by

CARTEA „VOCEA ORTODOXIEI”

Autor: Pr. Veniamin Ilie

Eclesiologia Bisericii Ortodoxe (vechi-calendarise) din România (ROCOR-V)

– Mişcarea Ortodoxă Tradiţională din România –

(adevărata Biserică a Lui Hristos)

referitor la problema schimbării calendarului şi erezia ecumenismului modernist.

 

INTRODUCERE

„Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu

acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul

când nu le vom mai putea frecventa”

(Egumenul Kukşa de la Odesa).

Iubiţi cititori,

Una dintre problemele care ne interesează cel mai mult în acest secol, se naşte în numeroasele proorocii ale Preacuvioşilor Părinţi din secolului XX, şi nu numai. De pildă, Cuviosul Lavrentie al Cernigovului este numai unul dintre toţi Cuvioşii Părinţi care au proorocit venirea unor vremuri primejdioase pentru mântuirea creştinilor ortodocşi. Acesta a proorocit şi despre venirea vremurilor de tristeţe şi singurătate, înstrăinarea de Darul Lui Dumnezeu şi căderea multor Biserici şi Mănăstiri sub stăpânire eretică. Iată câteva cuvinte din proorocia Cuviosului Lavrentie: Vor veni aşa vremuri când vor umbla din casă-n casă ca lumea să semneze pentru acel singur împărat şi se va face un recensământ al populaţiei foarte drastic. Vine timpul, şi nu e departe, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci şi pe dinafară. Vor auri acoperişurile atât ale bisericilor cât şi ale clopotniţelor; dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările, va veni vremea împărăţiei lui Anti-Hrist şi el va fi pus împărat. Toate bisericile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele”.[1] Când am citit prima dată acest capitol am început să-mi adresez semne foarte mari de întrebare, am făcut o sinteză foarte amănunţită a evenimentelor tulburi din istoria Bisericii, în scopul descoperirii adevărurilor tăinuite de către clericii şi ierarhii de pe stilul nou. Deşi am citit acum câţiva ani proorocia, abia anul acesta (adică 2008) am hotărât să scriu lucrarea de faţă, pentru a aduce puţină lămurire în cazul schimbării calendarului nostru bisericesc.

Pe lângă Cuviosul Lavrenitie al Cernigovului, a mai vestit despre felul venirii lui Anti-Hrist, Sfântul Cuvios Kukşa, Egumenul de la Odesa, şi care face referire tot la situaţia Bisericii din acele vremuri. Este clar că la un Sfânt Părinte nu are cum să-i pese de situaţia politică, ci doar de situaţia Bisericii Ortodoxe, pe care iată că o şi mărturisim cu toţii. Sfântul Cuvios Kukşa, prooroceşte astfel: „Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa”[2]. Îngrijorarea noastră trebuie să apară atunci când ne întrebăm: „cu câţi ani în urmă s-au proorocit acestea?” Iar răspunsul dat nu are cum să ne încurajeze, întrucât au trecut foarte mulţi ani de atunci. De pildă, Sf. Cuvios Lavrentie a trăit în secolul XIX, iar Sfântul Cuvios Kukşa de la Odesa a trăit în secolul XX. Ne despart atâţia ani… şi omenirea nu este conştientă de ceea ce se petrece. Peste tot se vorbeşte despre globalizare, despre sistematizarea reformelor politice încât să se ajungă la o singură conducere; chiar în Biserică a pătruns ideea de „globalizare” şi alegere a unui „singur păstor” prin ideologii ecumeniste, de tip papale, abătându-se foarte mult de la Tradiţia şi Predania Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti şi apropiindu-se de o instituţie necunoscută, de o instituţie care este în proces de formare încă din secolul XX: Mişcarea Ecumenică.

Pe lângă călcările Sfintelor Canoane şi abaterile de la Învăţătura Bisericii Ortodoxe, unii dintre ierarhii ce fac parte în conducerile Bisericilor Ortodoxe oficiale fac şi alte greşeli precum recunoaşterea practică, şi nu numai pe hârtie, a tainelor unor confesiuni eretice, precum catolicii şi protestanţii. Slujirile şi rugăciunile cu ereticii au devenit o obişnuinţă pentru majoritatea popoarelor, şi de asemenea, puţini sunt cei care cunosc în variantă originală Sfintele Canoane care s-au dat de către Sfinţii Apostoli, Sfintele Sinoade şi Sfinţii Părinţi. În cadrul ritualurilor „ecumenice” se ascund o serie de principii globaliste, principii satanice, chiar dacă în exterior se văd a fi rugăciuni, în esenţa lor fiind afundarea popoarelor în întunericul eresului, pentru a apropia instalarea lui Anti-Hrist ca fiind singurul păstor al lumii.

Studiind destul de bine problema împlinirii profeţiilor Sfinţilor Părinţi, nu numai a celor doi menţionaţi mai sus ci a mai multora, am hotărât să încep această carte prin care să fac o sinteză foarte amănunţită a evenimentelor şi a faptelor vremii, aşa încât să aflăm în sfârşit în care dintre Biserici s-au infiltrat deja falşii păstori şi aleşii lui Anti-Hrist de a stăpâni lumea prin propovăduirea acestora. Sunt lucruri foarte importante de ştiut, şi chiar foarte necesare mântuirii noastre.

Sunt unii dintre noi, mai slabi de înger, care când vine vorba despre chestiuni mai dificile, chiar dacă sunt necesare mântuirii, evită să-şi complice mintea şi să analizeze lucrurile. Ei bine, acest caracter denotă dezinteres, ceea ce nu face parte din criteriile pe care Mântuitorul le-a lăsat prin Sfinţii Apostoli, după care va şi judeca lumea. Dezinteresul, indiferent de situaţie, dacă este frântură din adevărul necesar Mântuirii, trebuie să fim destul de atenţi şi conştienţi, că orice clipă poate fi fatală şi orice faptă irevocabilă. Ei bine, cum ne dăm seama dacă chestiunile pe care le aflăm sunt chiar interese necesare mântuirii? Şi aici trebuie să precizăm că Biserica este singura instituţie divino-umană prin care Mântuitorul nostru Iisus Hristos acordă mântuirea şi moştenirea împărăţiei Lui Dumnezeu. De aceea trebuie să fim cât se poate de atenţi în privinţa acestor dezbateri foarte importante, care fac parte din mărturisirea curată a Bisericii Ortodoxe în secolul XXI.

Nu este nevoie să parcurgem întreaga istorie a Creştinătăţii, pentru a afla timpul în care s-au făcut primii paşi din partea lui Anti-Hrist, pentru pătrunde în formele de conducere ale întregii omeniri. De asemenea, nu ne trebui nici multă filozofie să conştientizăm că venirea lui Anti-Hrist nu va avea ca scop dominarea sistemelor politice, ci bineînţeles va avea ca scop distrugerea Bisericii şi împrăştierea credincioşilor prin dezbinare, mai apoi prin erezie şi moarte. Nu trebuie să facem altceva decât să luăm şirul evenimentelor cu caractere necanonice care au avut loc între ierarhi din sânul Bisericii Ortodoxe şi din ierarhi sau reprezentanţi ai unor confesiuni eretice, în cadrul cărora evident că s-au făcut compromisuri destul de mari, toate generalizând ideea de globalizare nu numai a structurii politice, ci şi bisericeşti. Deci, întorcându-ne în trecut, primul compromis care s-a făcut, a rezultat reforma din secolul XX, schimbare care a generat o serie de nemulţumiri între credincioşii trăitori, credincioşii de rând şi oamenii politico-religioşi. Este vorba despre schimbarea calendarului. Acest eveniment a născut o cutremurătoare schismă în prima parte a secolului XX, şi de asemenea o dezorientare chiar şi în cadrul unora dintre credincioşii care au rămas în Biserica Ortodoxă.

Efectul îngrijorător al schismei, începând cu anii 1923-1924, s-a răspândit până în zilele noastre, tulburând Biserica Ortodoxă, în timp ce papalitatea a sărbători o serie de evenimente care s-au datorat schimbării calendarului în Biserica Ortodoxă.

Necesitatea schimbării calendarului a fost justificată filozofic, procesele fiind luminate de către diferiţi filozofi cunoscuţi în întreaga lume pentru priceperea lor. Problema nu ar fi aceasta. Este foarte bine când un subiect este dezbătut şi analizat în prezenţa unor oameni capabili de a găsi situaţia corectă. Principala problemă este aceea că s-au respectat cu stricteţe toate normele filozofice, iar Sfintele Canoane şi Învăţătura Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti au fost tratate cu deplină indiferenţă. Chiar nu s-au găsit nici până în ziua de astăzi documente care să ateste că schimbarea calendarului s-a făcut pentru un interes Bisericesc, evident după Sfintele Canoane care sun şi hotarele de netrecut şi netăgăduit ale Bisericii. Argumentele ştiinţifice i-au lăsat reci pe majoritatea creştinilor, fie arhierei, fie preoţi, sau simpli credincioşi care au avut acces la informaţiile legate de această problemă. De la aceste nereguli sa-u produs diferite schisme şi ruperi de la Biserica Ortodoxă. În momentul de faţă, Biserica Ortodoxă se află într-o situaţie foarte tensionată datorită jocurilor politice care s-a făcut de-a lungul timpului pentru a denatura autenticitatea Credinţei şi de a introduce bineînţeles ideile globalizării Antihriste, pentru a atinge diavolescul scop de a distruge Biserica.

Cu un secol în urmă, Sfântul Cuvios Kukşa, stareţul de la Odesa proorocea şi în acelaşi timp poruncea: „Nu peste multă vreme va avea loc Sinodul Ecumenic (al VIII-lea), numit “sfânt”. Însă acest Sinod nu va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioşi. În cadrul lui toate credinţele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria anulata, călugărilor şi episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoţilor, să se recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptam aceste schimbări. Stilul Nou (adică noul calendar gregorian) va fi introdus in toata Biserica Universala. Fiţi cu luare aminte! Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni vremea când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserica apostată; însă, nu trebuie să mergem într-acolo în niciun caz. Va rog, rămâneţi în Credinţa Ortodoxă până la ultima suflare şi aşa vă veţi mântui[3]. Încă de la începutul profeţiei vedem că Sfântul Cuvios nu numai că ne descrie timpul prin care are să treacă Biserica, ci ne dă şi detalii lămuritoare. Astfel ne vorbeşte despre ce-l de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, care este una dintre principalele teme de dezbatere dintre ierarhia de Patriarhiei Constantinopolului, României, Moscovei şi a celorlalte. Patriarhia de Constantinopol este implicată foarte mult în această problemă încă din vremea Patriarhului Meletios Metaxakis al Constantinopolului, şi primul care a adoptat noul calendar dintre Bisericile Ortodoxe. În cadrul celui de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, sau cel puţin aşa vor ei să-l numească, sunt vizate şi chestiuni legate de calendar. Previziunile făcute de diverşi cardinali catolici, referitor la acest subiect ne demonstrează încă o dată că interesele politice stau la baza unei idei abordate de către ierarhia ecumenică. De data aceasta felul în care va fi abordată problema face şi mai mari greşeli, chiar este vorba despre anularea întregii Tradiţii Ortodoxe de dragul comuniunii cu papalitatea, în sensul de a fi desfiinţate sărbătorile din cursul săptămânii, pentru a spori câştigul financiar şi impunerea lucrului chiar şi în zilele de sărbătoare, idee fiind cu totul deplasată de la Ortodoxie, şi cu toate acestea susţinută de către ierarhia Ortodoxă.

Pe lângă aceste principii ale Sinodului al VIII-lea Ecumenic se vor alătura, după cum prooroceşte Sfântul Cuvios Kukşa, şi alte nelegiuiri şi erezii precum: anularea călugăriei, permisiunea episcopilor de a se căsători, iar a preoţilor de a se recăsători. Deja ideea de anularea călugăriei a fost începută încă din secolul trecut când ierarhia aleasă după criteriile impuse de rege sau parlament au avut grijă să transforme viaţa monahală într-o inconfundabilă mirenie de cinste, abrogându-se majoritatea Canoanelor impuse de către Sfinţii Părinţi pentru monahi. Din nefericire, nu numai Canoanele s-au abrogat, ci o dată cu desfiinţarea lor, s-a denaturat şi rânduiala vieţii monahiceşti pe care acum o citim numai în Paterice. Schimbările s-au cunoscut încă din vremea primului Patriarh, când numeroşi monahi şi stareţi de mănăstiri s-au arătat întristaţi de reformele care începeau să se facă în rândul monahismului ortodox. Cel mai sigur, ideile reformelor au fost adoptate de la catolici, unde sodomia domneşte cu nesimţire în rândul călugărilor. Ideea uşurării canonului monahal a început în perioada regelui Carol al II-lea, când s-au pornit şi persecuţiile asupra credincioşilor care nu primeau calendarul gregorian. Abrogarea Sfintelor Canoane a avut ca scop atragerea trândăviei şi neputinţei trupeşti în faţa ispitelor. Acesta a fost şi scopul exterior Bisericii Ortodoxe, pentru că Biserica noastră s-a bazat foarte mult în ultimele veacuri pe trăirea şi învăţătura provenită din Mănăstirile Ortodoxe cu Tradiţie. Astfel, aducând în plin proces de transfigurare negativă monahismul Ortodox, au creat un câmp de luptă foarte bine organizat, rezultatele fiind favorabile luptei lui Anti-Hrist împotriva Bisericii Ortodoxe. Mănăstirile Ortodoxe au reprezentat pentru Biserica noastră adevărate şcoli duhovniceşti de trăire şi cunoaştere a Dreptei Credinţe. Astfel, distrugând izvoarele de alimentare duhovnicească, au reuşit să aducă Biserica Ortodoxă într-o stare foarte incapabilă de a rezista în faţa ideologiilor eretice, neavând o putere a cunoştinţei bazate pe trăire şi practică, ci doar o formă foarte letală, adică ceea ce a mai rămas din Învăţătură.

În continuarea proorociei cu privire la situaţia Bisericii Ortodoxe în veacul din urmă, Cuviosul face referire la o altă reformă care s-a produs în cadrul Bisericii „Stilul Nou (adică noul calendar gregorian) va fi introdus in toata Biserica Universala. Fiţi cu luare aminte!” Deja această reformă s-a produs de foarte mult timp. Patriarhia Moscovei de exemplu s-a întors la stilul vechi după o perioadă scurtă de timp, datorită nemulţumirilor credincioşilor şi pericolului de a se face dezbinare. Dintre Bisericile oficiale doar câteva mai păstrează vechiul calendar, dar şi în cadrul acestora se discută problema schimbării.

Spre deosebire de hotărârile luate de Sfinţii Părinţi, ale căror baze erau stabilite de către Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi Sfintele Canoane, hotărârile luate de Sinoadele Bisericilor mari, în ultimul secol, se bazează în chip vădit pe interese străine, de tip papale, fără nici măcar un argument canonic care să nu contravină vreunui alt Canon sau hotărâre luată în prezenţa Sfântului Duh de către Sfinţii Părinţi. Acest fapt denotă lipsa de supunere nu numai faţă de Sfintele Canoane, ci de Porunca Lui Dumnezeu, întrucât la porunca Lui Dumnezeu s-au dat toate. Cu toate acestea, trebuie să acceptăm ideea că şi venirea acestor vremuri se datorează voii Lui Dumnezeu, pentru că fără voia Lui, nimic nu este posibil. Însă, trebuie să luăm în considerare şi Predania Bisericii noastre, pentru că altfel ajungem la deznădejde şi pierderea credinţei dacă nu păstrăm Tradiţia Bisericii şi Hotarele Ei.

Una dintre problemele care ne frământă în privinţa schimbării calendarului este fenomenul „stil vechi – stil nou”, problemă care a generat o serie de mari disensiuni teologice în Biserica Ortodoxă. Acest fenomen apare în anul 1924, în Constantinopol, ulterior în Grecia şi în România, apoi s-a extins şi în alte state cu o populaţie majoritar ortodoxă. Încă de la începutul ideii de schimbare (anul 1583) Biserica Ortodoxă, prin Sfinţii Părinţi şi ierarhi s-a arătat nemulţumită în urma inovaţiei papei Grigorie al VIII-lea al cărui nume îl şi poartă: calendarul gregorian. Problema a fost foarte aspru combătută din partea de Răsărit a Bisericii. De pildă, Ierarhia vremii şi nu numai, în frunte cu toţi ortodocşii Patriarhi şi arhierei, au dat o serie de Anateme şi au hotărât că inovatorii şi primitorii noului calendar să fie pedepsiţi cu toate Sfintele Canoane care sunt atribuite ereticilor. În ciuda acestor realităţi, cei ce au ţinut cu stricteţe predania Bisericii şi nu au căzut sub aceste Anateme, neprimind noul calendar, au fost numiţi de către majoritatea ierarhilor inovatori ca fiind „schismatici”. Şi problema stilismului naşte o serie de controverse foarte puternice în Biserica Ortodoxă. Dar, pentru a înţelege mai bine problema şi pentru a defini cu exactitate situaţia actuală, în cele ce urmează voi prezenta mărturii foarte credibile şi cu surse total Ortodoxe, pentru a dispărea termenii de „stil vechi şi stil nou” sau „stilism şi tradiţionalism”. Principalul scop este acela de a da o imagine cât mai clară şi mai reală în ceea ce priveşte peisajul Bisericii Ortodoxe din Mileniul III şi pentru a înţelege la ce se referă proorociile Sfinţilor Părinţi, care parte din ele s-a împlinit deja. Ideea acestei cărţi nu este numai de a dezbate problemele cele mai tensionate ale secolului, ci şi de a releva principalele obligaţii ce revin credincioşilor pentru a se mântui şi de a păstra Predania, Tradiţia şi Comuniunea Bisericii (mai ales), fără a crea compromisuri.

Autor: Pr. Veniamin Ilie


[1] Ziarul „Talanţii Împărăţiei”, pag. 186.

[2] Ziarul „Pravoslavnâi Simbirsk” Nr. 21-22/1998

[3] Ziarul „Pravoslavnâi Simbirsk” Nr. 21-22/1998


INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

CAPITOLUL 2

CAPITOLUL 3

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 5

CAPITOLUL 6

ÎNCHEIERE


%d blogeri au apreciat asta: