REALITATEA SEXUAL-EMOŢIONALĂ ÎN ROMÂNIA

by

Autor: pr. Veniamin.

Majoritatea copiilor până la vârsta de 10 ani cred că au fost aduşi de barză. Culmea ironiei este că la vârsta de 12 ani fetele din România încep rând pe rând să nască…
Copilul nu ştie de unde vine şi uite aşa… încearcă să afle, din nefericire, prin practică.
Aşa se distrug vieţi omeneşti pentru că părinţii NU AU EDUCAŢIA necesară de a-şi ajuta copiii să depăşească orice ispită a vârstei. Unii, învaţă singuri, fie la Biserică, fie se documentează; alţii, din păcate, nu-şi găsesc echilibrul nicăieri şi se regăsesc la vârste cuprinse între 12 şi 16 ani cu copii.
Aceasta este vârsta când toţi copiii încearcă variante de dragoste, evident, fără să rămână veşnic cu persoana respectivă. Este un fenomen imposibil de oprit, mai ales la ce cultură are poporul nostru la ora actuală. Cu toate acestea, putem preveni riscul de a lăsa un copil să-şi distrugă viaţa, cariera, sănătatea chiar. Cum? Învăţându-l că noi suntem aduşi de barză, sau suntem făcuţi din maimuţe ori şopârle, că avem 4 membre? Nicidecum!
copil cu copilRomânii din fiinţa lor se apropie cel mai mult de Dumnezeu şi dacă are cine să le întreţină această flacără, nu neaparat preoţi sau călugări imorali, ci chiar părinţii pot face educaţie religioasă cu copiii. Ori, părinţii ce fac? Îi învaţă că se trag din maimuţe şi au fost aduşi din ţările calde de berze, iar când ar trebui ca fiica lor să fie clasa a 5-a, devin nepoţi.
Nu am văzut copil care să meargă la Biserică NU DOAR FORMAL şi să citească acasă din vieţile Sfinţilor, care să nu ştie de unde vin copiii şi să-i nască atunci când trebuieşte!!!
Dar, actualmente, poporul speră să ia în braţe cultura post-comunistă şi ateistă, să-şi educe copilul pe principiul orgolios „ştiu cum să-mi cresc copilul, nu am nevoie să mă înveţe nimeni!” Da, sigur… se vede cât de bine ştiu părinţii de acum să-şi crească copii. De aceea ies beţivani pe la colţuri, curve din şcoala generală şi adevărate profesoare de sex oral sau de cine ştie ce fel, criminali şi dezorientaţi sexual. După ce văd cât de bine „şi-au educat copii” şi cât de mult ştiau să facă asta, încep să spună „nu ştiu unde am greşit, nu ştiu ce am făcut”. Cum nu ştii unde ai greşit? Acolo unde ai zis: „ştiu eu să-mi educ copilul”. Nu ştii, nu poţi, nu vei reuşi! Asta pentru că trăim într-o lume care se coordonează după cu totul alte legi, spre deosebire de închipuirea noastră.
Soluţia ar fi ca omul să-şi educe copilul în sânul patriotismului, în prim plan, în al doilea în sânul Dreptei Credinţe, nu cu idei venite de la „biserici” şi secte apărute… mâine, care nu fac decât să răstălmăcească şi ceea ce scornesc ei, de la deceniu la deceniu, promovând imoralitatea şi principii aparent bune, defapt lucruri care pun în pericol întreaga societate.
Astfel, veţi avea copii care învaţă singuri să urmeze ceea ce spune Dumnezeu, să respecte poruncile şi ce e rău în asta?? Dacă vedeţi ceva rău, spuneţi-le până în clasa a 4-a că au fost aduşi de berze şi la clasa a 5-a aşteptaţi-vă să fiţi bunici, iar dacă aveţi băieţi, aşteptaţi-vă să vă ceară procură să se ducă în alte ţări unde căsătoriie poponariceşti sunt legale.
Şi să ne mai mirăm că e rea lumea în care trăim. NOI O FACEM REA pentru că ne încăpăţânăm să creştem fără de Dumnezeu, câtuşi de puţin acolo… ne încăpăţânăm să-l confundăm pe Dumnezeu şi Ortodoxia cu un popă avar, netrebnic şi imoral, ne încăpăţânăm să susţinem ideile ateiştilor care distrug lumea şi într-un final, trăim într-o lume la a cărei croială şi noi contribuim din plin şi nu involuntar.


%d blogeri au apreciat asta: