Despre Calendarul Ortodox Bisericesc

Calendarul, adică măsurarea limitată a timpului, apare din necesitate omenească, facilitând cunoştinţele omului referitoare la scurgerea de neoprit a timpului. Întemeietorul calendarului este însuşi Dumnezeu Creatorul, care a pus hotarele timpului cu măsură. La început au fost întemeiate orele, jumătăţile de zi (12 ore), prin hotarul despărţitor al luminii de întuneric, şi săptămâna, când s-au desăvârşit cele 7 zile. Scurgându-se timpul de la început către veşnicie au apărut lunile şi anii. Încă de la început omul a numărat zilele pe care le petrecea pe pământ, fiind pentru el o povară a ispăşirii păcatului săvârşit prin neascultare de porunca Lui Dumnezeu. Nu numai lumea a fost creată după calendarul întemeiat de Dumnezeu, ci şi existenţa lumii, a vieţii pe pământ, de la naştere până la moarte. Mamelor le-a dat hotar de nouă luni după zămislire, ca să nască fii lor. Iată cum însuşi Dumnezeu, mustrând pe poporul lui Israel pentru păcatele lor şi arătându-le că nici prin osândă nu s-au pocăit, foloseşte termenul calendaristic „luni”: „V-am lipsit de ploaie cu trei luni mai înainte de seceriş; şi peste o cetate am revărsat ploaia, iar peste alta nu; peste un ţinut a plouat, iar în cel care n-a plouat, s-a uscat holda. Şi s-au pornit două-trei cetăţi către o altă cetate ca să bea apă, dar nu s-au săturat! Şi voi tot nu v-aţi întors către Mine[1]”. De asemenea, Dumnezeu a mai grăit şi în alte locuri ale Sfintei Scripturi rostind aceşti termeni calendaristici. Iată că încă de la început a existat un calendar pe baza căruia se numărau anii. Este cunoscut că anii evreieşti se numărau descrescător şi nu cum îi numărăm noi astăzi. Despre calendarul poporului evreu ar fi bine să vorbim, dar nu în această carte, ci când va rândui Bunul Dumnezeu să cunoaştem şi acest amănunt important. Ceea ce ne interesează pe noi cel mai mult este calendarul Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti.

În anul 325 d.Hr. Sfinţii Părinţi adunaţi la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea, în vremea marelui Împărat Constantin cel Mare şi a maicii sale Elena, s-a dezbătut problema calendarului în Biserica Lui Hristos. În primele secole ale creştinismului apăreau foarte multe disensiuni legate de serbarea Paştilor, datorită zilei oscilante fixate de Sfinţii Apostoli[2]. Astfel, pentru a pune capăt tulburării ce se făcea din această pricină, Sfinţii Părinţi au adoptat calendarul Iulian, pe care l-au analizat şi l-au descoperit prin luminarea Sfântului Duh ca fiind cel mai corect pentru stabilirea datelor Sfintelor Paşti până la sfârşitul veacurilor, ca toţi creştinii din toată lumea să prăznuiască Sfintele Paşti în aceeaşi zi, şi nu în zile diferite sau în zile în care s-ar încălca Sfintele Canoane şi Predania Bisericii.

Calendarul Iulian poartă numele împăratului Iulius Cezar. Acest calendar a fost întocmit cu 46 de ani înainte de Naşterea Domnului. În acea vreme, învăţaţii Imperiului Roman au descoperit câteva erori în calendarul pe care-l foloseau romanii până la acea vreme. Pe atunci era împărat Iulius Cezar. Acest calendar avea la bază anul egiptean ce cuprindea 365 de zile.

Astronomii angajaţi de împăratul Iulius Cezar, în frunte cu astronomul Alexandrin Sosigene, au calculat cu atenţie anul şi au aflat cu exactitate care era greşeala. Anul calendaristic avea o diferenţă de 6 ore întârziere faţă de anul solar, ceea ce însemna o zi la patru ani. Astfel, pentru a îndrepta această greşeală a egiptenilor, Alexandrin Sosigene adaugă o zi în calendar, la fiecare patru ani, la sfârşitul lunii Februarie. Astfel, anul calendaristic nu mai rămânea în urmă faţă de calendarul tropic. Reforma calendaristică nu a durat mult timp. În anul 10 î.Hr. împăratul Augustus face modificări acestui calendar. Astfel, lunile Aprilie, Iunie, Septembrie şi Noiembrie să numere 30 de zile, iar lunile Ianuarie, Martie, Mai, Iulie, August, Octombrie şi Decembrie să fie de 31 de zile, luna Februarie rămânând de aceeaşi dimensiune oscilantă, după cum a aşezat Alexandrin Sosigene. Acesta este calendarul care a fost adoptat de Sfinţii Părinţi de la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea pentru stabilirea Pascaliei.

La Sfântul Sinod întâi Ecumenic din Niceea (325), pe lângă Calendar, s-a alcătuit şi o Pascalie care să fie urmată până la ziua cea din urmă a omenirii, sau mai bine zis până la sfârşitul Veacurilor. Pascalia cuprinde data Sfintelor Paşti pe o durată de 532 de ani. După ce se isprăvesc cei 532 de ani ai Pascaliei, aceasta se repetă, întocmai hotărârilor Sfântului Sinod Ecumenic din Niceea.

Iată câteva din hotărârile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi referitoare la Pascalie:

Canonul 7 Apostolesc: Dacă vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfânta zi a Paştilor mai-nainte de primăvăreasca isimerie (Echinocţiul de primăvară) cu iudeii o va săvârşi, să se caterisească.

Canonul 60 Sinodul din Cartagina (anul 418): În toţi anii să ne adunăm spre a ne întreba împreună. Şi când la un loc ne vom aduna, atunci se va vesti ziua sfintelor Paşti prin locţiitorii care se vor afla în sinod.

Canonul 81 Cartagina: A plăcut, ca ziua cinstitelor Paşti să se arate tuturor prin subscrierea celor închipuite (formăluite). Iar ziua sinodului să se păzească aceeaşi, care s-a hotărât la sinodul cel din Iponia. Adică cea mai înainte de 10 a calendelor lui septembrie. Că datorie este a se scrie către cei mai întâi ai tuturor eparhiilor. Ca, când cheamă la sineşi sinod, pe ziua aceasta să o păzească.

Canonul 1 Sinodul din Antiohia (anul 341): Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea sfântului şi marelui sinod, cel adunat în Niceea, în fiinţa bunei cinstiri a preaiubitorului de Dumnezeu împăratului Constantin, pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi, şi lepădaţi de Biserică de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite. Şi acestea să fie zise pentru mireni. Iar dacă vreunul dintre preoestoşii Bisericii, episcop, sau prezbiter, sau diacon după hotărârea aceasta ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea Bisericilor, a se osebi, şi cu iudeii a săvârşi Paştile, pe acesta sfântul sinod din dată acum străin de Biserică l-a judecat, ca pe unul ce nu numai luişi s-a făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire. Şi nu numai pe unii ca aceştia îi cateriseşte de Liturghie, ci i pe cei ce vor cuteza a se împărtăşi cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea cea dinafară, pe care o au câştigat sfântul canon, şi preoţia lui Dumnezeu.

La Sinodul întâi Ecumenic s-a hotărât ca data Sfintelor Paşti să fie într-un interval de 35 de zile, adică de la 22 Martie, iar cea mai târzie dată fiind de 25 Aprilie. Aceste date oscilante de datorează unor reguli impuse de Sfinţii Apostoli, şi anume:

1. Data Paştilor nu trebuie să fie mai devreme de echinocţiul de primăvară;

2. Paştile Creştinesc nu trebuie să cadă niciodată în acelaşi timp cu paştile evreilor;

3. În prima Duminică după ce apare luna pascală.

Aceste trei puncte de reper impuse de Sfinţii Apostoli s-au luat în considerare la Sinodul Întâi şi de asemenea, pe baza acestor hotărâri s-au stabilit cele 35 de tabele Pascale care indică cu exactitate data Echinocţiului, a lunii pascale şi desăvârşit data Sfintelor Paşti.

Calendarul şi Pascalia au rămas nedespărţite timp de 1257 de ani. În vremea papei Grigorie al XIII-lea al latinilor catolici, la anul 1582, au început presiuni asupra unei noi reforme a calendarului. De data aceasta reforma nu avea să implice doar cauze civile, politice sau economice, ci și cauze bisericeşti. Reforma s-a produs cu mici probleme în anul 1582 în Biserica Catolică, ulterior fiind acceptată de către toate bisericile catolicilor. Această reformă avea să fie impusă şi Bisericii Ortodoxe de către misionari trimişi de Vatican, care persecutau clericii şi credincioşii cu un prozelitism bazat doar pe calcule ştiinţifice şi filozofie, mai puţin pe dovezi clare şi care să nu încalce hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice şi Locale. Fiind aceste presiuni în tot răsăritul, Patriarhul Ecumenic Ieremia al Constantinopolului întruneşte un Sfânt Sinod în anul 1583, la care au participat şi fericiţii Patriarhi Sofronie al Ierusalimului şi Silvestru al Alexandriei. În cadrul acestui Sfânt Sinod s-au dezbătut probleme legate de eresul papistăşesc şi de pericolul acceptării calendarului grigorian în Biserica Ortodoxă. Decizia acestui Sfânt Sinod a fost foarte dură şi necruţătoare faţă de cei ce ar fi îndrăznit a nu asculta de Sfintele Sinoade şi a le încălca hotărârile dumnezeieşti, păzind filozofiile şi calculele papei Grigorie, unul dintre papii care a persecutat sub orice chip pe creştinii ortodocşi. Iată ce au hotărât Sfinţiţii Părinţi la Sinodul acesta: „Oricine nu urmează învăţăturile Sfintei noastre Credinţe strămoşeşti, după cum au aşezat şi cele şapte Sfinte Soboare Ecumenice, care au hotărât pentru Sfintele Paşti şi pentru Calendar şi care bine le-au legiuit să le urmăm, şi va voi să urmeze după pascalia şi după calendarul cel născocit de ateii lui papa sau se va împotrivi la toate acestea şi va voi să strice dogmele şi tradiţiile, pe care ni le-au predat Sfinţii Părinţi ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, să fie dat anatemii şi scos afară din rândul creştinilor Sfintei noastre Biserici cârmuite de Domnul nostru Iisus Hristos. (…) Şi când va sosi vremea, însuşi sângele vostru să-l vărsaţi, ca să păstraţi credinţa care ne-au lăsat-o Sf.  Părinţi; şi mărturisirea voastră să o păstraţi şi să vă feriţi de aceştia. Să vă ajute Domnul nostru Iisus Hristos şi smeritele noastre rugăciuni să fie cu voi cu toţi. Amin[3]”.

Catolicii au adoptat calendarul Gregorian în ordinea următoare: Roma şi Franţa la anul 1582; Polonia în 1586; Ungaria în 1587; Germania în 1700; iar Anglia în 1752, etc.;

Trecând aproape două secole de la inovarea calendarului Grigorian, catolicismul adoptă în toate laturile sale reforma Grigoriană, iar Biserica Ortodoxă începe să fie mult mai mult strâmtorată şi atacată de idei catoliciste. Astfel, pentru a păzi clerul şi poporul Ortodox, la anul 1756, Patriarhul Ecumenic, Chiril al Constantinopolului, adună Sfântul Sinod pentru a doua oară dezbătând problema calendarului grigorian şi a prozelitismului făcut de misionarii catolici. Şi de această dată Sfântul Sinod a anatematisit pe toţi cei ce vor cuteza să primească inovaţiile papistăşeşti şi modernismele acestora, învăţături născocite nu după Predania Sfinţilor Apostoli şi a Sfintelor Sinoade, ci după filozofii fără de temei Ortodox.

Cu toate insistenţele catolicilor, Biserica Ortodoxă a rămas unită în cuget şi în duh, fără să primească inovaţiile acestora, ci păzind în continuare predania Sfinţilor Părinţi de la Sfântul Sinod Ecumenic din Niceea.

[1]Amos IV, 7.

[2]Canonul 7 Apostolesc.

[3]Canonul 7 al Sinodului adunat în Constantinopol la anul 1583.

www.veniaminilie.wordpress.com

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: