Istoria ROCOR – CAPITOLUL 4: Arestarea Patriarhului Tihon şi trădările Episcopilor

<<< Capitolul anterior

Patriarhul Tihon

Patriarhul Tihon

În Rusia tensiunile creşteau pe zi ce trece. Bolşevicii aflase de înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora. În încercările lor disperate de a-l convinge pe Patriarhul Tihon să nege acest Sinod, ROCOR-ul era recunoscut oficial şi canonic de către toate celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale. În data de 3/16 mai 1922 Patriarhul Tihon a fost arestat de bolşevici şi ţinut în completă izolare în fostele „camere ale tezaurului” de la Mănăstirea Donsk, acum fiind devastată de bombardamente şi folosită în scopuri militare sau ca închisoare pentru anumiţi demnitari. După arestarea Patriarhului, mulţi dintre Episcopii din Rusia au început să-l condamne pentru că s-a opus guvernului bolşevic.

Patriarhul Tihon, fiind în cumplite presiuni din partea bolşevicilor, a semnat un document în care se menţiona că Sinodul ROCOR nu este un Sinod rebel şi nu a ieşit din ascultarea Patriarhiei Moscovei. Cu alte cuvinte, nu este o „patriarhie” ci un Sinod provizoriu până se vor reglementa lucrurile şi presiunile din Rusia se vor reduce. Însă, la 5/18 Iunie 1922 Pariarhul a trimis o scrisoare către toate Eparhiile din Rusia şi către Sinodul din Diaspora. În această scrisoare, Patriarhul Tihon dădea binecuvântarea sa Sinodului din Diaspora să funcţioneze independent, până la încetarea presiunilor ce aveau loc în Rusia. Această scrisoare coincidea întru toate cu hotărârea nr. 362 din 7/20 noiembrie 1920 luate de Patriarhul Tihon şi Sinodul rus.

La 3/16 Iulie 1922 un număr de 5 Episcopi printre care Mitropolitul Serghie şi Arhiepiscopul Evdochim au semnat declaraţii de „loialitate” faţă de bolşevici şi negau întâietatea Patriarhului Tihon, considerându-l vinovat pentru opoziţia sa faţă de guvernul criminal din Rusia. Patriarhul Tihon era încă în arestul bolşevicilor. Aceşti Episcopi încep să facă tot ce le stă în putinţă pentru a se apropia de bolşevici. În data de 23 Iunie / 6 Iulie 1922 Sinodul „renovaţioniştilor” îl numeşte Mitropolit-Primat pe Arhiepiscopul Evdochim. În cadrul aceleiaşi întruniri se mai iau următoarele hotărâri: schimbarea calendarului bisericesc cu cel iulian, permiterea recăsătoririi preoţilor, distrugerea unor racle cu Sfinte Moaşte şi închiderea unui număr mare de Biserici şi Mănăstiri. Astfel, Biserica din Rusia este prima care adoptă calendarul de stil nou, înaintea Patriarhiei de Constantinopol, Greciei, României, etc. Aceste reforme din Biserică stârneau neîncrederea poporului şi Sinodul condus de Mitropolitul Serghie (Stragorodsky) şi Mitropolitul Evdochim. După câteva luni de zile Sinodul acesta îşi revocă unele dintre hotărâri pentru a nu stârni furia poporului, printre care şi revenirea la Calendarul Iulian.

Mitropolitul Antonie Khrapovitsky, primatul ROCOR-ului din Serbia, face numeroase apeluri prin intermediul altor autorităţi de stat, cu care Rusia avea legături, pentru a fi eliberat bătrânul Patriarh Tihon. Din cauza nevoilor pe care guvernul Rus-bolşevic, pentru a nu provoca mai mult rău economiei Rusiei şi agravarea situaţiei privind exporturile, îl eliberează din închisoare pe Patriarh. Nici unul dintre ceilalţi Episcopi ai Sinodului din Rusia nu au fost încântaţi de acest lucru; cu toate acestea, ei semnase tratate de „loialitate” cu bolşevicii şi nu aveau intenţia de a se opune.

Patriarhul Tihon revine în slujirea lui ca şi Arhiereu al Bisericii Lui Hristos, după eliberarea sa, la 26 Iunie 1923. Poporul aflând de eliberarea Patriarhului se strângea în număr foarte mare să-l privească şi să-l asculte, fapt care îi indigna pe bolşevicii care credeau că au reuşit prin ceilalţi 5 Episcopi rămaşi în Rusia să convingă poporul împotriva Patriarhului care se opunea cu atâta verticalitate guvernului bolşevic, nădăjduind în reinstalarea monarhiei.

În data de 2/15 Iulie 1923, Patriarhul Tihon a convocat întrunirea Sinodului Episcopilor din Rusia. În cadrul acestei întruniri care de această dată a fost publică, în faţa poporului, Patriarhul s-a adresat Preoţilor şi Credincioşilor, atât din Rusia cât şi din Diaspora, condamnând reformele pe care le făcuse în lipsa lui, Mitropolitul Serghie şi Arhiepiscopul Evdochim, cu privire la schimbarea calendarului, închiderea Bisericilor şi a Mănăstirilor şi celelalte hotărâri greşite ale Sinodalilor. Acesta a negat faptul că le-ar fi dat binecuvântare acestor Episcopi din Rusia să facă reforme în Biserică. Mai mult de atât, Mitropolitul Serghie, Arhiepiscopul Evdochim şi alţi Episcopi au fost mustraţi de Patriarh şi li s-a impus să facă pocăinţă pentru greşelile lor.

De-a lungul istoriei a circulat o cu totul altă poveste faţă de schimbarea calendarului în Rusia. Agenţii KGB-ului au pus aceste reforme pe umerii Patriarhului Tihon şi s-au folosit de documente false prin care Patriarhul Tihon şi-ar fi dorit aceste schimbări în Biserica Rusă. Cu toate acestea, sunt foarte puţini cei care au citit şi alte cărţi, nu doar cele infectate de ideologiile şi ciuma bolşevicilor. Aceştia îl considerau pe Patriarhul Tihon unul dintre cei mai greu de învins duşmani ai regimului comunist-bolşevic, fapt pentru care încercau să smintească poporul pentru a-l da jos din scaun, lucru care nu s-a şi întâmplat. Venit recent din închisoare, cu calendarul schimbat de Serghie şi Evdochim, Patriarhul Tihon nu a mai protestat de faptul că aceste reforme erau justificate ca şi cum el le-ar fi făcut, deşi nu coincid cu data eliberării lui din închisoare, la aproape un an după reformă. Acestuia i se spune de către Serghie şi Evdochim că toate Bisericile Ortodoxe au adoptat noul calendar; însă, pentru a se convinge, Patriarhul trimite o scrisoare la Constantinopol iar Mitropolitul Anastasie îi trimite o telegramă prin care-l înştiinţează că nu au adoptat noul calendar nici o Biserică! După aceea a urmat condamnarea la pocăinţă a acestor episcopi mincinoşi precum Serghie.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (ROCOR) nu s-a dezis niciodată de Patriarhul Tihon, cum au făcut Episcopii rămaşi în Rusia, nu au întrerupt comuniunea cu el şi nu l-au exclus din rugăciunile lor până când acesta a părăsit lumea cea văzută, plecând către Domnul să se odihnească pentru durerile şi ostenelile pe care le-a făcut în această viaţă pământească. Patriarhul Tihon a fost cel mai mare potrivnic al bolşevicilor şi apărător al Bisericii Ortodoxe, precum a fost şi Ţarul Nicolae Romanov, împreună cu familia sa, martirizaţi şi ei tot de acest regim criminal şi antihrist.

În timpul detenției, Patriarhul Tihon a început să sufere grave afecțiuni cardiace. În ciuda bolii, acesta se străduia să organizeze Biserica și să revigoreze Ortodoxia care suferise anumite schimbări necanonice în timpul în care el lipsise de la conducerea Sinodului. Vizita Parohiile din Rusia, încuraja preoţii să lupte în continuare pentru apărarea Ortodoxiei şi să nu cedeze în faţa bolşevicilor, dând spre distrugere Bisericile pe care le moştenise de la strămoşii lor. Cu toate acestea, însuși mărturisește la câteva luni după eliberarea sa din închisorile bolşevice: „Cred în libertate; dar, nu pot face nimic. Eu rânduiesc un Episcop la Sud, iar el merge spre Vest; dacă-l trimit spre Vest, acesta este trimis la Est”[1]. Prin această declaraţie, Patriarhul Tihon a arătat nemulţumirea sa faţă de Sinodul rămas în Rusia, care făcea exact contra Patriarhului, arătând că este o altă putere care domină hotărârile şi nu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse.

În anul 1924 Patriarhul Tihon a aprobat un document prin care era de acord cu ataşarea Eparhiei din Harbin la Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, fapt menţionat de Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky) într-o scrisoare a sa din 2/15 Martie 1931.

Slăbit de puteri din cauza condiţiilor din detenţie, inima Patriarhului Tihon începe păstreze o tensiune constantă. În ciuda durerilor pe care le avea, în ziua de 11/24 Martie merge la Sinod unde hotărăşte să rămână locţiitor de Patriarh, Mitropolitul (Polyansky) de Krutiţk. În aceeaşi zi sănătatea Patriarhului se deteriorează cumplit şi este internat în spital.

Patriarhul Tihon, Mitropolitul Petru, Episcopul Teodor şi alţi clerici şi teologi ruşi.

Patriarhul Tihon, Mitropolitul Petru, Episcopul Teodor şi alţi clerici şi teologi ruşi.

În noaptea când era închis, Patriarhul Tihon a văzut prin gratiile de la fereastră cum soldaţii s-au scos pe Iacov Polozov şi l-au împuşcat. Patriarhul văzând moartea acestui luptător împotriva bolşevicilor şi gândindu-se intens la familia lui şi durerea care avea să-i cuprindă la aflarea veştii că acesta a fost ucis, s-a îmbolnăvit de inimă şi nu şi-a mai revenit până la sfârşitul vieţii.

Durerea nu l-a împiedicat să îşi prevestească sfârşitul, la ceva timp după eliberarea din arset, fapt pentru care a hotărât chiar în ultima zi de viaţă să-l numească succesor pe Mitropolitul Petru, cu care şi Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora a fost întru toate de acord. Din pricina acelei intervenţii stomatologice şi a durerilor, inima Patriarhului nu mai funcţiona cum trebuie. La câteva ore după internarea sa, Mitropolitul Petru l-a vizitat, dar au solicitat ca întrevederea să fie privată şi nimeni să nu asiste. Dialogul a avut un caracter strict personal, secret şi legat de organizarea Bisericii. Unele surse spun că Patriarhul Tihon a predat locţiitorului de Patriarh Petru (Polyansky) informaţii unde s-ar afla ascunse trupurile familiei regale. De aceea, cronicile de la acea vreme spun că dialogul dintre Patriarh şi Mitropolit nu au fost dezvăluite nici atunci când Mitropolitul Petru a fost arestat de bolşevici şi torturat fără rezultate.

Decesul Patriarhului Tihon

Decesul Patriarhului Tihon

Seara, Patriarhul Tihon merge să se odihnească, fiind internat în spital, spunându-i asistentului următoarele cuvinte: „Eu voi avea un somn greu şi lung… Noaptea va fi lungă şi întunecată. În Rusia a început de mult timp întunericul”[1]. În noaptea de 12/25 Martie 1925, înainte de Praznicul BuneiVestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Patriarhul s-a trezit şi l-a întrebat pe asistent cât este ceasul. Acesta i-a răspuns că era ora 00:15. Atunci Patriarhul Tihon a spus de trei ori: „Slavă Ţie, Dumnezeule” şi îndată şi-a dat duhul, mergând la Domnul să se odihnească pentru viaţa plină de osteneală şi durere pe care a parcurs-o pe acest pământ vremelnic.

Capitolul următor >>>

 

[1] Ziarul „Credinţa Pravoslavnică” Nr. 21/497 Газета «Православная вера» №21/497

[1] Ziarul „Credinţa Pravoslavnică” Nr. 21/497 Газета «Православная вера» №21/497

www.veniaminilie.wordpress.com

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: