CATERISIRI PE NEDREPT ȘI VIEȚI DISTRUSE

by


Scris de Pr. Veniamin Ilie

Nu rar citim prin presă articole despre preoți din BOR care se plâng pe la ziare şi TV că au fost caterisiţi pe nedrept. Mulţi dintre ei apelează la aceste „extreme” de a se exprima public, aducând multe argumente împotriva Episcopului care i-a caterisit.

Caterisirea unui cleric se face în baza unor Canoane încălcate printr-o faptă foarte grea. Mulţi dintre ei evită să argumenteze canonic faptele pentru care au fost caterisiţi, dând în presă evenimente din viaţa Episcopului, fapte ale acestuia, acuze peste acuse care într-un final îl determină pe cititor să nu se mai întrebe: Oare, preotul a fost chiar curat şi i s-a căşunat Episcopului să-l caterisească pe nedrept?

Am stat şi am urmărit foarte multe astfel de cazuri; dar, nu ştiu dacă 1% din ele conţin argumente solide care să apere nevinovăţia clericului respectiv. Din ce am observat eu, şi mulţi pot înţelege acelaşi lucru, BOR-ul nu se pripeşte prea des în luarea de hotărâri legat de caterisirea clericilor. Nu vreau să se înţelegeacă că apăr principiile lor, nici că încerc să acopăr unele fapte murdare; ci îmi păstrez vechea mea părere! Cu toate acestea, sunt şi cazuri care te fac să îţi schimbi părerea în anumite probleme eclesiastice din interiorul acestei instituţii.

Cum ar fi?

Clerici caterisiţi pentru divorţ, vrăjitorie, deprinşi spre câştigul mult şi murdar (avari), curvari şi imorali. Dintre aceste exemple, cam multicei dintre cei care au apărut prin presă să-şi plângă „caterisirea nedreaptă” au cel puţin una dintre patimile menţionate mai devreme.

Unii Episcopi, din indulgenţă, acceptă unele feţe bisericeşti să îşi refacă viaţa, după un divorţ eşuat. Nimic rău, deşi Canoanele spun clar ce păţeşte un cleric ce divorţează. Să îmbrăţişăm principiul toleranţei şi a dragostei frăţeşti, să vedem altfel lucrurile. Cu toate acestea, văzând bunătatea Episcopului ca pe o uşoară „prostie” sau lipsă de inteligenţă, în expresia românului, „uşor de fraierit”, preotul respectiv începe să nu se mai oprească: ajunge la a 3-a, a 4-a sau a 5-a căsătorie. Deja este o formă gravă de schizofrenie în familie, o lipsă totală de experienţă în viaţa particulară şi ce exemplu poate da omului de rând? NU merge mereu cu principiul incorect „fă ce zice popa, nu ce face” pentru că şi „popa” trebuie să aibă limite de bun simţ şi bună morală, nu să fie un derbedeu în viaţa sa şi din când în când să predice cu ochii înduioşători de parcă ar şi trăi ceea ce zice. Unii Sfinţi Părinţi spun clar că nu avem cum să dăm sfaturi roditoare, dacă nu le praticăm noi. De altfel, cum poţi vorbi despre o experienţă, dacă nu o deţii?

Alţi preoţi, îşi fac averi colosale, deşi au salarii obişnuite; alţii au aşezăminte sau asociaţii de caritate, dar mai multe lucruri bagă pe poarta casei, decât în casele săracilor care chiar nu au şi chiar suferă din cauza sărăciei. Şi iarăşi dăm de fapte murdare. Ce exemplu poate da omului de rând, acel preot care mai mult se îngrijeşte de averi colosale, decât să-şi poarte de grijă într-un mod decent şi moral de bunăstarea familiei, fără să neglijeze starea duhovnicească în primul rând personală, apoi a întregii comunităţi? Ce exemplu poate da unui mirean, să facă milostenie, un preot care primeşte fonduri de la bogaţi să dea la săraci, în timp ce el îşi însuşeşte toate donaţiile? Să nu mai vorbim de expresiile găsite prin Câmpulung, pe la unii „preoţi” care atunci când primesc ştire despre un deces, spun: „bani de carrefour”?

Să continuăm şirul faptelor imorale găsite la clerici care se plâng de caterisiri abuzive?

Cred că este de ajuns ce am scris până acum.

Unii cred că harul este prins în noi, preoţii, ca în lanţuri, ca în închisori, de unde nu mai poate pleca. Nu este adevărat. Acel preot care a fost caterisit pe drept, nu va răspunde înaintea Lui Dumnezeu, la Judecată, ca un cleric, ca un martor al Spovedaniei; ci ca un mirean, sau chiar mai jos decât un mirean. Unii cred că sunt hirotoniţi preoţi „pe viaţă” şi aşa le scrie în frunte, „popă pân’la moarte”. Ei bine, nu este aşa. Toţi preoţii hirotoniţi au har; dar, nu toţi îl păstrează până la moarte. Unii îl pierd prin caterisire, alţii rămân „pe poziţii” pentru că-şi ascund de la ochii Episcopului faptele lor murdare, iar când acesta le descoperă, respectivul începe să-şi spună povestea într-un mod tragic, încât îl şi cred cei ce ascultă, deşi adevărul nu e întotdeauna cel milogit pe la uşile iertării.

Vrem cazuri de Episcopi care nu caterisesc pe nedrept?

Să-mi spuneţi o caterisire nedreaptă făcută la Arhiepiscopia Dunării de Jos – Galaţi. Ce caterisiri au fost şi care n-au fost pe merite „deosebite”? Şi totuşi, cei caterisiţi şi-au văzut de treabă şi nu au început să facă mahala în presă, să smintească lumea. Aceste cazuri chiar merită încă o şansă şi cunosc Episcopi care au dat-o unor cazuri grave, dar care s-au îndreptat şi au căutat să nu smintească lumea cu gălăgia. Orice se poate ierta, dacă privim lucrurile raţional şi fără extreme.


%d blogeri au apreciat asta: