Sf. Ier. Nicolaie, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

by

Astăzi, Luni 6/19 Decembrie, facem pomenire Sfântului Ierarh Nicolaie, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

Sfântul Ierarh Nicolaie s-a născut în localitatea Patara, din Asia Mică, la anul 280 şi a trecut la cele veşnice în anul 345. A fost unul dintre membrii Sfântului Sinod întâi Ecumenic de la Niceea. El a rămas în istoria Sinodului I Ecumenic prin ruşinarea ereticului Arie, fapt pentru care au apărut prin minune Maica Domnului, dăruindu-i Omoforul şi Mântuitorul Iisus Hristos, dăruindu-i Sfânta Evanghelie. Această minune s-a petrecut imediat după ce Sfântul, ne mai răbdând minciunile şi acuzele la adresa Mântuitorului Hristos, din partea netrebnicului Arie, l-a lovit cu palma peste faţă. Sfinţii Părinţi nu au tolerat această mânie a Sfântului, fapt pentru care Sf. Ier. Nicolae a fost întemniţat. În temniţă s-a petrecut minunea, iar Sfinţii Părinţi văzând că Dumnezeu l-a slobozit de temniţă, l-au primit din nou la Sinod şi l-au încununat cu mare cinste.

El a fost Episcop în Mira Lichiei, după trecerea la cele veşnice a Episcopului de Mira Lichiei, Sfântul Ierarh Nicolae a fost ales Arhiepiscopul acestei Eparhii, cu puţin timp înainte de întrunirea Sinodului I ecumenic, despre care am discutat mai sus.

După trecerea la cele veşnice, a rămas în istorie ca ocrotitor al săracilor şi orfanilor, datorită faptelor pe care le-a făcut în viaţa sa, ajutând săracii şi orfanii, văduvele şi copii, de asemenea rămânând cel mai aprig luptător contra ereziilor.

Din mila Sfântului, în Paraclisul de la Brăila deţinem o părticică din Sfintele Moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae, dar care nu sunt expuse mirenilor decât o singură dată pe an, cu mare evlavie şi cu respect deosebit.

Racla cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolaie, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei


%d blogeri au apreciat asta: