Archive for Mai 2011

Moaştele Sf. Ier. Nicolaie din Mira Lichiei

28 Mai 2011

Iată racla cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolaie al Mirelor Lichiei, pe care le-am primit de la ÎPS. Andrian, Arhiepiscopul Chişinăului şi al Pământurilor Moldoveneşti. Sfintele Moaşte au fost aduse încă din Duminica Ortodoxiei, şi aşezate cu mare cinste în această smerită raclă pentru Sfântul Ierarh, bineânţeles, ale căror laude nu ar cuprinde nici toate bogăţiile întregii lumi. Totuşi, mulţumim Sfântului că a binevoit a primi şi acest mic dar al nostru şi ne-a învrednicit să-l păstrăm cum se cuvine, avându-ne în grijă şi în paza sa, rugându-se Lui Dumnezeu neâncetat pentru noi şi pentru întreagă Biserica Lui Hristos, ale cărei mădulare şi suntem.

Moaştele Sf. Ier. Nicolaie al Mirei Lichiei

Moaştele Sf. Ier. Nicolaie al Mirei Lichiei

Moaştele Sf. Ier. Nicolaie al Mirei Lichiei

Sfinte Ierarhe Nicolaie, Roagă-te Lui Dumnezeu pentru întreaga Sfântă Sobornicească şi Apostolească Biserică; ierarhii ni-i păzeşte în pace, sănătoşi, cu rugăciunile tale tari în credinţă, pe noi ne întăreşte să săvârşim cele spre mântuire şi pe toţi dreptcredincioşii creştini îi ocroteşte precum pe tinerele fecioare şi pe săracii cărora te-ai făcut folositor, încă din tinereţile tale. Bucură-te căci a primi cununa nestricăciunii te-ai învrednicit prin faptele şi prin viaţa ta şi nu ne lăsa pe noi cei căzuţi în atâtea patimi, să pierdem mântuirea şi viaţa veşnică pentru tot lucrul cel vremelnic, ci ne întăreşte cu dragostea bunăvoirii tale!

Pr. Veniamin Ilie

Încă un an…

23 Mai 2011

Doamne ajută!

Iubiţi cititori, se împlinesc 3 ani de când Blog-ul http://www.veniaminilie.wordpress.com a fost lansat. V-am pus la dispoziţie tot ceea ce am considerat că vă este mai de folos, ne-am străduit să dăm răspuns întrebărilor dumneavoastră şi v-am ţinut la curent cu ştirile importante din viaţa Bisericii Ortodoxe. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi ne-au susţinut, fie prin sugestii, email-uri, comentarii, etc. Nădăjduim ca activitatea acestui blog să nu se încheie prea curând, iar informaţiile folositoare ne rugăm Bunului Dumnezeu să sporească, astfel încât să culegem tot ceea ce ne duce spre mântuire.

Pr. Veniamin Ilie

FILM: PATRIARHUL TIHON ÎN VIAŢĂ

14 Mai 2011

Am găsit acest filmuleţ pe youtube, în care se vede chipul Patriarhului Tihon, ultimului Patriarh Caonic şi Ortodox devotat al Bisericii Ortodoxe Ruse, pe care comuniştii aveau să-l ucidă, pentru credinţa sa, înlocuindu-l cu o „dinastie” patriarhicească păgânească, care stăpâneşte Patriarhia rusească şi în prezent. Din fericire, mai sunt în lume ierarhi, urmaşi cu adevărat ai Sf. Ier. Tihon, care duc mai departe Ortodoxia şi păstrează Predania Sfinţilor Părinţi.

Pr. Veniamin Ilie

ATENŢIE: Am pus filmul NU PENTRU VORBELE MIRENILOR CARE SUNT DIN PATRIARHIA MOSCOVEI, CARE ÎNCĂ NU S-AU CURĂŢAT DE SÂNGELE NEVINOVAT AL SFINŢILOR MUCENICI, PE CARE I-AU UCIS CEI PE CARE EI ÎI URMEAZĂ, CI PENTRU A-L VEDEA ŞI FRĂŢIILE VOASTRE PE SFÂNTUL IERARH TIHON.

CANONUL ÎNVIERII DOMNULUI – de Pr. Veniamin Ilie

13 Mai 2011

Vă lăsăm câteva secvenţe din slujba Sfintei Învieri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre a vă îndulci duhovniceşte din cântările tradiţionaliste ale frumoasei Ortodoxii.

ODA 1 (click aici pentru ascultare)

ODA 3 (click aici pentru ascultare)

ODA 4 (click aici pentru ascultare)

ODA 5 (click aici pentru ascultare)

ODA 6 (click aici pentru ascultare)

Alte anateme…?

11 Mai 2011

PATRIARHIA IERUSALIMULUI A RUPT COMUNIUNEA CU PATRIARHIA ROMÂNĂ

Vă aducem la cunoştinţă că, în urma comunicatului dat de Patriarhia Ierusalimului, Patriarhul Daniel nu va mai fi pomenit în nici un locaş ce ascultă de Patriarhia Ierusalimului, iar reprezentatul Patriarhiei Române, Ieronim Creţu, va fi caterisit.

Scandalul este foarte recent, dar cu rădăcini mai vechi. Să spunem că Patriarhia Ierusalimului va reveni la Predania Bisericii şi va renunţa la „benefico-financiarul” ecumenism instalat destul de bine în Israel? Mare este Dumnezeu şi mari minuni face!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Pr. Veniamin Ilie

Slavonă curată

7 Mai 2011

Glasuri îngereşti. Un popor mic, dar cu tradiţii mari şi o istorie foarte importantă pentru întreaga Ortodoxie. O mărturisire vie că slavii nu au renunţat nici măcar la cele mai mici tradiţii ale lor. NU ca poporul român, care a renunţat la tot şi a cedat totul stranierilor şi americanilor. Unde te uiţi sunt terenuri stăpânite de străini, unde priveşti, sunt tradiţii, muzici şi arte străine. Oare, tradiţia românului care este? Unde este? Sau mai bine zis, care a fost?

Când se va îndrepta poporul român din greşelile sale şi când se va dezrobi de stăpânirea lui new-faraon? Atunci când va cânta pe limba lui Ştefan cel Mare şi va lupta pentru credinţa care o avea acesta, nu ca sfânt, ci ca român patriot şi păstrător al tradiţiei autentice! Până atunci, vorbim limba papistaşă, cântem cântul latin, ne rugăm pe limba altora şi ne bucurăm de tradiţiile aduse de la popoare copilandre, pe lângă etatea poporului nostru. De aceea suntem de râsul lumii întregi, pentru că de prostie nu ne mai ţinem nici valorile nici tradiţiile nici chiar viaţa de zi cu zi pe care o duceau strămoşii în pace.

HRISTOS A ÎNVIAT, POPOR TRIST ŞI PRIBEAG DATORITĂ FAPTELOR FIILOR TĂI! HRISTOS A ÎNVIAT!

Pr. Veniamin Ilie