Istoria ROCOR – CAPITOLUL 5: Serghianismul şi schimbarea Calendarului în Rusia

by

<<< Capitolul anterior

În perioada când Patriarhul Tihon fusese arestat, auto-proclamatul Mitropolit Evdochim și Mitropolitul Serghie, au luat hotărârea de a schimba Calendarul în Rusia, adică la 23 Iunie/6 Iulie 1922. Când Patriarhul Tihon este eliberat din închisoare la 26 Iunie/9 Iulie 1923, trimite o scrisoare la Mitropolitul Anastasios pe care-l întreabă dacă celelalte Biserici au procedat asemenea lui Serghie şi a acoliţilor săi. Acesta îi răspunde printr-o telegramă şi-l asigură de dezinformare. După mai multe decenii de la această reformă din Rusia, sinodul Serghianist a început să atribuie schisma Patriarhului Tihon, nicidecum realitatea, pentru a discredita (post-mortem) memoria Patriarhului Tihon şi opoziţia acestuia faţă de schimbarea calendarului. La ora actuală sunt prea puţini cei care au observat că în Iulie 1922 Patriarhul Tihon era în închisoare… El a fost arestat la 3/16 mai 1922, la 23 Iunie/6 Iulie 1922 s-a schimbat calendarul în Rusia, deci, la 53 de zile după arestarea Patriarhului. Acesta a fost eliberat abia în 1923… Dar, aceasta a fost poziţia permanentă a serghianiştilor de a discredita Ortodoxia şi Episcopii dreptslăvitori.

După trecerea la cele veşnice a Patriarhului Tihon, urmează la scaunul Patriarhiei Moscovei Mitropolitul Petru (Polyansky). Acesta a fost instalat imediat după adormirea Patriarhului Tihon, Gramata fiind semnată de 58 de Episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

Imediat după instalarea Mitropolitului Petru ca Locţiitor de Patriarh, guvernul bolşevic îi propune să accepte colaborarea şi implicarea lui în Politică. Primind refuzul Mitropolitului, bolşevicii încep răzbunarea. Rând pe rând sunt arestaţi toţi Episcopii care dialogau cu Mitropolitul, i se aduceau acuzaţii fabricate de la denunţători puşi de bolşevici să facă acest lucru. Lupta contra Mitropolitului ţine până în 9/22 Decembrie 1925 când este arestat. Motivul arestării a fost „Decretul” semnat de Mitropolitul Petru prin care descria Biserica Ortodoxă Rusă ca fiind separată de stat şi nu o Biserică politică, fapt ce i-a înfuriat pe bolşevici.

Imediat după arestarea Mitropolitului Petru, Prim-Secretarul de stat al guvernului comunist, Stalin, se impune în faţa Sinodului Rus şi îl alege ca Mitropolit-Primat şi locţiitor de Patriarh pe Serghie (Stragorodsky). Episcopii care se opun acestei alegeri sunt arestaţi. De asemenea, nici Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora nu-l acceptă pe Serghie, continuând să-l pomenească pe Mitropolitul Petru ca locţiitor al Patriarhului Tihon.

La 16/29 Iulie 1927 Mitropolitul Serghie face o declaraţie publică, prin care autorităţile de stat şi politice de la acea vreme încep să se implice masiv în viaţa şi activitatea Bisericii. Mai multe reforme se produc în sânul Bisericii din Rusia, fapt pentru care Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora defineşte aceste modificări ca fiind erezie, fapt pentru care nu acceptă să-l pomenească pe Serghie ca şi Mitropolit al Moscovei şi întregii Rusii.

Mitropolitul Iosif

Mitropolitul Iosif

Unul dintre cei mai renumiţi Arhierei care s-a opus declaraţiei eretice a lui Serghie, a fost Mitropolitul Iosif (Petrov). După căderea Serghie, Iosif refuză o întâlnire în 17 Octombrie 1927. Un număr mare de clerici din Leningrad. Acesta protestează împotriva serghianismului până la 6 februarie 1928, când semnează un act de retragere din slujire cu Episcopii nu se îndreaptă şi care-l acceptă pe Serghie ca Primat. În 27 Martie 1928 „mitropolitul” Serghie împreună cu episcopii sovietici semnează un act de „caterisire” al Mitropolitului Iosif pentru că nu acceptă colaborarea cu Stalin şi nu cedează Eparhia din Leningrad puterii comuniste.

Mulţi dintre preoţii ortodocşi din Rusia treceau sub ascultarea Mitropolitului Iosif, refuzând să mai slujească împreună cu episcopii serghianişti. În chip de batjocură, staliniştii îi numeau „iosefiţi” şi-i numeau „schismatici” pentru că nu au „făcut ascultare” să cedeze Biserica înaintea lui Stalin.

Pentru opoziţia sa, Mitropolitul Iosif este arestat în septembrie 1929 şi deportat în Kazahstan, fiind supus unor condiţii grele de muncă şi supravieţuire. La 9 Septembrie 1930 este dus la Leningrad pentru interogatorii, apoi la Moscova, în 27 Septembrie. În declaraţia sa înaintea miliţienilor sovietici, Mitropolitul Iosif scria: „Serghie vrea să fie un sclav al autorităţilor sovietice; eu vreau să fiu un cetăţean cinstit, conform drepturilor omului şi nu un colaborator”[1]. Pentru mărturisirea lui de Credinţă împotriva lui Serghie, consiliul OGPU din 3 Septembrie 1931 l-a condamnat la 5 ani de închisoare, ulterior a fost eliberat şi rearestat în 1937. De data aceasta NKVD din Kazahstan l-a condamnat la moarte. În noaptea zilei de 20 noiembrie 1937, Mitropolitul Iosif a fost executat împreună cu Mitropolitul Kiril (Smirnov).

Mitropolitul Kirill

Mitropolitul Kirill

Mitropolitul Kiril era unul dintre membrii Sf. Sinod care s-au opus în 1927 declaraţiei lui Serghie faţă de guvernul sovietic condus de Stalin, fapt pentru care a fost condamnat la 3 ani de închisoare. După eliberarea sa, Mitropolitul Kiril a revenit în slujire la Eparhia sa din Kazan. În predicile sale combătea erezie lui Serghie, ca şi mulţi alţi Episcopi ai Bisericii Ruse. Din pricina acestei declaraţii eretice a lui Serghie, Biserica Ortodoxă trecea prin grele perioade. Multe Biserici şi Mănăstiri erau închise, pentru faptul că sovieticii primise încuviinţarea de a coordona administrativ Biserica. În anul 1930 Mitropolitul Kiril rosteşte o predică împotriva lui Serghie, fapt pentru care „Sinodul” hotărăşte să-l demită de la conducerea Eparhiei Kazanului, conform documentului nr. 28 din 11 Martie 1930 şi predat iarăşi în mâinile KGB-ului, apoi arestat şi trimis în închisorile din Siberia.

Mitropolitul Kiril a fost eliberat în anul 1933. După eliberarea sa, a locuit în Gzhatsk[1]. Acesta considera tainele săvârşite de Serghie lipsite de har şi nu accepta să slujească cu preoţi hirotoniţi de episcopii serghianişti, fapt pentru care a fost arestat din nou, 14 Iulie 1934, fiind dus în închisoarea Bitirsky de la Moscova. La 2 Decembrie 1934 consiliul NKVD hotărăşte deportarea lui în Kazahstan. În timp ce ostenelile Mitropolitului Kiril creşteau, se opunea ereziei serghianiste mult mai mult. Astfel, după eliberarea lui, la începutul anului 1937, mergea prin Parohii şi îndemna preoţii să se opună serghianismului, fapt pentru care a fost arestat din nou la 24 Iunie 1937. În cadrul interogatoriului, securiştii i-au prezentat un document în care scria lepădarea de opoziţia sa. Mitropolitul Kiril refuză să semneze acel document. Sovieticii au insistat cu numeroase bătăi şi chinuri pentru a semna actul, dar Mitropolitul scria în declaraţii „Nu voi contribui la acest spectacol…”[2]. Văzând că nu pot avea izbândă, l-au împuşcat la 20 Noiembrie 1937, împreună cu Mitropolitul Iosif (Petrov). Amândoi sunt canonizaţi ca Sfinţi Mucenici pentru jertfa aceasta.

Un alt mare apărător al Ortodoxiei a fost Arhiepiscopul de Gdovsky. Dimitrie (Liubimov). Când Serghie a declarat public supunerea în faţa lui Stalin, Vlădica Dimitrie a declarat în predică: „biserica condusă de Serghie este Împărăţia lui Antihrist… Tainele serghianiştilor nu sfinţesc, ci spurcă pe credincioşi”. La 29 noiembrie 1929 a fost arestat şi condamnat la 10 ani de temniţă grea, iar la 3 septembrie 1931 a fost condamnat la moarte. A trecut la Domnul în ziua de 17 mai 1935.

După ce Serghie a pus stăpânire pe Biserica Rusă, Mitropolitul Petru, adevăratul locţiitor al Patriarhului Tihon, era ţinut în închisoare în grele condiţii de viaţă. În anul 1926 a fost condamnat la 3 ani de închisoare, fiind încarcerat la Tobolsk, unde s-a îmbolnăvit din cauza condiţiilor şi a bătăilor frecvente. Atunci, Comitetul Executiv Central a hotărât să-l exileze la Cercul Arctiv, în Golful OB, fără a beneficia de tratament şi asistenţă medicală. Văzând că nu moare, la data de 11 Mai 1928 i-a fost prelungită pedeapsa de detenţie cu încă doi ani.

Mitropolitul Petru

Mitropolitul Petru

În anul 1930 i s-a cerut să renunţe la titlul de locţiitor de Patriarh, pentru a-l prelua „mitropolitul” Serghie. Acesta refuză categoric să cedeze accepte vreun compromis cu sovieticii, fapt pentru care, la 17 August 1930 a fost încarcerat la închisoarea din Ekaterinburg. În anul 1931 Evghenie Tuşkov i-a propus să colaboreze cu securitatea, iar Mitropolitul a refuzat să semneze documentul. Înfuriaţi pentru verticalitatea Mitropolitului Petru, aceştia l-au bătut până când a paralizat parţial şi apoi l-au ţinut în condiţii inumane până ce sănătatea lui s-a înrăutăţit. La 23 Iulie 1931 consiliul OGPU au decis să-l trimită în lagărul pentru 5 ani.

În ultimii ani ai vieţii, Mitropolitul Petru a trimis o scrisoare unui apropiat în care se plângea de faptul că 3 ani nu a fost lăsat să vadă lumina soarelui şi nici să respire aer proaspăt. Cu toate acestea, Mitropolitul nu a cedat presiunilor şi coresponda cu poporul în ascuns, prin intermediul unor soldaţi care-l susţineau în taină.

Mitropolitul eretic Serghie a cerut execuţia Mitropolitului Petru. Fără să primească informaţia privind moartea acestuia, Serghie a făcut un parastas fastuos în memoria Mitropolitului Petru, fără să ştie că nu a avut loc execuţia. Astfel, el şi-a atribuit titlul de locţiitor de Patriarh. Mitropolitul Petru a fost executat prin împuşcare la 10 Octombrie 1937, în jurul orei 16:00, în închisoarea Magnitogorsk.

După moartea Patriarhului Tihon, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (ROCOR) nu a încetat să-l pomenească pe Mitropolitul Petru ca locţiitor de Patriarh, împreună cu Patriarhia Serbiei, Antiohiei şi a Ierusalimului. Celelalte Patriarhii şi Biserici oficiale l-au pomenit pe Serghie, evitând să se opună ereziei.

Capitolul următor >>>

[1] Astăzi oraşul se numeşte Gagarin.

[2]Fudel S.I. Ukaz, p.101.

[1] Revista „Călătorie în Sankt Petersburg” Nr. 3/2012 ISBN: 978-5-69958086-6 UDK: 91.470. A se vedea şi revista „Izvestia” Nr. 188 (3122) din 19 August 1927 unde găsim declaraţia lui Serghie faţă de cei aflaţi în opoziţie.


%d blogeri au apreciat asta: