Arhivă autor

Chrysostomos Kiousis – Studiu Ortodox Tradiţional internaţional

13 Noiembrie 2010

STUDIU ORTODOX TRADIŢIONAL INTERNAŢIONAL

Cap. 1

Arhiepiscopul Chrysostomos Kiousis

Studiu asupra istoriei mişcării kiousiţilor din Grecia

De Pr. Veniamin Ilie

Biserica Ortodoxă Greacă, după schimbarea calendarului (1924), este singura care suferă cel mai mult din pricina multiplelor schisme tradiţionaliste care apar după anul 1935. Una dintre aceste schisme, se consideră a fi şi mişcarea Arhiepiscopului Chrysostomos Kiousis, sau „kiousiţii”. Rădăcina acestora este mişcarea fostului Episcop Chrysostomos Kavouridis de Florina, unul dintre episcopii care s-au opus schimbării calendarului, iar în anul 1935 revine la vechiul calendar împreună cu un alt episcop, Ghermanos Mavromatis al Dimetriadei.

Pentru a ajunge la această schismă a kiousiţilor, trebuie să străbatem istoria Bisericii de Stil Vechi din Grecia, o istorie destul de zbuciumată din pricina luptei pentru supremaţie între proprii ierarhi şi clerici.

În anul 1924, Biserica oficială Greacă adoptă noul calendar în uzul liturgic, fapt pentru care o mare parte a Bisericii greceşti intră în conflict cu puterile politice datorită opunerii schimbării calendarului. Din anul 1924 până în anul 1935, Mişcarea Ortodoxă Tradiţională din Grecia nu are nici un episcop susţinător, ci doar un număr limitat de preoţi şi Biserici sau Mănăstiri. Abia în anul 1935, doi dintre episcopii Sinodului Grec, decid să se separeu de Sinodul oficial care adoptase stilul nou şi să se alăture Mişcării Ortodoxe Tradiţionale a vechilor calendarişti greci. Astfel, aceştia doi împreună cu Episcopul Chrysostom de Christianoupolis hirotonesc noi episcopi în Grecia, printre care şi Episcopului Matei Karpathakis de Breshtena.

După o lungă perioadă de persecuţie împotriva credincioşilor şi clerului Ortodox Tradiţional, rămân în Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Grecia doar doi Episcopi, Episcopului Matei Karpathakis de Breshtena şi Episcop Chrysostomos Kavouridis de Florina. Majoritatea Episcopilor părăsise Sinodul din pricina prigoanei, mulţi cedând prigonirilor nou-calendariste şi trecând pe stil nou, se lipsesc de comuniunea cu Biserica Ortodoxă Tradiţională Greacă. Astfel, Biserica de Stil Vechi este nevoită să se desfăşoare cu cei doi episcopi pe care-i mai avea. Cu toate acestea, masoneria luase oarecum conducerea unei mari părţi din Biserica Ortodoxă Tradiţională, aşa încât şi între cei doi Episcopi care mai rămăsese, avea să se işte ceartă şi să fie împiedicată hirotonia unui nou episcop în Biserica grecilor tradiţionalişti. Printre suspecţii de colaborare cu Biserica Greacă pe stil nou se număra şi Episcopul Chrysostom de Florina. Acesta avea să-şi dovedească lupta împotriva Bisericii în care slujea, din interese proprii şi datorită colaborărilor sale cu oficialii greci.

Văzându-se slăbit şi lipsit de putere, Episcopul Matei îşi simţea aproape sfârşitul trupesc, datorită vârstei şi ostenelilor prigonirii, fiind unul dintre episcopii care nu a cedat în faţa noilor calendarişti, în ciuda chinurilor ce le primea. Astfel, acesta cere Episcopului Chrysostom de Florina să hirotonească un nou Episcop pentru a rămâne în Biserică doi ierarhi, şi nu unul, ca nu cumva succesiunea să fie împiedicată să meargă mai departe. Însă, după o scurtă perioadă, Chrysostom de Florina rupe comuniunea cu Episcopul Matei de Breshtena pentru a nu putea lăsa succesiunea Episcopală în Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Grecia. Astfel, în cele din urmă, Episcopul Chrysostomos rămânând singur, nu lasă în urma sa nici un Episcop, pe când Episcopul Matei hirotoneşte singur un Episcop, şi anume Ep. Spiridon de Trimythus. Aceştia hirotonesc noi Episcopi în Grecia, iar după scurt timp, Episcopul Matei îşi dă sfârşitul trupesc. Episcopul Chrysostomos de Florina rămâne singur, iar după moartea sa, nu lasă nici un Episcop, lăsându-şi fii duhovniceşti lipsiţi de păstor şi de succesiune Apostolică.

Unul dintre preoţii mişcării florinite, ia legătura cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora (ROCOR), cerând hirotonia de Episcop pentru că mişcarea florinită avea să rămână în scurt timp fără nici un preot. Rugăminţile Arhimandritului Akakios Papas sunt ascultate de către ROCOR. Doi Arhierei din ROCOR îl hirotonesc pe Akakios Papas în treapta de Episcop pentru Biserica Floriniţilor din Grecia. În scurt timp, Akakios Papas ia legătura cu un Episcop din Ucraina, Leontie Filipovici, cu care hirotoneşte noi episcopi în Grecia, fără binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora.

După hirotonia noilor Episcopi, Akakios Papas devine „arhiepiscop” şi înfiinţează Sinodul din care se trage şi Episcopul Chrysostom Kiousis, hirotonit prin anii 70’. Acesta se separă de Sinodul de către care fusese hirotonit, şi hirotoneşte împreună cu un alt episcop un număr de 5 episcopi, foarte tineri, doi dintre aceştia fiind nepoţi trupeşti ai săi, iar unul dintre noii hirotoniţi fiind în vârstă de 20 de ani. Aceste abuzuri le-a săvârşit Chrysostom Kiousis împreună cu un episcop plecat din Sinodul Akakian-florinit, hirotonit prin anul 1071 de către Sinodul Condus de Arhiepiscopul Avxentie, anume Pavel de Astoria, care avea să se separeu din nou.

Apariţia Sinodului Episcopului Khrysostomos Kiousis apare ca o rivalitate împotriva unor episcopi, hirotoniţi prin anul 1956, printre care şi Avxentie. Lupta sa contra episcopilor care l-au hirotonit avea să se transforme în curând într-o invidie şi alergarea după puterea eclesiastică. După separarea sa se Sinod, s-a declarat Arhiepiscop, pentru a înşela poporul, că el este urmaş al scaunului Arhiepiscopal florinit, după depunerea (caterisirea) lui Avxentie. Chrysostomos Kiousis şi-a atribuit denumirea de „Genuine Orthodox Church” pentru a arăta lumii că el este urmaşul la scaunul Arhiepiscopal Florinit. În istoria sa, Kiousis s-a remarcat nu numai prin adoptarea nepotismului în rândul clericilor şi episcopilor săi, ci şi prin căderea în anatema din anul 1982 dată împoriva Ecumenismului şi a kiprianismului, primind hirotonii ale unor episcopi caterisiţi de Sinodul Mateit. Primirea hirotoniilor s-a arătat ca o dovadă a faptului că Kiousis nu a avut o eclesiologie a sa, dintru început, ci a urmărit ca fapte primare, formarea unui Sinod mare şi a unui număr impresionant de clerici, de provenienţe diferite (kiprianite – mateite), după care şi-a transformat istoria recentă într-o eclesiologie foarte dură pentru a înşela a doua oară credincioşii tradiţionalişti cu privire la drasticitatea sa şi apărarea Sf. Canoane în Sinodul său.

Ca şi celelalte Sinoade tradiţionaliste, Kiousiţii sunt doar o mişcare ce nu a avut o temelie canonică, încă de la început, fiind hirotoniţi sub schismă şi părăsind sinodul de provenienţă pentru ocuparea funcţiei de „arhiepiscop” într-o altă jurisdicţie.

Kiousis a trecut la cele veşnice anul acesta, sinodul său rămânând în continuare şi camuflând istoria lor într-un prezent „canonic”, dar lipsit de un trecut canonic şi duhovnicesc.

Aflând că Biserica de Stil Vechi din România este pe punctul de a se separa, datorită ereziei kiprianite, Sinodul kiousist intenţiona să-şi întemeieze parohii în România, pentru a atrage la ei pe creştinii de stil vechi din România.

Despre acest Sinod vom discuta, dar când vom deţine noi informaţii asupra ereziilor adoptate în Sinodul Kiousist, precum şi în cele ale Sinodului Kiprianist, sinoade care se aseamănă foarte mult prin lipsa istoriei plăcute şi canonice, apariţia lor fiind ca o invidie grecească asupra ocupării funcţiei arhiepiscopale.

Anunțuri