi necesită înţelepciune şi seriozitate în dezbaterea lor.

Pr. Veniamin Ilie,

Secretar al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Pământurilor Moldoveneşti,

în cadrul Vicariatului din România


%d blogeri au apreciat asta: