Archive for the ‘Adevărata Biserică Ortodoxă (de Stil Vechi) din România’ Category

Știre: Blagocinatul Românesc a reintrat în comuniune de slujire cu Sfântul Sinod РосПЦ

21 iunie 2014

РосПЦ

INFORMAȚIE PUBLICĂ

Nr.12 Data: 8/21-06-2014

Iubiți frați întru Hristos, clerici, monahi și mireni,

Cu bucurie duhovnicească, vă aducem la cunoștință următoarele: (more…)

Istorisirile Episcopului Partenie din Cipru și succesiunea Apostolică a lui Victor Leu

4 mai 2014

episcopi/mateiți

Articol publicat la 21 Aprilie/4 Mai 2014

(more…)

SCHIMBAREA CALENDARULUI

3 mai 2014

La solicitarea dumneavoastră, am reactualizat varianta online a cărţii „Problema Schimbării Calendarului”. Cartea are 84 de pagini. A fost începută în anul 2009 şi finalizată în anul 2013. Corecturile ulterioare au fost făcute în acest an 2014. Acest material ne acordă o privelişte concretă a evenimentelor din decursul a aproximativ 5 secole de istorie, probleme dogmatice, probleme de astronomie, parte de drept Canonic şi liturgică, toate la un loc, alcătuind o combatere a ceea ce numim „Schimbarea Calendarului.

Problema Schimbării Calendarului - Autor: Pr. Veniamin Ilie

Descarcă: SCHIMBAREA CALENDARULUI a5

CUPRINS

INTRODUCERE _______ Pag: 3-13

Cap. 1 Ecumenismul în România și

problema schimbării calendarului _______ Pag: 14-28

Cap. 2 Necanonicitatea și gravitatea

schimbării calendarului _______ Pag: 28-49 

Cap. 3 Analiză teologică asupra timpului _______ Pag: 50-60

Cap. 4 Despre Calendarul Bisericesc _______ Pag: 60-67

Cap. 5 Insistențe de schimbare a Calendarului _______ Pag: 68-73

Cap. 6 Despre denaturarea Postului Sfinților Apostoli

și erezia din Săptămâna Pogorârii Sf. Duh _______ Pag: 74-77

ÎNCHEIERE _______ Pag:  78-80

CUPRINS _______ Pag:  81

Mulțumire _______ Pag:  82

ISTORIA BISERICII NOASTRE

3 mai 2014

ISTORIA ROCOR

ISTORIA COMPLETĂ A GRUPĂRII LUI GAMALIIL PAPIL – Episcopia de la Furceni

24 aprilie 2014

ISTORIA GRUPULUI TRADIȚIONALIST FONDAT DE VICTOR LEU

Gruparea lui Gamaliil Papil în anul 1940

Gruparea lui Gamaliil Papil în anul 1940

(more…)

Despre botezul ereticilor și al neo-calendariștilor DIN PIDALION

23 aprilie 2014

CUM TREBUIE SĂ PRIMIM PE ERETICI: MIRUNGERE SAU BOTEZ?

Autor. Pr. Veniamin

CANONUL 46 al Sfinţilor Apostoli:

„Episcopul, sau Presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte Credinciosului cu necredinciosul?”

 CANONUL 47 al Sfinților Apostoli:

„Episcopul, sau Prezviterul, pre cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pre cel spurcat de cei decinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se caterisească; ca unul ce-şi bate joc de Crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte pre Ierei (preoţi) de către mincinoierei.”

Extras din tâlcuire: (more…)

DESPRE BOTEZUL SCHISMATICILOR ȘI AL ERETICILOR

17 aprilie 2014

BOTEZUL APOSTOLILOR ȘI AL CREȘTINILOR

 „Amin, amin, grăiesc ţie, de nu se va naşte cineva

din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru împărăţia

Lui Dumnezeu” (Ev. Ioan, III, 2, Dumnezeiasca Scriptură – 1914).

Botezul, este definit de însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ca o a doua naştere, căci pruncul în pântecele maicii sale este înconjurat de apă, fără a-i fi uscată vre-o parte a corpului. Însăşi firea omenească ne arată că pruncul stă în apă trei anotimpuri, adică de regulă nouă luni de zile. De aceea pruncii trebuie Botezaţi, chiar şi fără solicitarea lor, după cum au Botezat Sfinţii Apostoli[1].

Sectarii greşesc atunci când spun că pruncii se botează la maturitate, sau când au raţiunea unui om. Ei bine, citim contrariul în învăţăturile Sfinţilor Părinţi: „Hristos sfinţeşte toate vârstele, avându-le pe toate întru Sine. El a venit să îi mântuiască pe toţi prin Sine Însuşi, adică pe toţi cei care, prin El, sunt renăscuţi întru Dumnezeu – prunci, copii, tineri, adulţi şi bătrâni. El a trecut prin toate vârstele, fiind Prunc pentru prunci şi sfinţind astfel pruncii, Copil pentru copii, sfinţindu-i pe aceştia şi oferindu-le un exemplu de pietate, dreptate şi supunere, Tânăr pentru tineri, devenind un exemplu pentru ei şi sfinţindu-i întru Domnul şi, de asemenea, Bătrân pentru cei care sunt în vârstă, astfel încât să fie un învăţător desăvârşit pentru toţ.” [2] (more…)

Ce erezii avea Episcopul Matei de Bresthena?

16 aprilie 2014

HIROTONIA EPISCOPULUI MATEI DE BRESTHENA

matthew of bresthena

(more…)

Arhiepiscopu’ Adrian vrea să-şi facă Eparhie în România

16 noiembrie 2013

„Arhiepiscopul” Adrian îşi mută „Eparhia” în România?

Acum am citit decizia Sinodului Mitropolitului Damaschin (Balabanov) referitor la cererea „Arhiepiscopului” Andrian, de a-şi muta Eparhia în România, deşi… nu are pe nimeni în această ţară. Mai mult, nu ştiu câte detalii a dat Sinodului, „Arhiepiscopul” Andrian legat de prestaţiile sale „Arhiereşti” din toamna acestui an.

Tot recent, am aflat de la un preot din Rep. Moldova că „Arhiepiscopul” Andrian slujeşte deja cu Camilavkă albă, iar la hramul Mănăstirii din Stoicani a „hirotonit” un nou Episcop, împreună cu fostul „Episcop” Arsenie, caterisit de Sinodul Mitropolitului Damaschin Balabanov, pe numele său Ilie. Acesta nu are o fişă publică a activităţilor sale în preajma Bisericii… ci totul se rezumă la anonimat. Cu alte cuvinte, în Octombrie s-a dus preot la Stoicani şi s-a întors acasă… Episcop. Într-un final, Arhiepiscopia Chişinăului şi a Pământurilor Moldoveneşti are personal: 3 episcopi şi UN SINGUR PREOT. Destul de josnic pentru o mănăstire, să se considere Episcopie măcar, ce să mai vorbim de „Mitropolie” când ea numără mai mulţi episcopi decât preoţi.

În scrisoarea lui către Sinodul Mitropolitului Damaschin, „Arhiepiscopul” Andrian spunea:

„От лица духовенства и верующего народа Румынии прошу восстановить – на базе Румынской епархии – каноническую автокефалию Румынской Православной Церкви, с последующей помощью в хиротониях новых епископов для данной Церкви.” (Sursa: Hotărârea Sinodului RosPŢ-D din 12.10.2013).

Scrisoarea, tradusă în limba română, începe aşa: „În numele clerului şi poporului credincios, cer recuperarea Eparhiei din România…” Ei bine, „Arhiepiscopul Andrian nu are cler… asta pentru că un preot, UN SINGUR PREOT, nu poate fi numit „clerul” care ar însemna un număr de clerici pentru a se constitui acest orhanism eclesiastic. Ori… în „Eparhia” lui, mai mulţi sunt la număr „episcopii” ca preoţii. Mai mult, „Arhiepiscopul” Andrian nu are şi nu a avut o Eparhie în România. Marea parte a Eparhiei reale ce şi-a desfăşurat activitatea în România a trecut sub omoforul Arhiepiscopului Victor Pivovarov, din Krasnodar, care s-a dezvoltat şi este total transfigurată în bine, după ce un an de zile a fost târâtă mai mult în rătăcire şi dezorientare duhovnicească, în loc să progreseze. Probabil ar încerca să ia clericii lepădaţi de această Eparhie, nu că ar avea pe cineva în România, cineva care să-l poţi numi pe drept, cleric… Un preot nu este un cuier de agăţat veşminte, sau un fel de preot care se declară în chip mincinos medic, pentru profit propriu, în realitate fiind lipsit de orice cultură teologică, patristică, pastorală chiar, care pentru „Arhiepiscopul” Andrian însemna „un preot”… Este diferenţă mare între un semi-preot, sau preot de ocazie, şi preoţia adevărată, care se trăieşte, nu se manifestă doar în poze.

„Cultul” condus de „Arhiepiscopul” Andrian are drepturi limitate, ceea ce nu mulţi ştiu asta. Conform constituţiei, gruparea lui nu are nici un drept juridic de a-şi desfăşura activitatea pe teritoriul României. Dacă ar dobândi acest drept ulterior, nu văd sensul pentru care un semi-ortodox să îşi mute cortul în România, să mai facă puţină dezbinare în ţară, în timp ce în Bolşevicia lui nu este capabil să aibă mai mult de un singur preot şi… trei episcopi…

Teoretic vorbind, „Arhiepiscopul” Andrian ar putea să-şi lărgească bojdeuca până în România; dar, pratic, va avea multe impedimente, pentru că sunt foarte multe lucruri ne clarificate public, pe care văd că forţează nota să fie clarificate… Nu are nimeni interesul să facă vâlvă în ţară, sminteală în popor, de dragul unui om simplu, cu o cultură limitată, din toate punctele de vedere, cu un rezumat numit „mândrie infinită”. Cu toate acestea, să nu uităm că suntem români şi că ni s-ar călca demnitatea în picioare, venind un astfel de individ să dividă şi să structureze poporul român în grupări şi grupuleţe, pentru a-şi atunge scopurile „de Mitropolit Primat” al unui singur preot…

Eparhia „duzină” (trei episcopi într-o bărăcuţă… cu un singur preot), şi-au primit replica potrivită de la Sinodul Mitropolitului Damaschin, unde citeam mai devreme:
„Sinodul ar fi fost gata să te ierte. Cu toate acestea, modul propunerii tale, pentru a-ţi atinge scopul, nu este de nici o relevanţă canonică a Bisericii Ortodoxe”… „Tu eşti Episcop pentru rep. Moldova şi pentru asta ai fost hirotonit”… După care urmează un text legat de personal, pe care nu-l înţeleg. Ce personal clerical? Un singur semi-preot, care, când am slujit prima dată acolo, făcuse proscomidia şi tăiase Agneţul cu fundul în sus, de stăteau patru atârnături în mijlocul Discului de m-a pălit râsul când a ridicat Acoperământul după acesta? Să fim serioşi, preotul e PREOT, nu imitaţie ieftină cu practică de sapă, lopată şi ciocan, nicidecum de liturgică…

Această „mini-eparhie” cu mai mulţi „episcopi” decât „preoţi” nu are nici un obiectiv canonic de atins în România. Basarabia încearcă din răsputeri să se ataşeze Europei, să iasă din rusificarea dăunătoare, iar un astfel de „Arhiepiscop” care în predici audio şi video ne explica, că ei nu vorbesc limba română, ci „moldovineascâ” şi că nu-s români, că-s ruşi, vine să facă zânzanie în România? Este un motiv de îngrijorare şi pentru Serviciul Român de Informaţi (SRI), pentru că nu se ştie precis cu ce scop încearcă „dânsul” (în conformitate cu expresia moldoveanului…) să vină în România, exact acum când se fac tratativele de unire cu Basarabia.

E ceva ciudat în comportamentul său, pentru că acum câţiva ani spunea că el e „moldovean” şi nu Român şi batjocorea naţiunea noastră Sfântă, înconjurat pe la hramuri de „mâneci roşii”, să se schimbe radical şi să încerce să pătrundă cu „mini-eparhia” lui în România. Eu unul nu văd nimic bun în asta. E punctul meu de vedere şi nu înfluenţez pe nimeni. Fiecare crede ce doreşte; dar, totuşi, să nu uităm că eu l-am cunoscut mai bine ca mulţi alţi români ce au citit despre el prin articolele mele, că înainte era într-un anonimat profund.

Sunt Român şi îmi apăr România şi Poporul Român! Nu voi sta cu mâinile în sân ca cineva, cu doctrină bolşevică, să vină şi să smintească poporul Român! Vom face tot ce ne stă în putinţă ca lumea rea să vadă ce înseamnă să încerce să-şi bată joc de statul şi poporul Român. Dacă până acum a fost doar o chestiune de „joacă”… e momentul să arătăm ce suntem şi ce ştim să facem, când vine vorba de poporul nostru mult batjocorit în istorie de bolşevici.

ROMÂNIA NU ARE NEVOIE DE ASTFEL DE EPARHII! NU SUNT BENEFICE PENTRU CĂ NICI ÎN ŢARA LOR NU AU REUŞIT SĂ FACĂ CEVA BUN, CI AU BĂUTUT PASUL PE LOC LA NESFÂRŞIT. Să vină la noi, crezând că aici găsesc popor de prostit şi „vacă de muls”???

Vom solicita televiziunii şi presei publice să facă lumină în acest caz. Poate, cine ştie, aflăm noutăţi în premieră.

Sursa citată: http://www.ispovednik-portal.com/oficialnye-dokumenty/informacionnoe-soobshchenie-ob-ocherednom-arhiereyskom-sobore-rossiyskoy-0

Arhiepiscopia „Bolşevicia”

Cu mai mulţi episcopi decât preoţi,

Vrea să vină-n România…

Pentru că în ţara lor,

N-au prostit bunul popor…

Articolul a fost încadrat de către administrator în categoria PAMFLET!

LOVITURI DATE BISERICII ORTODOXE DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

4 iulie 2011

LOVITURI DATE BISERICII ORTODOXE DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

Comentarii  la articolul „Împărtăşirea pe Stil Vechi” al Părintelui Ilarion Argatu

De Pr. Veniamin Ilie

Părintele Ilarion Argatu a fost unul dintre marii duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române – de stil nou – care s-a făcut cunoscut în toată ţara prin predicile sale, prin viaţa sa şi mai ales prin „facerea de minuni”, căci multă lume alerga orbeşte spre el, ca la un sfânt, pentru a dobândi izbăvire de boli, necazuri, etc. Când am auzit şi eu despre acest vestit „duhovnic”, eram încă în BOR. Nu cunoscusem adevărata Biserică. În mintea mea de atunci, am gândit că acest om nu are toate bune, întrucât cei ce-mi povesteau despre el, îl lăudau că ştie să „deschidă cartea” şi că „are mult har” în asta. Acum faptul este consumat, omul mort, toate s-au dus. Important este că niciodată nu mi-a fost pe plac fabrica comunistă de „mari duhovnici” care a odrăslit mulţime de „făcători de minuni BOR-ului.

Citind pe internet despre Stilul Vechi, să văd ce mai apare noi, am descoperit acest articol în care sunt scrise „îndemnurile” Părintelui Ilarion Argatu cu privire la „Împărtăşirea pe Stil Vechi”, în care face o mulţime de aberaţii, greşeli dogmatice şi scorneşte unele minciuni pe care alţii, care nu-s pe stil vechi, nu şi-ar da seama de ele. Nu vreau să fac din asta o luptă pentru apărarea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, ci doar a unui adevăr ce nu prea a fost criticat, din câte am văzut, ci foarte puţin. De aceea, dorinţa mea este să dau câteva comentarii complexe la falsele învăţături şi nebuneştile idei ale Părintelui Ilarion Argatu.

Pr. Ilarion Argatu: „Eu, am fost de vreo două ori pe la Slătioara, la centrul lor, să stau de vorbă cu cei mai mari şi chiar s-a întâmplat să călătoresc, odată, de Sf. Paşti, la Ierusalim, cu episcopul lor Silvestru. I-am îndemnat să revină sub ascultarea Sf. Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. Dacă Glicherie a fost lipsit de minte, lipsit de smerenie şi supunere şi a făcut dezbinare şi despărţire, ieşind de sub ascultarea Bisericii, măcar ei de după el, să îndrepte această greşeală, să nu lase timpul să sape prăpastia şi mai mare, aşa cum s-a întâmplat cu Biserica de Apus sau Biserica Catolică, pentru că revenirea va fi din ce în ce mai imposibilă.”

Prăpastia cea mare a săpat-o de mult Sinodul Bisericii oficiale, nu numai prin schimbarea Calendarului, care a fost prima sapă dată în pământul de la temelia Bisericii, ci şi adoptarea numeroaselor eresuri cuprinse în ecumenism, slujirea cu ereticii, validarea/recunoaşterea tainelor ereticilor/schismaticilor, căsătoria mixtă (adică un ortodox şi un eretic), botezul prin stropire, raderea preoţilor, sodomizarea monahismului, scurtarea şi chiar desfiinţarea Posturilor Bisericeşti rânduite de Sfinţii Părinţi, etc. Acestea toate au dus la aşa-zisa neascultare a celor pe stil vechi faţă de Biserica Ortodoxă Română oficială, care de mult a căzut în erezie şi nu s-a ridicat deloc în aproape 100 de ani de acum. Anii au trecut, iar BOR-ul a evoluat în eres, din erezie spre erezie, abătându-se foarte mult de la Sfânta Predanie Ortodoxă. Acum, după atâţia ani, este o normalitate pentru majoritatea oamenilor să fie pe stil nou, atunci însă era o ruşine, căci reprezenta trădarea Ortodoxiei şi aplaudarea catolicismului – factorul generator al calendarului gregorian. Părintele Glicherie, în mărturisirea lui, a rămas necompromis şi lipsit de erezia neo-papistăşească, pentru că a întrerupt comuniunea liturgică şi nu s-a supus deciziilor eretice ale Sinodului BOR. Părintele Ilarion Argatu socoteşte neascultare acest fapt, ceea ce arată că acest „mare duhovnic” nu avea nici pe departe o pregătire pastorală şi noţiunile de drept canonic îi lipseau cu desăvârşire. Dacă ar fi citit Canonul 15 al Sinodului Local I-II din Constantinopol, ar fi ştiut că printr-o decizie a Sfinţilor Părinţi, sa dat libertatea nu numai clericilor, ci şi mirenilor, să se lepede de împreuna împărtăşire cu Sinodul sau cu Episcopul care săvârşeşte erezie, sau doar învaţă un neadevăr, pentru a rămâne Biserica vie şi nepătată, măcar prin „turma cea mică”, după cum o numeşte Mântuitorul, dacă marea majoritate s-ar duce după trădătorii Ortodoxiei. Aşadar, afirmaţia Părintelui Ilarion Argatu, ştim bine, este vicleană şi ascunde acest detaliu extrem de important pe care toţi comuniştii şi neo-calendariştii au evitat să-l pomenească, ca nu cumva să se vădească românilor că au fost înşelaţi.

Pr. Ilarion Argatu: „Le-am propus să meargă la Mitropolitul Moldovei şi să facă o înţelegere cu el, că sunt deschişi să revină sub ascultarea şi îndrumarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu condiţia ca: episcopii, preoţii, credincioşii, mănăstirile şi bisericile lor să rămână aşa pe stil vechi cum sunt astăzi şi nimic să nu se schimbe din administrarea şi organizarea pe care o au şi nu cred că nu ar fi găsit înţelegere, dimpotrivă, cu braţele deschise erau primiţi.”

Devreme ce aceştia s-au separat de slujirea cu cei ce au primit ereziile, este evident că până ce nu se vor îndrepta şi nu vor reveni la Ortodoxia adevărată, nu are cum să se plece cei de pe stil vechi unor eretici, mai mult decât Sfinţilor Părinţi. Mitropolia Moldovei s-a surpat singură prin primirea ereziilor neo-paistăşeşti şi prin slujirea în comun cu catolicii. Ar fi fost un compromis fatal propunerea lui Argatu pentru Mitropolitul Silvestru Onofrei. Prin intrarea în comuniune cu ereticii, ar fi şters cu buretele toată mărturisirea lor de până atunci, ceea ce era imposibil, întrucât Sfintele Canoane nu conteneau a se încălca în BOR, iar erezia propăşea pe zi ce trecea mai mult.

Pr. Ilarion Argatu: „La început s-au arătat încântaţi de părerea mea şi chiar apreciau că ar fi foarte bine, în felul acesta ar fi şi ei recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică şi de Bisericile surori şi nu ar mai fi fost puşi în situaţia umilitoare de a fi consideraţi dezidenţi şi schismatici, însă, şi-au dat seama că nu Sf. Sinod ar fi fost cel mai greu de convins, ci pe proprii lor preoţi şi mai ales pe credincioşii pe care i-au înveninat şi îndoctrinat mereu cu argumente împotriva noastră: că preoţii noştri sunt spurcaţi, că anafora şi împărtăşania este spurcată, ş.a.m.d. Mi-au zis aşa: „ Ar fi bine să facem aşa cum ne-aţi sugerat, dar ce facem cu credincioşii noştri că ne omoară dacă aud!” Şi, uite aşa diavolul schismei îi ţin pe catolici cu mândria şi pe stilişti cu frica şi cu îndărătnicia.”

Aici vedem o mare minciună scornită de către acest „părinte duhovnic” al căruia zelotism lipsea cu desăvârşire. Niciodată credincioşii şi clericii ce au rămas pe stil vechi nu aveau cum să ceară să fie în comuniune cu Patriarhia, devreme ce ei fusese îndelung maltrataţi de comunişti şi de cei pe care-i trimiteau preoţii de pe stil nou, noaptea, la cei ce nu doreau să asculte de BOR şi să primească ereziile şi inovaţiile catolicismului, adoptate de Sinodul BOR. Argumentele din urmă cu privire la Preoţii de pe stil nou, sau anafura lor, sunt dea dreptul aberante, întrucât credincioşii pe stil vechi nu s-au îndepărtat de slujirea cu cei de stil nou din pricina anafurei acestora, ci pentru ereziile pe care le-au săvârşit prin schimbarea rânduielilor, apropierea de catolicism şi aderarea la ecumenism. Despre aceste adevăruri istorice, părintele Argatu continuă să tacă până în ziua în care a intrat în mormânt, mergând în faţa Dreptului Judecător cu minciuna pe buze şi cu sufletul în erezie, lipsindu-se de orice nădejde de mântuire, pentru că tot cel ce moarte în erezie, în păcatul acesta împotriva Sfântului Duh, se lipseşte de mântuire şi se învredniceşte de chinurile iadului.

 

_____________________

Articolul comentat a fost publicat în revista Pe treptele suirii către cer„, ediţia a 2 a, 2007.

Succesiunea Apostolică (din ROCOR) a Bisericii Ortodoxe Tradiţionale Româneşti

28 noiembrie 2010

Succesiunea Apostolică a Bisericii Ortodoxe Tradiţionale Româneşti:

La data de 4/17 Iunie 2006, Ieromonahul Damaschin Balabanov (din ROCOR) este hirotesit Arhimandrit şi ales ca Secretar al Sfântului Sinod ROCOR/RosPŢ. Documentul a fost semnat de către Mitropolitul Vitalie (ultimul Mitropolit al ROCOR-ului, înainte ca o parte din ROCOR să se unească cu Patriarhia Moscovei) şi Arhiepiscopul Antonie (citiţi documentul).

La data de 23 Iulie 2006, Arhimandritul Damaschin (Balabanov) este hirotonit Episcop de către Arhiepiscopul Antonie, Episcopul Victor şi Episcopul Ştefan, primind în oblăduire Eparhia Moscovei şi Rusiei Centrale (Citiţi documentul).

La data de 10/23 Noiembrie 2006, Mitropolitul Antonie, Episcopul Atanasie, Episcopul Damaschin şi Arhiepiscopul Victor îl hirtonesc întru Episcop pe Arhimandritul Ioan (Zinoviev) primind sub oblăduire Eparhia ROCOR/RosPŢ în Ucraina (citiţi documentul).

După o serie de dispute între episcopii Sinodului ROCOR/RosPŢ, se produce o dezbinare între ierarhi. Datorită necanonicităţii în deciziile Mitropolitului Antonie (Orlov), doi dintre Episcopi se separă de acesta, şi anume Episcopii Damaschin al Moscovei şi Ioan al Ucrainei, încetând a mai sluji cu Mitropolitul Antonie şi cu cei ce slujesc împreună cu acesta, din data de 16/29 Iulie 2007.

În luna August 2007, Episcopul Damaschin şi Episcopul Ioan hirotonesc un nou Episcop, în persoana PS. Grigorie, Arhiereu vicar al Eparhiei Moscovei. După hirotonia PS. Grigorie, cei trei Episcopi (PS. Damaschin, PS. Ioan şi PS. Grigorie) hirotonesc noi Episcopi în Sinodul RosPŢ, adică pe PS. Vladimir şi PS. Partenie. Sf. Sinod decide ridicarea la rangul de Mitropolit a IPS. Damaschin iar a PS. Ioan la rangul de Arhiepiscop.

În luna Aprilie a anului 2009, Mitropolitul Damaschin, Arhiepiscopul Ioan şi Episcopul Grigorie îl hirotonesc pe Episcopul Andrian din Rep. Moldova.

La adunarea Sfântului Sinod din Decembrie 2009, ÎPS. Damaschin, ÎPS. Ioan, PS. Grigorie şi PS. Andrian hirotonesc un nou Episcop, în persoana PS. Onufrie din Belarus.

În 8 Septembrie 2010, fiind adunat Sf. Sinod în Ucraina, Episcopul Andrian este ridicat la rangul de Arhiepiscop. Astfel, la Sf. Liturghie, este hirotonit ca Episcop PS. Mihail, de către Mitropolitul Damaschin, Arhiepiscopul Ioan, Arhiepiscopul Andrian şi Episcopul Onufrie. În aceeaşi zi este hirotonit Diaconul Serafim Dorobăţ de către Arhiepiscopul Andrian.

Următoarea zi, este hirotonit Diaconul Veniamin Ilie, de către Mitropolitul Damaschin, iar Pr. Serafim Dorobăţ este hirotonit preot de ÎPS. Damaschin.

La 10 Octombrie 2010, în cadrul Sfintei Liturghii la care au participat: Mitropolitul Damaschin, Arhiepiscopul Andrian, Episcopul Onufrie, Episcopul Mihail şi Episcopul Serafim, este hirotonit Pr. Veniamin Ilie în treapta Preoţiei, de către Arhiepiscopul Andrian, Arhiepiscop al Chişinăului şi al Pământurilor Moldoveneşti.

Răspuns unor întrebări primite pe blog, referitor la situaţia BOSVR vis a vis de Sinodul eretic Kiprianit.

19 noiembrie 2010

Citind replicile dumneavoastră asupra ereziei Kiprianismului, mi-aţi stârnit curiozitatea de a vă adresa câteva întrebări legate de opoziţia Sf. Sinod din care faceţi parte, faţă de erezia Mitropolitului Kiprianos de Oropos şi Fili.

Pentru început, vă voi întreba în ce an a apărut Sf. Sinod rusesc, cu care v-aţi unit recent?

Sf. Sinod condus de Mitropolitul Damaschin de la Moscova, a apărut în anul 2006, an în care ROCOR-ul s-a unit cu Patriarhia Moscovei. Printre ierarhii care s-au opus unirii, se numără şi Mitropolitul Damaschin, preşedintele actual al Sf. Sinod Ortodox Rusesc de care şi noi aparţinem de curând.

Am citit că este o ramură a ROCOR-ului vechi, care s-a unit cu Patriarhia de Moscova. Care este diferenţa între acest Sf. Sinod şi celelalte ramuri ale ROCOR-ului care nu s-au unit cu Patriarhia Moscovei? Nu ar putea exista o comuniune între acestea?

Sinodul nostru nu este cel ce s-a unit cu Patriarhia Moscovei, ci este Sf. Sinod care s-a opus unirii cu Moscova, datorită ereziilor Serghianismului şi Ecumenismului. În 2006 au apărut mai multe fracţiuni ale Sinodului ROCOR. Deşi toate s-au separat de ROCOR pentru unirea cu Patriarhia Moscovei, totuşi, au rămas cu aceleaşi vechi obiceiuri neîndreptate ale ierarhilor din ultimul veac, ai ROCOR-ului. Cunoscut este faptul că în ROCOR erau anatematisite an de ani ereziile Ecumeniste şi Serghianiste. Cu toate acestea, unii dintre ierarhi călcau peste aceste anateme şi primeau la slujire preoţi hirotoniţi din Patriarhia Moscovei şi din cea a Constantinopolului. Această greşeală nu a fost îndreptată în nici un Sinod care s-a separat în 2006 de ROCOR. Singurul Sinod care a luat măsuri drastice şi împotriva celorlalte abateri, nu numai a unirii cu Moscova, este Sinodul Ortodox rusesc condus de Mitropolitul Damaschin. Acest Sf. Sinod este singurul care s-a opus şi de a se mai continua greşelile în ROCOR, inclusiv celelalte abateri. Datorită faptului că celelalte Sinoade care s-au desprins de ROCOR, au rămas la vechile obiceiuri de a anatematisi ecumenismul, în timp ce ei slujesc cu ecumenişti, sau hirotoniţi de către ecumenişti, Sfântul nostru Sinod nu poate face comuniune cu niciunul dintre aceste Sinoade care s-au separat în 2006.

Care este poziţia B.O.T.R. faţă de erezia Kiprianismului, a Serghianismului sau a eresului Kiprianit?

Nu am cercetat încă în de ajuns poziţia Sfântului nostru Sinod asupra ereziei Kiprianiste. Este cunoscut faptul că în Rusia este o mişcare kiprianistă, condusă de Mitropolitul Agatanghel. Sf. nostru Sinod, din câte am reţinut, nu primeşte hirotonia săvârşită de aceşti episcopi, întrucât originea lor este din Sinodul Kiprianit şi continuă să propăşească în erezie. În general, Biserica noastră este total opusă ecumenismului şi ca organizaţie şi ca dogmă, pe când Kiprianismul se opune doar ecumenismului ca organizaţie, dar ca dogmă este identic ecumenismului şi se supune aceloraşi anatematisme cu erezia ecumenismulului.

Ce fel vedeţi Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, după ce aţi aflat despre erezia sub care este căzută? Sau mai bine spus, cum credeţi că ar reuşi BOSVR să nu se dezbine, în cele din urmă, rămânând în comuniune cu Sinodul format de Mitropolitul Kiprianos de Oropos şi Fili?

Adevărul este că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a fost singura care s-a implicat în cunoaşterea stilului vechi şi în ţara noastră. După cum îmi spunea un creştin din BOSVR, rolul acestei Biserici este foarte important în istoria tradiţionalismului românesc. Dacă nu ar fi fost ea, adevărat este că noi nu am fi cunoscut stilul vechi. Cu toate acestea, nu putem nega faptul că se află sub erezie, întrucât comuniunea cu Sinodul eretic al Mitropolitului Kiprianos de Oropos şi Fili încă există şi este susţinută de ierarhii Sinodului BOSVR.

Cred că BOSVR nu va ajunge la nicio dezbinare, ci pur şi simplu ierarhii cu frică de Dumnezeu şi preoţii cu trăire aleasă, care nu urmăresc doar scopuri lumeşti, vor lua măsuri. Dacă ei nu vor lua măsuri, nimeni nu va lua. În cele din urmă cred că BOSVR ca înlătura episcopii, sau clericii, care au contribuit la afundarea BOSVR în erezie, întrucât este vina lor că Biserica merge spre compromis şi spre erezie, din ce în ce mai mult. Astfel, o parte dintre ierarhi, vor rămâne cu Sinodul Kiprianit, pentru beneficiile şi favorurile pe care le au de la episcopii greci, iar ierarhii şi clericii, împreună cu credincioşii, cu frică de Dumnezeu şi care nu vor să-şi părăsească făgăduinţa care au făcut-o când au primit hirotonia întru Arhierei, vor lepăda eresul precum Sfinţii Părinţi la Sinodul VII Ecumenic, care nu au rămas în alianţă cu ereticii, dar nici nu s-au tocmit cu ei.

Am observat că în Eclesiologia BOTR, scriaţi că nu primiţi hirotoniile săvârşite de ecumenişti, serghianişti sau cei de pe stil nou. Ce părere aveţi despre hirotoniile săvârşite de Episcopii Kiprianiţi?

În prezent, Biserica noastră nu a avut ocazia de a primi astfel de hirotonii. Dar, pentru că presiunile asupra Kiprianismului continuă şi avem surse sigure cum că unii preoţi din BOSVR îşi îndreaptă paşii spre ascultarea de Sf. nostru Sinod, vom discuta săptămâna aceasta şi asupra aspectului succesiunii kiprianiţilor. Acum este prematur să precizez că BOTR nu recunoaşte hirotonia săvârşită de BOSVR, sau dacă nu recunoaşte hirotonia episcopilor români care au fost hirotoniţi împreună cu episcopi Kiprianiţi, supuşi eresului ecumenisto-tradiţionalist. Părerea mea personală, şi mi-o voi menţine şi în şedinţa Eparhială ce va avea loc săptămâna aceasta, ca hirotoniile săvârşite în Grecia, de către episcopii kiprianiţi, asupra adepţilor acestei erezii, să nu fie recunoscute, iar ereticii să fie primiţi în Biserică aşa cum impun Sfinţii Părinţi, nu secolul modernist! Este clar că Sinodul Kiprianist nu este în erezie de astăzi sau de ieri, ci de la întemeierea sa. De aceea, Succesiunea Apostolică se poate să lipsească desăvârşit şi nici iconomie să nu poate fi aplicată în privinţa unora ca aceştia.

Care este adevărata Biserică Ortodoxă din Grecia, din punctul dvs. de vedere? După cum putem afla, Grecia are în jur de 13 Sinoade tradiţionaliste. Care dintre aceste Sinoade vi se pare că ar fi adevăratul Sinod Ortodox ce deţine Succesiunea Apostolică şideplinătatea harului?

În Grecia, dacă observaţi istoricul fiecărui Sinod, fie kiprianit, kiousit, makariotit, anghekit, chrysostomit, matheit, sau alte sinoade greceşti, veţi vedea că istoria lor începe o dată cu alegerea unui nou arhiepiscop. Atunci grecii încep să se certe şi să-şi facă fiecare Sinodul său, pe care-l numeşte „adevărata biserică greacă”, şi fiecare se declară Arhiepiscop (la greci, Arhiepiscopul este mai mare ca Mitropolitul). Aşa au apărut şi Sinoadele mateite, şi florinite, din dorinţa de a purta fiecare cruce la camilafcă şi de a prezida un Sinod. Asta este mândria grecilor încă de la anul 1935, când de atunci au început să fie dezbinare între ei pentru puterea eclesiastică. Pentru această înşelătorie, şi pentru că diavolii prin mândrie l-au omorât pe Adam, succesiunea lipseşte cu desăvâşire în Grecia. Un Sinod bazat pe orgoliu şi pe mândria fondatorului, nu poate deţine în nici un caz Succesiunea Apostolică, harul bazându-se pe smerenie, trăire duhovnicească şi împlinirea Sf. Canoane. Dar, spre deosebire de alte Sinoade, Kiprianos, Makarios, Kallinicos şi Anghelis sunt cele mai pătate Sinoade. Până şi istoria Arhiepiscopului Kallinicos este foarte murdară. Acesta a mers din Sinod în Sinod, până ce unul l-a ales Arhiepiscop. Aceasta nu este smerenie şi nici de cercetat ca fiind iconomie, pentru că mândrie ca la greci, oriunde vei merge, nu vei afla. Acesta şi în Sinodul lui Makarios a stat ca să fie ales ca Arhiepiscop. După ce a fost „nebugat în seamă” el s-a trecut cu Kiousiţii, care l-au ales Arhiepiscop. El a fost hirotonit pe vremea lui Avxentie, ca Arhiepiscop al Sinodului Grec, când de asemenea erau foarte multe probleme canonice în Sinod.

Ce părere aveţi legat de lipsa comentariilor, în Sinodul BOSVR legat de erezia Kiprianismului? Credeţi că tăcerea este plătită (cum se aude…) sau impusă de mai marii Sinodalilor?

Este adevărat că ierarhii BOSVR se feresc să scrie ceva împotriva Kiprianiţilor. Prin surse neoficiale am aflat că ar fi nişte beneficii, comuniunea cu kiprianiţii susţinând financiar unele lucrări din BOSVR. Această informaţie fiind însă nesigură, îmi exprim propria-mi părere şi consider că şi ei, ca ierarhi, se tem de cineva. Nu este vorba de temerea de Dumnezeu, că dacă ar fi existat cu desăvârşire, ar fi păzit ce au făgăduit la Mărturisirea di-nainte de hirotonia în treapta Arhieriei, unde au jurat Domnului că se vor opune eresurilor. Ori… ei nu s-au opus eresurilor, ci s-au opus a vorbi împotriva unui eres, care este destul de murdar şi abătut de la Dreptele Învăţături ale Ortodoxiei. Am vorbit câţiva clerici din BOSVR, şi chiar ierarhi, care nu spun mai mult sau mai puţin decât ascultare de Sinod. Ori, din câte vedem noi, Sinodul nu face decât să suţină comuniunea cu Sinodul grec, Kiprianit. Nu se ştie clar de ce, însă, tăcerea lor dă de înţeles că nu cu vitejie au luptat împotriva ereziilor, cum au făgăduit, ci de fiind manipulaţi prin frica de „să nu facă schismă”, stau şi conduc de bună voie BOSVR în erezie. Este adevărat că Biserica din România nu trebuie să numere aproape 15 Sinoade cum este în Grecia, dar, nici doar unul singur şi acela în eres, pentru că aşa se lipseşte harul şi se îndepărtează tot adevărul, văzând cu ochii.

Cum îi primiţi pe credincioşii care vin din BOSVR la BOTR?

Biserica noastră primeşte pe ei precum spune Predania Bisericii. Aceasta o vom discuta mai mult la şedinţa de săptămâna aceasta, şi vă voi ţine la curent. Pe noi, care eram cu mirungerea în BOSVR, ne-au primit ca pe drept-slăvitori. Pe cei veniţi din BOR i-au primit pe unii prin Botez (pe ardeleni şi bănăţeni, căci nu au trei afundări, ci stropire), iar pe alţii prin mirungere şi spovedanie generală, cu Molitfele Sf. Metodie, Patriarhul Ţarigradului (din Molitfelnicul Bogat). Pe cei ce vin din BOSVR şi care se arată a fi contra eresului care pândeşte cu moartea, BOSVR-ul, noi îi primim cum rânduieşte Biserica, prin Mărturisire, pentru că sunt drept-slăvitori.

Cum credeţi că se va finaliza această comuniune între BOSVR şi Kiprianiţi? Şi totuşi, cine este vinovat de acest compromis al BOSVR?

Părerea mea personală este că BOSVR are şi oameni buni, şi mari duhovnici, şi credincioşi trăitori, dar şi care au suferit de pe urma prigoanelor, şi au păstrat credinţa; pe de altă parte, în BOSVR sunt şi oameni compromişi, chiar dintre slujitori, cum de altfel sunt în multe părţi. Însă, nu este de ajuns ca şi ei să se asemenea Sinodului oficial (de stil nou) care este plin de oameni compromişi. Nu este necesar ca BOSVR să fie o copie a acestui Sinod eretic.

Eu cred şi sunt sigur că acei buni duhovnici care vor avea puterea să lupte contra ereziei, vor căuta în ţara lor Biserica Lui Hristos şi nu vor dezbina în nici un fel Biserica, ci se vor lepăda de eretici şi vinovaţii eresului, şi se vor uni cu Biserica Lui Hristos, căruia toţi trebuie să-i dăm slavă, căci nu pentru eretici, ci pentru noi, pentru drept-slăvitorii creştini, pătimind, s-a răstignit şi, Înviind, Corabie a Mântuirii, Biserica Ortodoxă ne-a dat-o! Amin!

Chrysostomos Kiousis – Studiu Ortodox Tradiţional internaţional

13 noiembrie 2010

STUDIU ORTODOX TRADIŢIONAL INTERNAŢIONAL

Cap. 1

Arhiepiscopul Chrysostomos Kiousis

Studiu asupra istoriei mişcării kiousiţilor din Grecia

De Pr. Veniamin Ilie

Biserica Ortodoxă Greacă, după schimbarea calendarului (1924), este singura care suferă cel mai mult din pricina multiplelor schisme tradiţionaliste care apar după anul 1935. Una dintre aceste schisme, se consideră a fi şi mişcarea Arhiepiscopului Chrysostomos Kiousis, sau „kiousiţii”. Rădăcina acestora este mişcarea fostului Episcop Chrysostomos Kavouridis de Florina, unul dintre episcopii care s-au opus schimbării calendarului, iar în anul 1935 revine la vechiul calendar împreună cu un alt episcop, Ghermanos Mavromatis al Dimetriadei.

Pentru a ajunge la această schismă a kiousiţilor, trebuie să străbatem istoria Bisericii de Stil Vechi din Grecia, o istorie destul de zbuciumată din pricina luptei pentru supremaţie între proprii ierarhi şi clerici.

În anul 1924, Biserica oficială Greacă adoptă noul calendar în uzul liturgic, fapt pentru care o mare parte a Bisericii greceşti intră în conflict cu puterile politice datorită opunerii schimbării calendarului. Din anul 1924 până în anul 1935, Mişcarea Ortodoxă Tradiţională din Grecia nu are nici un episcop susţinător, ci doar un număr limitat de preoţi şi Biserici sau Mănăstiri. Abia în anul 1935, doi dintre episcopii Sinodului Grec, decid să se separeu de Sinodul oficial care adoptase stilul nou şi să se alăture Mişcării Ortodoxe Tradiţionale a vechilor calendarişti greci. Astfel, aceştia doi împreună cu Episcopul Chrysostom de Christianoupolis hirotonesc noi episcopi în Grecia, printre care şi Episcopului Matei Karpathakis de Breshtena.

După o lungă perioadă de persecuţie împotriva credincioşilor şi clerului Ortodox Tradiţional, rămân în Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Grecia doar doi Episcopi, Episcopului Matei Karpathakis de Breshtena şi Episcop Chrysostomos Kavouridis de Florina. Majoritatea Episcopilor părăsise Sinodul din pricina prigoanei, mulţi cedând prigonirilor nou-calendariste şi trecând pe stil nou, se lipsesc de comuniunea cu Biserica Ortodoxă Tradiţională Greacă. Astfel, Biserica de Stil Vechi este nevoită să se desfăşoare cu cei doi episcopi pe care-i mai avea. Cu toate acestea, masoneria luase oarecum conducerea unei mari părţi din Biserica Ortodoxă Tradiţională, aşa încât şi între cei doi Episcopi care mai rămăsese, avea să se işte ceartă şi să fie împiedicată hirotonia unui nou episcop în Biserica grecilor tradiţionalişti. Printre suspecţii de colaborare cu Biserica Greacă pe stil nou se număra şi Episcopul Chrysostom de Florina. Acesta avea să-şi dovedească lupta împotriva Bisericii în care slujea, din interese proprii şi datorită colaborărilor sale cu oficialii greci.

Văzându-se slăbit şi lipsit de putere, Episcopul Matei îşi simţea aproape sfârşitul trupesc, datorită vârstei şi ostenelilor prigonirii, fiind unul dintre episcopii care nu a cedat în faţa noilor calendarişti, în ciuda chinurilor ce le primea. Astfel, acesta cere Episcopului Chrysostom de Florina să hirotonească un nou Episcop pentru a rămâne în Biserică doi ierarhi, şi nu unul, ca nu cumva succesiunea să fie împiedicată să meargă mai departe. Însă, după o scurtă perioadă, Chrysostom de Florina rupe comuniunea cu Episcopul Matei de Breshtena pentru a nu putea lăsa succesiunea Episcopală în Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Grecia. Astfel, în cele din urmă, Episcopul Chrysostomos rămânând singur, nu lasă în urma sa nici un Episcop, pe când Episcopul Matei hirotoneşte singur un Episcop, şi anume Ep. Spiridon de Trimythus. Aceştia hirotonesc noi Episcopi în Grecia, iar după scurt timp, Episcopul Matei îşi dă sfârşitul trupesc. Episcopul Chrysostomos de Florina rămâne singur, iar după moartea sa, nu lasă nici un Episcop, lăsându-şi fii duhovniceşti lipsiţi de păstor şi de succesiune Apostolică.

Unul dintre preoţii mişcării florinite, ia legătura cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora (ROCOR), cerând hirotonia de Episcop pentru că mişcarea florinită avea să rămână în scurt timp fără nici un preot. Rugăminţile Arhimandritului Akakios Papas sunt ascultate de către ROCOR. Doi Arhierei din ROCOR îl hirotonesc pe Akakios Papas în treapta de Episcop pentru Biserica Floriniţilor din Grecia. În scurt timp, Akakios Papas ia legătura cu un Episcop din Ucraina, Leontie Filipovici, cu care hirotoneşte noi episcopi în Grecia, fără binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora.

După hirotonia noilor Episcopi, Akakios Papas devine „arhiepiscop” şi înfiinţează Sinodul din care se trage şi Episcopul Chrysostom Kiousis, hirotonit prin anii 70’. Acesta se separă de Sinodul de către care fusese hirotonit, şi hirotoneşte împreună cu un alt episcop un număr de 5 episcopi, foarte tineri, doi dintre aceştia fiind nepoţi trupeşti ai săi, iar unul dintre noii hirotoniţi fiind în vârstă de 20 de ani. Aceste abuzuri le-a săvârşit Chrysostom Kiousis împreună cu un episcop plecat din Sinodul Akakian-florinit, hirotonit prin anul 1071 de către Sinodul Condus de Arhiepiscopul Avxentie, anume Pavel de Astoria, care avea să se separeu din nou.

Apariţia Sinodului Episcopului Khrysostomos Kiousis apare ca o rivalitate împotriva unor episcopi, hirotoniţi prin anul 1956, printre care şi Avxentie. Lupta sa contra episcopilor care l-au hirotonit avea să se transforme în curând într-o invidie şi alergarea după puterea eclesiastică. După separarea sa se Sinod, s-a declarat Arhiepiscop, pentru a înşela poporul, că el este urmaş al scaunului Arhiepiscopal florinit, după depunerea (caterisirea) lui Avxentie. Chrysostomos Kiousis şi-a atribuit denumirea de „Genuine Orthodox Church” pentru a arăta lumii că el este urmaşul la scaunul Arhiepiscopal Florinit. În istoria sa, Kiousis s-a remarcat nu numai prin adoptarea nepotismului în rândul clericilor şi episcopilor săi, ci şi prin căderea în anatema din anul 1982 dată împoriva Ecumenismului şi a kiprianismului, primind hirotonii ale unor episcopi caterisiţi de Sinodul Mateit. Primirea hirotoniilor s-a arătat ca o dovadă a faptului că Kiousis nu a avut o eclesiologie a sa, dintru început, ci a urmărit ca fapte primare, formarea unui Sinod mare şi a unui număr impresionant de clerici, de provenienţe diferite (kiprianite – mateite), după care şi-a transformat istoria recentă într-o eclesiologie foarte dură pentru a înşela a doua oară credincioşii tradiţionalişti cu privire la drasticitatea sa şi apărarea Sf. Canoane în Sinodul său.

Ca şi celelalte Sinoade tradiţionaliste, Kiousiţii sunt doar o mişcare ce nu a avut o temelie canonică, încă de la început, fiind hirotoniţi sub schismă şi părăsind sinodul de provenienţă pentru ocuparea funcţiei de „arhiepiscop” într-o altă jurisdicţie.

Kiousis a trecut la cele veşnice anul acesta, sinodul său rămânând în continuare şi camuflând istoria lor într-un prezent „canonic”, dar lipsit de un trecut canonic şi duhovnicesc.

Aflând că Biserica de Stil Vechi din România este pe punctul de a se separa, datorită ereziei kiprianite, Sinodul kiousist intenţiona să-şi întemeieze parohii în România, pentru a atrage la ei pe creştinii de stil vechi din România.

Despre acest Sinod vom discuta, dar când vom deţine noi informaţii asupra ereziilor adoptate în Sinodul Kiousist, precum şi în cele ale Sinodului Kiprianist, sinoade care se aseamănă foarte mult prin lipsa istoriei plăcute şi canonice, apariţia lor fiind ca o invidie grecească asupra ocupării funcţiei arhiepiscopale.