LOVITURI DATE BISERICII ORTODOXE DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

by

LOVITURI DATE BISERICII ORTODOXE DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

Comentarii  la articolul „Împărtăşirea pe Stil Vechi” al Părintelui Ilarion Argatu

De Pr. Veniamin Ilie

Părintele Ilarion Argatu a fost unul dintre marii duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române – de stil nou – care s-a făcut cunoscut în toată ţara prin predicile sale, prin viaţa sa şi mai ales prin „facerea de minuni”, căci multă lume alerga orbeşte spre el, ca la un sfânt, pentru a dobândi izbăvire de boli, necazuri, etc. Când am auzit şi eu despre acest vestit „duhovnic”, eram încă în BOR. Nu cunoscusem adevărata Biserică. În mintea mea de atunci, am gândit că acest om nu are toate bune, întrucât cei ce-mi povesteau despre el, îl lăudau că ştie să „deschidă cartea” şi că „are mult har” în asta. Acum faptul este consumat, omul mort, toate s-au dus. Important este că niciodată nu mi-a fost pe plac fabrica comunistă de „mari duhovnici” care a odrăslit mulţime de „făcători de minuni BOR-ului.

Citind pe internet despre Stilul Vechi, să văd ce mai apare noi, am descoperit acest articol în care sunt scrise „îndemnurile” Părintelui Ilarion Argatu cu privire la „Împărtăşirea pe Stil Vechi”, în care face o mulţime de aberaţii, greşeli dogmatice şi scorneşte unele minciuni pe care alţii, care nu-s pe stil vechi, nu şi-ar da seama de ele. Nu vreau să fac din asta o luptă pentru apărarea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, ci doar a unui adevăr ce nu prea a fost criticat, din câte am văzut, ci foarte puţin. De aceea, dorinţa mea este să dau câteva comentarii complexe la falsele învăţături şi nebuneştile idei ale Părintelui Ilarion Argatu.

Pr. Ilarion Argatu: „Eu, am fost de vreo două ori pe la Slătioara, la centrul lor, să stau de vorbă cu cei mai mari şi chiar s-a întâmplat să călătoresc, odată, de Sf. Paşti, la Ierusalim, cu episcopul lor Silvestru. I-am îndemnat să revină sub ascultarea Sf. Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. Dacă Glicherie a fost lipsit de minte, lipsit de smerenie şi supunere şi a făcut dezbinare şi despărţire, ieşind de sub ascultarea Bisericii, măcar ei de după el, să îndrepte această greşeală, să nu lase timpul să sape prăpastia şi mai mare, aşa cum s-a întâmplat cu Biserica de Apus sau Biserica Catolică, pentru că revenirea va fi din ce în ce mai imposibilă.”

Prăpastia cea mare a săpat-o de mult Sinodul Bisericii oficiale, nu numai prin schimbarea Calendarului, care a fost prima sapă dată în pământul de la temelia Bisericii, ci şi adoptarea numeroaselor eresuri cuprinse în ecumenism, slujirea cu ereticii, validarea/recunoaşterea tainelor ereticilor/schismaticilor, căsătoria mixtă (adică un ortodox şi un eretic), botezul prin stropire, raderea preoţilor, sodomizarea monahismului, scurtarea şi chiar desfiinţarea Posturilor Bisericeşti rânduite de Sfinţii Părinţi, etc. Acestea toate au dus la aşa-zisa neascultare a celor pe stil vechi faţă de Biserica Ortodoxă Română oficială, care de mult a căzut în erezie şi nu s-a ridicat deloc în aproape 100 de ani de acum. Anii au trecut, iar BOR-ul a evoluat în eres, din erezie spre erezie, abătându-se foarte mult de la Sfânta Predanie Ortodoxă. Acum, după atâţia ani, este o normalitate pentru majoritatea oamenilor să fie pe stil nou, atunci însă era o ruşine, căci reprezenta trădarea Ortodoxiei şi aplaudarea catolicismului – factorul generator al calendarului gregorian. Părintele Glicherie, în mărturisirea lui, a rămas necompromis şi lipsit de erezia neo-papistăşească, pentru că a întrerupt comuniunea liturgică şi nu s-a supus deciziilor eretice ale Sinodului BOR. Părintele Ilarion Argatu socoteşte neascultare acest fapt, ceea ce arată că acest „mare duhovnic” nu avea nici pe departe o pregătire pastorală şi noţiunile de drept canonic îi lipseau cu desăvârşire. Dacă ar fi citit Canonul 15 al Sinodului Local I-II din Constantinopol, ar fi ştiut că printr-o decizie a Sfinţilor Părinţi, sa dat libertatea nu numai clericilor, ci şi mirenilor, să se lepede de împreuna împărtăşire cu Sinodul sau cu Episcopul care săvârşeşte erezie, sau doar învaţă un neadevăr, pentru a rămâne Biserica vie şi nepătată, măcar prin „turma cea mică”, după cum o numeşte Mântuitorul, dacă marea majoritate s-ar duce după trădătorii Ortodoxiei. Aşadar, afirmaţia Părintelui Ilarion Argatu, ştim bine, este vicleană şi ascunde acest detaliu extrem de important pe care toţi comuniştii şi neo-calendariştii au evitat să-l pomenească, ca nu cumva să se vădească românilor că au fost înşelaţi.

Pr. Ilarion Argatu: „Le-am propus să meargă la Mitropolitul Moldovei şi să facă o înţelegere cu el, că sunt deschişi să revină sub ascultarea şi îndrumarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu condiţia ca: episcopii, preoţii, credincioşii, mănăstirile şi bisericile lor să rămână aşa pe stil vechi cum sunt astăzi şi nimic să nu se schimbe din administrarea şi organizarea pe care o au şi nu cred că nu ar fi găsit înţelegere, dimpotrivă, cu braţele deschise erau primiţi.”

Devreme ce aceştia s-au separat de slujirea cu cei ce au primit ereziile, este evident că până ce nu se vor îndrepta şi nu vor reveni la Ortodoxia adevărată, nu are cum să se plece cei de pe stil vechi unor eretici, mai mult decât Sfinţilor Părinţi. Mitropolia Moldovei s-a surpat singură prin primirea ereziilor neo-paistăşeşti şi prin slujirea în comun cu catolicii. Ar fi fost un compromis fatal propunerea lui Argatu pentru Mitropolitul Silvestru Onofrei. Prin intrarea în comuniune cu ereticii, ar fi şters cu buretele toată mărturisirea lor de până atunci, ceea ce era imposibil, întrucât Sfintele Canoane nu conteneau a se încălca în BOR, iar erezia propăşea pe zi ce trecea mai mult.

Pr. Ilarion Argatu: „La început s-au arătat încântaţi de părerea mea şi chiar apreciau că ar fi foarte bine, în felul acesta ar fi şi ei recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică şi de Bisericile surori şi nu ar mai fi fost puşi în situaţia umilitoare de a fi consideraţi dezidenţi şi schismatici, însă, şi-au dat seama că nu Sf. Sinod ar fi fost cel mai greu de convins, ci pe proprii lor preoţi şi mai ales pe credincioşii pe care i-au înveninat şi îndoctrinat mereu cu argumente împotriva noastră: că preoţii noştri sunt spurcaţi, că anafora şi împărtăşania este spurcată, ş.a.m.d. Mi-au zis aşa: „ Ar fi bine să facem aşa cum ne-aţi sugerat, dar ce facem cu credincioşii noştri că ne omoară dacă aud!” Şi, uite aşa diavolul schismei îi ţin pe catolici cu mândria şi pe stilişti cu frica şi cu îndărătnicia.”

Aici vedem o mare minciună scornită de către acest „părinte duhovnic” al căruia zelotism lipsea cu desăvârşire. Niciodată credincioşii şi clericii ce au rămas pe stil vechi nu aveau cum să ceară să fie în comuniune cu Patriarhia, devreme ce ei fusese îndelung maltrataţi de comunişti şi de cei pe care-i trimiteau preoţii de pe stil nou, noaptea, la cei ce nu doreau să asculte de BOR şi să primească ereziile şi inovaţiile catolicismului, adoptate de Sinodul BOR. Argumentele din urmă cu privire la Preoţii de pe stil nou, sau anafura lor, sunt dea dreptul aberante, întrucât credincioşii pe stil vechi nu s-au îndepărtat de slujirea cu cei de stil nou din pricina anafurei acestora, ci pentru ereziile pe care le-au săvârşit prin schimbarea rânduielilor, apropierea de catolicism şi aderarea la ecumenism. Despre aceste adevăruri istorice, părintele Argatu continuă să tacă până în ziua în care a intrat în mormânt, mergând în faţa Dreptului Judecător cu minciuna pe buze şi cu sufletul în erezie, lipsindu-se de orice nădejde de mântuire, pentru că tot cel ce moarte în erezie, în păcatul acesta împotriva Sfântului Duh, se lipseşte de mântuire şi se învredniceşte de chinurile iadului.

 

_____________________

Articolul comentat a fost publicat în revista Pe treptele suirii către cer„, ediţia a 2 a, 2007.


%d blogeri au apreciat asta: