Cartea „Vocea Ortodoxiei” – Cap. V

CAPITOLUL 5

Insistenţe de schimbare a calendarului bisericesc

 

O dată apărut noul calendar Grigorian, sau cum mai este numit „de stil nou”, în apusul papistăşesc a fost alcătuită şi adoptată o nouă pascalie Grigoriană. Deşi catolicii şi filozofii apuseni apărau prin calcule matematice şi prin dovezi neclare, astronomice, reforma calendarului grigorian, un lucru ieşea din atenţia catolicilor, fapt pentru care Biserica Ortodoxă nu avea cum să primească acest calendar. Această mare greşeală era că hotărârea Canonului 7 Apostolesc şi Canonul 1 al Sinodului din Antiohia fusese ignorate total. Astfel, nu se mai ţinea cont nici de luna Pascală şi nici de Paştile Iudaic. Acest lucru făcea ca noua inovaţie a catolicilor să fie de fapt o contrazicere a Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Sinoade.

Pentru Biserica Ortodoxă, apariţia calendarului Grigorian nu însemna mai nimic. Pentru oamenii de rând, fie ei profesori sau filozofi, problema era mult mai diferită şi uneori provoca tulburare. Asta pentru că Biserica Ortodoxă nu avea de ce să accepte o inovaţie catolică, întrucât comparativ cu apusenii, Ortodoxia avea deja toate stabilite de către Sfinţii Părinţi. Nu era necesară primirea acestei reforme, ci dimpotrivă, era foarte problematică. Tipicul şi rânduielile erau deja stabilite de peste 1000 de ani, Pascalia şi Sinaxarele nu puteau fi modificate iar modificarea acestora însemna o totală dezorientare şi cădere în abateri de la Dogmele Bisericii, de pildă: Data Sfintelor Paşti, care este rânduială dogmatisită de Sfintele Sinoade Ecumenice, precum Sfintele Canoane, după cum aflăm şi din Canonul 1 al Sfântului Sinod din Antiohia! Pentru catolici, reforma avea doar dovezi matematice, şi acestea neclare; dar, bazându-se pe „încrederea” papală, s-a adoptat cu mici dificultăţi acest nou calendar. Biserica Catolică după ce s-a despărţit de trupul cel nedespărţit al Sfintei Biserici Soborniceşti şi Apostoleşti, a simplificat foarte mult rânduielile şi tipicul, s-au anulat Sfintele Canoane şi s-au ignorat foarte mult hotărârile Sfintelor Sinoade. Predania Bisericii a fost înlocuită cu ideologii papistăşeşti, iar mentalitatea a fost transfigurată într-un fel de gândire a papei pentru toţi, adică o manipulare fără eşec. Monopolul pe care încerca papa să-l pună şi peste Biserică Ortodoxă a fost supravegheat cu atenţie încă de la anul 222, când încă apusenii nu se separase de Biserică, până în anul 1054, când papa a impus Bisericii Ortodoxă să se supună primatului papal şi să accepte ideile sale, care erau în foarte mari abateri de la Sfânta Evanghelie şi total dezaxate de la Predania Sfintelor Sinoade, drept pentru care s-a produs erezia papistăşească şi dezbinarea acestora de Biserica Lui Hristos. Monopolul a fost intenţionat şi după ce papistăşismul a fost dat anatemei şi ereziile nu au contenit să apară în întreaga „biserică” catolică.

După moartea cruntului papă Inochentie, urcă pe tronul papistăşesc papa Grigorie. Papa Inochentie, ca şi mulţi alţi capi ai papistăşismului, ura de moarte pe creştinii ortodocşi. În vremea acestui papă a fost inventată aşa-numita „Sfânta Cercetare”. Aceasta era una dintre cele mai crunte ritualuri papale. În acest ritual erau arşi de vii ortodocşii care nu se supuneau ascultării de papă şi continuau să urmeze Predaniei Sfinţilor Părinţi. Urmaşul său, papa Pius al V-lea, preluând acelaşi scaun pătat de sângele nevinovat al ortodocşilor, a dus mai departe lupta împotriva Bisericii Lui Hristos în dorinţa de a o supune picioarelor papei. Şi în vremea acestui păgânesc papă au fost arşi şi chinuiţi cu sălbăticie pravoslavnici creştini şi cei ce se opuneau persecutării şi arderii de vii a unor oameni vinovaţi de păcatele lor sau nu. După papa Pius a urcat la tronul cruzimii papa Grigorie al XIII-lea.

Precum au fost înaintaşii săi, papa Grigorie, iubitor de patimi ruşinoase precum spunea scriitorul Iacob Tiano, se încânta fără măsură de filozofiile şi vorbele deşarte ale astronomilor. De la anul urcării sale pe tronul papal, din 1572, papa Grigorie a făcut o misiune foarte dură în Apus. A construit şcoli unde a adunat pe toţi copii familiilor sărace ale străinilor greci sau de alte naţii, care erau veniţi în Roma, unde erau învăţaţi idile papei şi supunerea la poruncile acestuia. Pe lângă acestea, papa Grigorie a continuat lupta împotriva celor ce nu voiau să se supună sub picioarele sale. În vremea sa au fost ucişi creştini ortodocşi care se opuneau ereziilor papale, protestanţi care nu erau de acord cu afacerile nelegiuite ale papei, chiar şi copii fără de un an. În semn de înfricoşare, în Roma, papa Grigorie a introdus o monedă pe care era chipul său şi pe spatele acestea un înger de foc, ţinând în mână o sabie.

În vecinătatea curţii Belvedere din Vatican, papa Grigorie impune construirea unui turn pe care-l numeşte „Turnul Vânturilor”. În acest turn a fost zugrăvit un meridian unde astronomul Luigi Lilio avea să calculeze şi să arate că echinocţiul nu mai coincidea cu Pascalia Ortodoxă, adică nu mai cădea la 21 martie. Înainte de aşi termina proiectul, Luigi Lilio moare, iar locul său este luat de alţi astronomi, întrucât papa Grigorie dorea cu orice preţ să dovedească cum că Sfinţii Părinţi de la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea greşise calculele pascale şi se amăgise în imperfecţiune. Aceştia adoptă învăţătura lui Scaliger (1484 – 1558), care spunea următoarele: „Am văzut mai înainte, precum socoteşte Biserica Răsăritului, că ciclul solar este o perioadă de 28 de ani, cel lunar de 19 ani, iar indictionul de 15 ani. Aceste 3 cicluri vestite în calendarul ordinar, înmulţite împreună dau renumita perioadă iuliană de 7980 de ani, adică: 28 x 19 x 15 = 7980 ani, care conţine toate diferitele combinări ale celor 3 cicluri, combinări care nu se mai pot întâlni deloc mai mult de o dată în acelaşi chip.

Vestita această perioadă de 7980 fu pusă în arătare în al XVI-lea veac de către acel Iulius Scaliger, care arătă că dintre toate numerele cuprinse între 1 şi 7980 numai numărul 4714, el singur se bucură de proprietatea că împărţit unul după altul (succesiv) prin 28, 19 şi 15, fiecare împărţire dă drept rest numerele 10, 2 şi 4. De aici se arată de ce papistaşii pun 9 la ciclul solar în loc de 28 – precum pun ortodocşii –, iar 1 la ciclul lunar în loc de 19 şi 3 la indiction în loc de 15.

Numărul 4714 la apusenii papistaşi însemnează primul an al erei creştine, care-i mai zic ,,perioadă iuliană”. De aici zic ei că anul 4713 corespunde cu anul 0 când S-a născut Hristos Domnul, socotind: 4713 + 1924 = 6639; pe când ortodocşii în calendarul iulian numără, nu 4714, ci 5508 ani de la zidirea lumii până la naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, socotind: 5508 + 1924 = 7432, după Biblie – Facere – şi ca început logic al socotirii ciclurilor solar şi lunar[1]”.

Deşi papistaşii au susţinut şi încă susţin că inovaţia noului calendar grigorian este cea mai corectă măsură de timp, totuşi, datorită faptului că învăţăturile şi calculele lor „corecte” nu au dus decât la împlinirea unor calcule matematice doar de ei cunoscute, sau mai bine zis, îndreptăţite. De pildă, Canonul 7 al Sfinţilor Apostoli interzice ca Paştile creştinesc să fie ţinut în acelaşi timp cu evreii. Dacă în săptămâna canonică, adică după prima lună pascală şi după echinocţiu, cade paştile evreiesc, Paştile nostru canonic va fi în următoarea săptămână, pentru a nu se serba în acelaşi timp cu ereticii jidovi care nu cinstesc pe Mântuitorul Iisus Hristos şi care cinstesc în loc de Învierea Sa, ieşirea din Egipt, din robia lui Faraon. Datorită unor grave abateri canonice, calendarul grigorian nu numai aceste greşeli le cuprinde, adică acelea de a serba Paştile în aceeaşi săptămână cu evreii, pentru că aşa arată calculele „corecte” ale astronomilor papei Grigorie. O altă greşeală, de data aceasta legată nu numai de Pascalie, ci de legătura care se face între Pascalie şi Calendar, pentru a arăta cu adevărat că Pascalia a fost creată pe baza calendarului, iar la rădăcina Pascaliei stă corectitudinea gândirii Sfinţilor Părinţi. Această greşeală se vădeşte concret în prima săptămână după Rusalii – Praznic cu dată oscilantă care cade în funcţie de data Paştilor, nu de Sinaxar. Pentru a înţelege mai bine această greşeală trebuie să o dezbatem mai cu exactitate şi să înţelegem că nu este o dogmă calendarul, dar asta nu înseamnă că tot ce nu este dogmă trebuie schimbat, sau dacă s-ar fi schimba, să vedem cât dezastru şi câtă necanonicitate poate produce.


[1] Cartea „Boldurile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit” – din Sf. Munte Athos, Partea a V-a, c. 1, p. 5.

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

CAPITOLUL 2

CAPITOLUL 3

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 5

CAPITOLUL 6

ÎNCHEIERE

Anunțuri

www.veniaminilie.wordpress.com

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: