MUTILAREA ORTODOXIEI ȘI SMINTEALA LUMII

by

Din cele mai îndepărtate zile ale istoriei Creștinismului, Biserica a avut un rol deosebit de a apăra valorile Credinței adevărate și de a propovădui în întreaga lume, ca toți cei ce vor să-l primească pe Hristos, prin Botez și trăire duhovnicească (spirituală…) să se mântuiască. Atunci, toţi erau gata să-şi dea şi viaţa pentru Credinţă, să moară în faţa păgânilor romani, pentru a-l apăra pe Mântuitorul Hristos, deşi nu prea aveau mulţi preoţi. Acum, sunt preoţi cu miile; dar mulţi cred că Biblia a fost scrisă de Eminescu sau alţii că de Crăciun trebuie să taie porcul… iar de Paşti, mielul.
În România istorică, adică în Dacia, creştinismul a fost adus de un singur om, de Sf. Apostol Andrei. Acesta a încreştinat nu doar o ţară atât de mare, cât eram noi pe vremea aceea, ci unde mergea, acolo propovăduia. Deşi un singur om a încreştinat o ţară întreagă, acum avem o armată de preoţi în România şi o fortăreaţă de Biserici cu miile (18429 la număr); care nu văd a face altceva decât a strica Credinţa Poporului acesta ajuns la limita culturii creştine, ajuns să înveţe crezul în clasa a 8-a şi să ştie Tatăl nostru până peste 25 de ani când începe să-l cam uite… E tragic când privim în urmă şi vedem ce Biserică a avut România şi ce are acum!
În România lui Ştefan cel Mare (zis şi „sfânt”, căci sfinţenia nu se dă peste gard că vrea popimea să mai pună încă un nume în calendar), Ortodoxia era cu totul alta; dar, nu avea atâtea Biserici. Şi cu toate acestea, aşa de înfloritor era Creştinismul… Puţini ştiu că Daniel Sihastru a plecat la oaste şi a luptat alături de Ştefan Cel Mare; acum episcopii cheamă jandarmi să scoată din Biserici, preoţi doriţi de popor, dar al cărora post l-au plătit alţii cu „şi mai mult” şi acum se luptă să-l scoată din Biserică cu miliţieni. Vă întreb, cu ce bani se susţine o Biserică, o clădire, un salariu? Că ţara aceasta nu are industrie, nu are bani dacă nu dă omul. Şi atunci, de ce judecă popimea îmbuibată de carne şi patimi diverse, bănuţul văduvei adunat cu multă sudoare?
Am avut o Ortodoxie de se mirau păgânii şi plecau puhoaie de adepţi ai credinţelor lor, trecând la Creştinism; dar, nu aveam atât de mulţi preoţi ca acum. Acum avem popime cu carul, dar vin ioghinii şi cabaliştii şi lumea pleacă cu grămada să le asculte vorbele dulci şi deşarte. Oare, ştie cineva că şi Ortodoxia are tactici fizice de a creşte imunitatea, de a îndepărta boli, de a preveni cancerul? Oare, ştie cineva că postul de asta este indicat în vechiul calenar când mănânci cu ulei, când cu peşte, când cu carne, când doar vegetale 100%? Oare, ştiţi că toate au fost aşezate în conformitate cu astrele şi cu atracţia pământului şi toate au calcule filozofice, căci Creştinismul însuşi este o cultură superioară altor credinţe?
Stau şi mă minunez când mă uit la unii preoţi care atacă practicile maiaşe, indiene, adică cele vrăjitoreşti aduse şi pe la noi de triburile migratoare. Stau şi mă gândesc, dacă un hindus ar fi venit şi ar fi ghicit în ţara noastră, sau chiar o vrăjitoare, dar spunând că „vede cu duhul” sau că „are darul vorbirii înainte” nu tot ghicit era? Evident. Să dăm un exemplu. Când cineva se ducea la Sfântul Antonie cel Mare, acesta având o cultură redusă, dar o trăire atât de puternică încât ceea ce cerea de la Dumnezeu şi afla, cerea să îl lumineze să dea un sfat omului ce cerea, să nu plece necăjit. Acesta-i dădea sfatul şi exact pentru acela venise, chiar de nu-i spusese nimic. Aceasta era vederea înainte. Acum, mai modern, popimea apelează la cunoştinţele psihologice pentru a putea afla anumite stări interioare care se descoperă şi-n exterior. Un celebru exemplu ar fi ex-preotul Pomohaci. Mulţi se duc şi puţini văd adevărul cu el, din păcate şi din naivitatea înşelării.
Când vine vorba de părintele Arsenie Boca, toţi spun „sfântul ardealului” e chiar o campanie ce cere canonizarea lui, fără să stea mult pe gânduri. Mulţi spun că l-au cunoscut; dar mulţi l-au văzut doar şi au stat câte puţin de vorbă cu el. Cu toate acestea, cam toţi spun: „l-am cunoscut”. Acesta avea darul profeţirii, de a vorbi înainte, de a grăi cu duhul, sau cum ar spune un ardelean de la ţară „de a băsăghi cu duhul”. Omul, omite să mai vadă că in perioada tinereţii Arsenie Boca a fost un călugăr deosebit şi un scriitor bun. După ce a ieşit din închisoare, a găsit-o pe femeia numită „Julieta” şi a mers cu ea la un loc, până la sfârşit… Cum spunea un alt mare duhovnic român, „între femeie şi bărbat nu există tactică, ci iubire…” Despre ce era vorba în final? Aceasta o spunea cineva care l-a cunoscut pe Arsenie Boca, nu care vorbeşte că l-a cunoscut, care l-a văzut câteva minute şi le-a ghicit în… ce va mai fi prin România. Dar, omul e slab pregătit! Omul nu caută mântuirea, caută semne şi minuni, preziceri şi vedenii. Care ce sunt? Drăceşti! Vă spuneam ce înseamnă vederea cu Duhul, care o avea Antonie cel Mare; care nu se referea nici la politică nici la… moartea lui Ceauşescu…
Vorbeam aseară cu o doamnă, care cică l-a cunoscut pe Arsenie Boca, deşi cel mai intim şi des era cu „maica” Julieta (Zamfirica), cu oamenii prea răruţ… În ultimii ani s-a ocupat de picturi bisericeşti, pentru că renunţase şi la preoţie şi la călugărie (nu cred că asta e o formă de vedere cu duhul…). Într-una dintre picturile sale îl aşează şi pe catolicul Francisc de Assisi ca şi pe un Sfânt, deşi acesta ponegrise în viaţa lui Ortodoxia. Şi să ne mirăm de ce-i atrână lui Arsenie eticheta de „sfântul ardealului”. Păi, cine a măcelărit ardealul şi ne-au distrus poporul? Nu papistaşii năvăliţi să catolicizeze poporul ori să-l omoare? Dacă noi combatem ghiceala lui Arsenie Boca, primim argument că şi Sf. Ciprian a fost vrăjitor şi s-a mântuit. Dar e o diferenţă. Sfântul Ciprian a fost vrăjitor apoi a descoperit Credinţa Creştină şi a lepădat vrăjitoria, pe când Arsenie Boca a luat ghiceala „în duh” înainte de a muri. Ori, învăţăm că o clipă stă înaintea mântuirii, cum a fost tâlharul care în ultima fracţiune de secundă s-a pocăit, iar celălalt s-a dus în iad.
Inevitabil, omul tot va merge şi la Boca, şi la Cleopa şi la Argatu şi la alţii. Românii noştri, după felul cum i-a educat Biserica, nu au nevoie de Credinţă, ci spun ei „au nevoie de minuni pentru a-şi întări credinţa”. Un creştin adevărat nu cere aşa ceva! Lasă să i se arate o minune, nu umblă după ea pe la popi care spun din mândrie că le fac. Bine, nu spun ei, dar au intermediarii intimi pe care-i pun să vestească lumii, cum făcea Julieta aceasta: „vai de mine, părintele vede cu duhul”… Să fim serioşi că trăim în secolul 21, nu în secolul 2…
L-am avut pe Cleopa, mulţi îl numesc mare sfânt şi iarăşi cer canonizarea lui. Oare, omul când vede pe cineva cu barbă şi o carte scrisă, îl cere Sfânt? Am spus şi o mai spun: sfinţenia nu se dă peste gard sau la colţ de stradă! Cleopa spunea despre sine toate verbele urâte de faţă cu mirenii, arăta că se smereşte, arăta că este un om smerit. Totuşi, un om smerit a fost Antonie cel Mare care nici nu ştia să citeze din Sfânta Scriptură, ce să mai vorbim de cărţile de acum filozofice ale lui Cleopa care i-a trădat de mult minciuna că el pleca adesea în pustie cu oile şi se întorcea tobă de carte… Şi cum că exact regimul comunist, pe el îl alegea, când se întorcea „din academia ciobănie” să fie duhovnicul unor mari ierarhi din biserica oficială, care deţineau informaţii multe şi tare curios era regimul de ce spun aceştia la spovedanie. Cleopa a uitat să aducă aminte, în materialul său despre schimbarea Calendarului, că Sfinţii Părinţi din anul 1583 au spus că cei ce primesc calendarul grigorian să fie socotiţi eretici. Oare, de ce a pus acest detaliu pe umerii celor ce păstrează calendarul? Ca omul să nu vadă exact ce au zis Sfinţii şi de ce nu trebuia primit calendarul. Să vedem micile erezii? Postirea în săptămâna de harţi a Pogorârii Sfântului Duh, săptămână dată pentru ca ortodocşii să se bucure de întemeierea Bisericii, iar dracii să plângă, acum… să postească şi aşa zisa biserică… scurtarea Postolui Sfinţilor Apostoli cu 13 zile (câte o dată fiind şi o singură zi… alte două răpite din săptămâna în care ar fi trebuit să se bucure întreaga suflare, acum transformată în tânguire). Vorbeam la început că toate au fost aşezate în ordine dumnezeiască, în acelaşi echilibru cu astrele, făcute tot de Dumnezeu, evident! Dacă s-au modificat datele lor, oare, nu s-au modificat şi coincidenţele cu mediul înconjurător? De pildă, Iordanul a fost aşezat acolo şi întoarcerea lui se face prin mărturisirea astrelor şi a atracţiei pământului, căci „toată suflarea laudă pe Domnul”. Acum boboteaza de pe stil nou nu e în acelaşi timp cu ziua când Dumnezeu a poruncit astrelor să salte asupra locului unde Hristos a fost botezat.
Vorbim de ascultare, vorbim de a nu judeca. Spuneam aseară cuiva: lupul când vine la oi, trimite intermediarul care să spună: „nu judeca pentru că-i mare păcat! Lasă-l să-l judece Hristos. Prostimea smintită ascultă şi nu-l judecă. El îşi ia oile şi fuge” Oare, nu aceasta este voia diavolului făcută chiar printr-un argument scripturistic interpretat greşit? Ba da, evident. Cum să nu araţi lumii nemernicia înşelăciunii care o fac oamenii îmbrăcaţi în popi, dar fără trăire de preoţi, care vin cu semne şi minuni să adune puhoi de lume credulă şi naivă? Să luăm seama la ce spune Mântuitorul Hristos: „Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi” (Marcu cap. 13, vers. 22). Dar, oare la ce se referă? Vor veni unii îmbrăcaţi în hristoşi? Nu! Sunt unii, dar aceia au boală psihică. Diavolul nu vine prin bolnavi psihic, că nu ar avea rezultatele pe care le doreşte. Diavolul vine prin cei la care nu ne-am fi aşteptat: prin preoţi, prin episcopi, prin călugări. Pentru că atenţia poporului este la ei, nu la zeităţi apărute în drum, sau la oameni bolnavi scăpaţi de la nebuni ce se cred Hristos şi care spun că vor învia (coppy – paste sa ce au auzit şi ei din Scriptură…). Aşadar, acei prooroci mincinoşi nu vor fi ca nişte profeţi simpli, ci şi ca nişte Hristoşi; iar lumina lui Hristos este închipuită să spunem prin veşmintele preoţeşti şi arhiereşti, care de mult erau Sfinte şi doar oameni aleşi le purtau cu vrednicie, acum fiind pe … toate gardurile şi umeraşele umane de care stau atârnate, fie să aducă bani, fie să cumpere un bolid de lux. „Unde eşti Ortodoxie, cu popimea ta cu tot” ar fi spus Eminescu de mai trăia încă un secol. Ortodoxia, cum spuneam la început, a fost atât de mult iubită şi aşa de mult s-a răspândit în lume, prin 12 oameni. Aceea era Ortodoxia şi preoţia; acum sunt mai mulţi popi dect poporul care crede că biblia a fost scrisă de Eminescu… Şi iarăşi am ajuns la început. Iar omul când ajunge din nou ca la început, se mai opreşte… Aşa-i cursul vieţii. Doamne ajută!


%d blogeri au apreciat asta: