Versuri pentru regretatul meu bunic…

by

„Nu mai plânge frățioare,

Că-ți vor crește aripioare,

Aripioare de argint,

Ca să zbori pe sub pământ,

La măicuța la mormânt!”

(Ilie D. Tudor)

02. august 2014

N-am să te uit nicicând; că ai fost pe pământ; ai fost o floare rară, acum o rană-amară; ai fost un pom sub soare, ce-mi dădea alinare; ai fost ca rupt din lună, ce-mi dădeai voie bună; dar acum ai rămas, o Cruce făr-de clas…

10

Ce frumos mai cântă cucul,

Sus, în deal, unde-i bunicul;

Cântă-n codrul înfrunzit,

Ce-am iubit m-a părăsit.

Cântă cucul și răsună,

Noaptea pe sub clar de lună.

 

M-ai crescut taică cu drag,

Mereu m-așteptai în prag;

Dar acum doar cucul cântă,

Stau nepoții și-l ascultă,

Ascult și eu întristat,

Nu pot sta nici din oftat.

Câte zile-am să trăiesc,

Și dac-am să-mbătrânesc,

Pe bunicul n-am să-l uit,

Că mi-a fost drag pe pământ!

M-a crescut și m-a iubit,

De rele el m-a păzit,

Dar acum m-a părăsit…

(Creație personală în amintirea bunicului meu drag, pe melodia Maestrului Nicolae Sulac: „Ce frumos mai cântă cucul”

DSCF9577

Of sărmana turturică,

Așa cât este de mică,

Strânge tot și-agonisește,

Pui în cuib cu drag ea crește.

 

Primăvara-i zămislește,

Vara toată-i ocrotește,

Toamna vine și-și iau zborul,

Ea rămâne doar cu dorul.

 

Turturica-mbătrânește,

Ca omul călătorește,

Vine iarna răcoroasă,

Ea se mută-n altă casă!

 

Omul cât trăiește-n viață,

Crește și mereu învață,

Dar atunci când vremea vine,

Părăsește astă lume.

 

Tare-i tristă despărțirea,

Tare grea e amintirea;

Amintirea de bunic,

Cu care-am crescut de mic.

DSCF9568 - Copie

Frunzuliţă de Salcâm,

Mă întorc în sat acum;

Dar nu mă-ntorc fericit,

Ci sunt trist şi necăjit.

 

De departe văd un steag,

Negru, ce m-aşteaptă-n prag;

Doamne, cât îmi e de greu,

Că e la bunicul meu…

 

Când eram eu mititel,

Mă purta mereu cu el;

Acum mă întorc şi eu,

Să-l văd pe bunicul meu.

 

Rău mă doare inima,

Că nu-i mai aud gura;

Nu mă mai aşteaptă-n prag,

Nu mă mai strigă cu drag.

 

Strig la cer îndurerat,

Doamne, de ce l-ai luat?

Să-l mai văd o dată vrea,

La pieptul lui eu să stau.

 

Strig singur şi-ndurerat,

Doamne, de ce l-ai luat?

Strig cu sufletul zdrobit,

Că acum m-a părăsit!

01

Câteva dintre gândurile mele personale, expuse pe hârtie după plecarea din această lume a bunicului meu, Ilie D. Tudor, care ne-a îndoliat întreaga familie şi toată fiinţa din noi, în data de 30 octombrie 2014. A plecat ca roua care se usucă, s-a dus ca soarele ce apune. Aşa ne vom duce şi noi; de aceea, fraţilor, haideţi să sălăm răutăţile şi să cugetăm la dragoste, bunătate, mântuire, pentru că, aşa cum s-au dus străbunii, aşa ne ducem şi noi. Şi ce-am câştigat dacă stăpânim toată lumea, dar o lăsăm aici? Ce folos dobândim toate avuţiile, dacă ele rămân şi noi ne ducem? Rugaţi-vă, postiţi, faceţi faptele cele bune, pentru că acestea vor merge cu noi, iar bunătatea noastră sufletească, dragostea şi exemplul propriu vor rămâne veşnic şi ne va defini înaintea celor de după noi, înveşnicindu-ne numele şi dăruindu-ne mântuirea! Amin!


%d blogeri au apreciat asta: