SCRISOARE PENTRU ŞI DESPRE NOI TOŢI

by

„când nu ai viaţă duhovnicească ispitele acestei lumi te doboară”

(PS. Episcop Nicolaie de Cincinati – SUA)

Iubiţi fraţi creştini, care aţi fost, sunteţi sau aţi contribuit la începutul acestei mişcări,

Meditând la ceea ce s-a întâmplat în urma rupturii înduioşător de tragice ce a avut loc între noi, mă copleşeşte întristarea gândind că toţi am avut motivele noastre pentru a duce o luptă împotriva ereziei, de a duce o misiune care să apere Ortodoxia, în acest veac singuratic, duhovniceşte vorbind. Din nefericire, între noi vârându-se, cei care au căutat interese familiare şi financiare, au ruinat în mare parte munca noastră.

Să deznădăjduim? Nicidecum! Pheonix din cenuşă s-a refăcut, iar Hristos din moarte pe Lazăr l-a sculat; din ţărână l-a zidit pe strămoşul Adam şi toate s-au făcut cu putinţă mâinilor Sale atotcreatoare.

Am întâlnit de-a lungul timpului persoane care au dorit mult să ajungă în cler, ba chiar în trepte ierarhice. Am văzut că aceştia au căutat să-şi bată joc prin masca făţarnică a pretinderii drumului spre mântuire, să-şi bată joc de oameni, de banii lor şi să-şi caute ale lor. Am văzut cu câtă viclenie susţineau „sunt îmbunătăţit duhovniceşte; am viaţă curată spre deosebire de alţii; port Sfântul Duh prin ceea ce sunt” şi altele asemenea, doar pentru a duce în eroare oameni, ca apoi să-i mulgă de bani şi să trăiască fără să muncească. Acestea toate m-au dezgustat de falşii misionari şi am preferat să mă retrag fără să mai particip la „misiunile” lor inutile pentru mântuire; în acelaşi timp utile pentru buzunarele părinţilor, fraţilor şi familiilor lor. Sunt unii care au jertfit mult, s-au chinuit şi au sperat că se va realiza ceva pentru mântuirea noastră; dar mai târziu am văzut fiecare cum trăgea fiecare ca un câine de os, rangul şi funcţia, bătaia cu pumnul în piept asupra rangurilor de Episcopi sau Mitropoliţi, fără să facă ceva bun pentru mântuirea noastră. Cu toate acestea, vina a fost a noastră a tuturor că am fost naivi şi ne-am pus nădejdea în oameni vicleni care exclud postul, nu au duhul rugăciunii, au duhul urletelor, limbajului agresiv şi nu al tăcerii, al dragostei nici să mai vorbim. Pentru ei dragostea este banul, este bunul trai, statul degeaba şi primirea banilor de la alţii care muncesc poate chiar de dimineaţă până seară. Nu este o ruşine să munceşti, chiar şi preot, chiar şi Episcop. Cinste celor care muncesc. Şi eu muncesc de dimineaţă până seară, în praf şi cu răni adesea, şi părintele Andrei munceşte zi de zi, uneori până dimineaţa în zori, şi ceilalţi, fiecare se jertfeşte, dar se şi roagă, şi slujeşte, şi trăieşte Ortodox. Aceştia vor duce mai departe Ortodoxia pe care noi am fost împiedicaţi să o promovăm cum se cuvine de mâncătorii cărnii în posturi, de mincinoşii care sub paravanul bolii, ascund o mare ticăloşie lipsită de frică de Dumnezeu şi plină de comoditate profitoare. Îmi pare rău că am propus anumite nume, îmi pare rău că am susţinut anumite persoane, îmi pare rău că am avut un rol în această mişcare, acum ruinată şi dezbinată. Care vor vrea să se întoarcă şi să păzească Predania, întoarcă-se! Care nu, ducă-se! Dar, să nu uite fiecare că s-a întors din drum pentru că era uşa strâmtă, ori pentru că era comoditatea mai necesară şi osteneala un impediment. Acestea fiind reale, nu afirmaţii de genul „numai eu ştiu cât m-am chinuit” şi chinul său este din banul altuia, ba din carnea cea din postul Mare, ba de patima lumii deşarte, şi altele asemenea. Să fie osteneala osteneală, postul Post şi ortodoxia Ortodoxie! Nu doar afirmaţii. Aceea vor avea parte de mântuire şi viaţă veşnică. Să ne temem de cei ce şi-au bătut joc de Ortodoxie şi au făcut ce au vrut ei, mai ales de soarta pe care vor lua-o după moarte.

Dumnezeu să ne ierte şi să-i ierte şi pe ei!

Cu rămas bun, stimă şi respect

Protoiereu Veniamin


%d blogeri au apreciat asta: